Mugur Isărescu, la Galaţi:„Pariaţi în continuare pe leu, dacă vreţi să câştigaţi’’

Mugur Isărescu, la Galaţi:„Pariaţi în continuare pe leu, dacă vreţi să câştigaţi’’
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu s-a aflat marţi la Galaţi, într-o vizită de lucru, la sediul  BNR de pe strada Fraternităţii. Scopul prezenţei în oraşul nostru nu a fost unul tocmai clar, Isărescu spunându-ne că întreprinde astfel de acţiuni în toate filialele din ţară, unde stă de vorbă cu angajaţii.

Vizita a durat aproximativ două ore şi jumătate, însă este greu de intuit care au fost problemele discutate de către guvernator cu angajaţii BNR de la Galaţi.

Cel mai important aspect comunicat de către Isărescu la finele întâlnirii a fost acela că îşi menţine declaraţia că leul va continua să se întărească, iar cei care vor avea încredere în moneda naţională vor avea numai de câştigat.

"Dacă să pariem în continuare pe leu? Sigur că da. Dacă doriţi să câştigaţi, pariaţi în continuare pe leu, dacă doriţi să pierdeţi... faceţi altfel", a declarat, în exclusivitate pentru "Viaţa liberă" guvernatorul Băncii Naţionale.

Citit 1856 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.