Apple lucrează la un prototip de televizor integrat, cu o interfaţă care va permite sincronizarea wireless a conţinutului cu alte aparate ale companiei, şi a apelat în acest scop la inginerul care a construit iTunes, au declarat trei persoane apropiate situaţiei, transmite Bloomberg.
Jeff Robbin, care a contribuit la crearea iPod, pe lângă magazinul iTunes, coordonează acum dezvoltarea noului televizor, au spus sursele.
Implicarea lui Robin indică angajamentul Apple de a-şi extinde până în living room dominaţia din domeniul smartphone-urilor şi tabletelor.
Co-fondatorul Apple, Steve Jobs, i-a spus biografului său Walter Isaacson, că "şi-a dat seama în sfârşit" cum să construiască un televizor integrat, cu o interfaţă simplă care va sincroniza wireless conţinutul cu alte aparate ale Apple.
"Va avea cea mai simplă interfaţă pe care ţi-o poţi imagina", a afirmat Jobs, care a murit pe 5 octombrie, în biografia sa publicată luni de CBC Corp.
Un purtător de cuvânt al Apple a refuzat să comenteze.
În afara remarcilor lui Jobs din carte, Apple nu a recunoscut că dezvoltă un televizor şi, potrivit unei surse, nu este sigur că va lansa unul pe piaţă.
Până în prezent, implicarea companiei în acest domeniu s-a limitat la AppleTV, un aparat mic, de 99 de dolari, care poate fi conectat la un televizor şi permite utilizatorilor acces la conţinutul iTunes şi YouTube.
Apple lucrează la un prototip de televizor al viitorului
Autor: Marius ChiriliucArticole scrise de Marius Chiriliuc
1 comentariu
-
Link
Miercuri, 26 Octombrie 2011 11:27
postat de sgs2
as vrea sa mai aud stiri si despre alti producatori de gadet-uri, cam mult Apple, chiar nu e singurul ;) va recomand sa postati stiri despre Noka World care se desfacoara chiar azi. Numai bine.
Adauga comentariu
INTERACTIV
Editorial
Victor Cilincă
Plagiatul gros la obraz subţire...
Premierul României (jurist la bază) lasă pe seama… Academiei Române sarcina de a elucida chestiunea acuzaţiilor de plagiat la adresa ministrului Educaţiei! Cum chiar ministrul cu pricina recunoaşte că e vorba de plagiat curat, dar zice că nu ştie cine l-o fi făcut în locul său, nu mai trebui... citeste mai mult ...
Ultimele ştiri
- Un asteroid din sistemul nostru solar a fost denumit "România"Comenteaza 12 afisari
- „Oţelar” la naţională: Râpă convocat de PiţurcăComenteaza 34 afisari
- Un fenomen ce ia amploare: Căpuşele au făcut alte şapte victimeComenteaza 61 afisari
- Atenţionare cod galben în sud-vestul RomânieiComenteaza 17 afisari
- Meciul lui Bute, transmis şi pe faţada unui mall bucureştean 1 comentariu 83 afisari
TV Mania
Comentarii
- 1
- 2
- 3
- 4
Ovidiu Amălinei
Relaxaţi în plină criză
Mesajul final în materie de economie al liderilor din G8, ai celor mai industrializate ţări ale lumii, este mai degrabă unul liniştitori, în ciuda norilor de furtună financiară care se adună deasupra Europei. La Camp David, având drept gază pe preşedintele american, Barack Obama, atmosfera, oficial ... citeste mai mult ...
Ovidiu Amălinei
Bariere „pozitiv” depăşite
Într-o perioadă în care contorsiunile politice şi financiare prin care trece Uniunea Europeană o face mai puţin atractivă ca în vremurile în care îşi dorea să devină prima economie a lumii, Bruxelles-ul îşi întoarce din nou faţa către Ankara. Se vorbeşte acum de o „Agendă Pozitivă” menită să relanse... citeste mai mult ...
Ovidiu Amălinei
Drahma sau viaţa
Cu un guvern mai degrabă de faţadă, Grecia se îndreaptă spre alegeri anticipate, deşi unii ar spune că, mai degrabă, ţara aflată pe marginea prăpăstiei se pregăteşte să facă mare salt în gol… Organizarea unei noi runde de alegeri după eşecul principalelor formaţiuni politice de a ajunge la o formu... citeste mai mult ...
Victor Cilincă
Când se întâlnesc mai marii lumii...
… spun doar ce trebuie! „Merkel şi Hollande - armonie în privinţa Greciei”, titra ieri, vădit satisfăcut că urmaşii Eladei nu vor renunţa la euro pentru drahma dezumflată, cotidianul „Le Monde”. Care sublinia însă faptul că este mai puţină încredere în creşterea economică europeană.Preferăm ... citeste mai mult ...
Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Media Galati




