Alegerile de la Baroul Galaţi au fost invalidate

Alegerile de la Baroul Galaţi au fost invalidate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Alegerile de la Baroul Galaţi vor fi reluate. UNBR a decis că actualul decan al Baroului Galaţi nu mai poate avea încă un mandat. Rezultatul iniţial a fost contestat de către avocata Domnica Toader, susţinută de către fiica sa

Alegerile din 19 noiembrie, când Baroul Galaţi şi-a nominalizat decanul au fost invalidate de către Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR). Acest lucru s-a întâmplat în şedinţa de sâmbătă, când s-a luat în discuţie contestaţia făcută de doi avocaţi gălăţeni: Domnica Toader şi Irina Câmpureanu Toader. Contactată telefonic, prima dintre avocate ne-a spus că motivele de nelegalitate pe care le-a invocat în contestaţie au fost legate de faptul că decanul proaspăt ales, Mircea Breahnă, este la al treilea mandat, iar alegerea Consiliului Baroului s-a făcut cu lispă de cvorum.

Potrivit Domnicăi Toader, legea prevede numai două mandate pentru cel care doreşte să conducă un barou. Ţinând cont de acest aspect, decizia celor de la centru vine ca o palmă pe obrazul a aproximativ 200 de avocaţi care au votat pentru alegerea ca decan a lui Mircea Breahnă în ciuda faptului că acesta se afla la cel de-al treilea mandat. „În urma şedinţei de ieri (sâmbătă, n.r.) Consiliul UNBR a admis contestaţia noastră şi a invalidat alegerile generale din 19 noiembrie a decanului şi a Consiliului Baroului, dispunând să se facă o altă adunare generală”, ne-a spus avocata contestatoare.

Reamintim că Domnica Toader nu a ascuns niciodată faptul că este împotriva alegerii lui Breahnă, pentru al treilea mandat consecutiv, considerând că este un lucru interzis de legea care guvernează profesia de avocat. Am încercat să aflăm mai multe detalii legate de ce se va întâmpla de acum încolo, având în vedere că ar trebui să se organizeze alte alegeri, dar şi să ni se spună dacă decizia UNBR va fi sau nu contestată. Din păcate, avocatul Mircea Breahnă nu a putut fi contactat.

Un caz similar s-a întâmplat în 2008, la Botoşani, unde la propunerea colegilor, Cornel Ursache a candidat pentru a treia oară, UNBR acţionând atunci ca şi sâmbătă în cazul alegerilor de la Galaţi.

Citeşte şi:

Mircea Breahnă, ales din nou decan al Baroului Galaţi

Citit 2574 ori Ultima modificare Duminică, 04 Decembrie 2011 15:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.