Mircea Breahnă, ales din nou decan al Baroului Galaţi

Mircea Breahnă, ales din nou decan al Baroului Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Avocatul Mircea Breahnă a fost ales din nou nou decan al Baroului Galaţi, urmând ca în prima şedinţă a Consiliului să fie ales şi prodecanul. Breahnă se află acum în exercitarea celui de-al treilea mandat deşi legea prevede doar două.

Au fost multe discuţii pe seama faptului că Mircea Breahnă nu ar mai fi avut voie, potrivit normelor, să mai candideze. Întrebat în repetate rânduri dacă va face acest lucru, el ne-a spus că nu s-a hotărât, dar ne-a făcut cunoscut că totul ţine de interpretarea legii. Ieri acesta ne-a declarat că cei 238 de avocaţi care au fost prezenţi sâmbătă în adunarea generală au pus în discuţie atât candidatura lui, cât şi a avocatului Gabriel Guriţă, singurul său contracandidat. „Ei au fost cei care au pus în discuţie candidatura mea şi au decis, cu o majoritate covârşitoare, că totul este în regulă şi că am dreptul să candidez”, ne-a declarat Mircea Breahnă. Tot el ne-a confirmat însă şi faptul că patru dintre colegii săi s-au opus candidaturii sale.

Breahnă ales cu majoritate de voturi

Interesant este că sâmbătă adunarea generală, amânată de două ori, în vara acestui an, din lipsă de cvorum, a reuşit să se ţină. Peste 200 de avocaţi, oameni care lucrează cu legea, au decis că nu este nimic în neregulă la cel de-al treilea mandat al lui Breahnă, acesta fiind ales cu 182 de voturi. Mai exact, potrivit spuselor decanului, cu 80 la sută din voturile celor prezenţi. Contactat telefonic, celălalt candidat, avocatul Gabriel Guriţă, ne-a declarat că deşi nu a reuşit să ocupe fotoliul de şef al Baroului Galaţi, este acum, potrivit rezultatelor alegerilor de sâmbătă, unul dintre cei 10 membrii ai Consiliului. Guriţă ne-a mai spus că din postura în care se află acum va încerca să-şi promoveze programul pe care l-a avut atunci când şi-a anunţat candidatura pentru fotoliul de decan.

„… Normal şi legal”

Din cauza discuţiilor care au avut loc în ultimele luni pe marginea alegerilor este posibil ca acestea să fie contestate. Despre o asemenea posibilitatea, Breahnă ne-a precizat că nu o exclude, dar că este o acţiune de durată şi nu-i prevede un câştig. „Totul a decurs cât se poate de normal şi legal. Descărcarea de gestiune s-a făcut în adunarea generală. S-a prezentat raportul, s-a văzut că întreaga activitate a fost cât se poate de corectă. Şi dacă vor fi contestaţii, nu este nicio problemă, este dreptul lor să facă”, a conchis Breahnă. Rămâne de văzut dacă alegerile de sâmbătă, de la Barou, vor fi sau nu contestate sau dacă vor mai stârni sau nu discuţii.

Citit 3039 ori Ultima modificare Luni, 21 Noiembrie 2011 09:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.