Un recurs care nu trebuia să aibă loc

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În dosarul în care este cercetat Dumitru Neculai, fost administrator al Grupului Albo, au rămas în picioare măsurile impuse de Tribunalul Galaţi, aceea de a nu pleca din Galaţi, corelată cu mai multe obligaţii printre care şi cea de a nu comercializa.

Această din urmă obligaţie a fost şi motivul pentru care omul de afaceri a fost nevoit să demisioneze, lăsând afacerea pe mâna soţiei sale. Tot acesta a fost motivul pentru care Dumitru a stat opt zile în arest, după ce Tribunalul a împărtăşit punctul de vedere al celor care-l cercetează, procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Aceştia au susţinut că Dumitru ar fi încălcat obligaţia de a nu comercializa. Dar dacă Tribunalul a considerat suficientele probele aduse de procurori, acest punct de vedere nu a fost împărtăşit de magistraţii Curţii de Apel, care au lăsat totul ca la început.

Măsurile impuse de instanţă au fost prelungite, potrivit legii, de procurorii DNA, în două rânduri. Dacă prima dată Dumitru nu a atacat prelungirea, în august a făcut-o, având termen la Tribunal, unde magistraţii au menţinut soluţia procurorilor.

Potrivit normelor, într-un astfel de caz nu mai există cale de atac. Totuşi, Dumitru s-a adresat şi Curţii de Apel, de unde ieri şi-a retras recursul, prin avocatul său.

Dosarul se află încă în timpul cercetărilor penale, are deja 17 învinuiţi şi a fost făcut public la momentul arestării fostului şef al Direcţiei Sanitar Veterinare şi de Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Viorel Gheorghiţă.

Acesta a fost învinuit de procurori că i-ar fi acordat protecţie lui Dumitru, iar sub această umbrelă acesta ar fi falsificat alimente, introducând carne expirată în produse şi punând astfel în pericol sănătatea consumatorilor.

Citit 1051 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.