Sentinţă în Dosarul AJOFM

Sentinţă în Dosarul AJOFM
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O ţeapă de 10 miliarde de lei dată AJOFM-ului a trecut în al zecelea an de când stă pe masa procurorilor şi judecătorilor. Soluţia Tribunalului mai are două căi de atac

Prescripţie pentru fals în declaraţii şi pentru fals în înscrisuri dar patru ani şi jumătate de puşcărie pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, precum şi obligaţia de a achita către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) puţin peste zece miliarde de lei împreună cu Social Trade SRL Galaţi. Aceasta este sentinţa dată de magistraţii Tribunalului pentru Mihăiţă Oţelea, trimis în judecată pentru paguba pe care a făcut-o AJOFM-ului printr-un proiect destinat şomerilor.  Dosarul a intrat în al zecelea an de când se mişcă pe mesele procurorilor şi judecătorilor şi nu trebuie uitat că sentinţa nu este definitivă, având calea apelului, dar şi a recursului. Reamintim că societatea împreună cu AJOFM-ul a demarat în noiembrie 2002, un proiect care avea la bază un contract între cele două părţi care deciseseră să colaboreze. Valoarea proiectului era de aproape 56 de miliarde de lei, iar scopul - acela de a-i informa, consilia şi angaja pe şomeri. Programul venea în perioada în care combinatul şi ICMRSG-ul făceau disponibilizări.

Sume astronomice

Ulterior, cei de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi au stabilit că Social Trade a folosit documente false pentru a-şi justifica banii cheltuiţi pe alte lucruri. Astfel, în categoria documentelor false intră cele prin care s-a justificat plata chiriei, a consumabilelor, a transportului. 4,6 miliarde cheltuieli cu transportul, 2,7 miliarde, consumabilele, jumătate de miliard pentru chirie sunt estimări făcute de Oţelea, găsite de anchetatori şi puse la dosar. Cazul a trecut prin mâna mai multor poliţişti şi procurori, prin diverse structuri: Parchetul, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi fostul Parchet Naţional Anticorupţie (PNA). Şase ani de zile a durat această plimbare pe la diverşi poliţişti şi procurori şi, probabil că acest lucru a fost cauzat şi de afirmaţiile făcute de Oţelea în timpul urmăririi penale. Acesta a acuzat întreaga conducere a AJOFM. În schimbul proiectelor pe care i le-au oferit a fost nevoit să dea mită în bijuterii şi bani de peste 70.000 de euro. Învinuirile au fost aruncate asupra lui Manon Cristoloveanu, pe atunci şef Agenţiei, dar şi naşă de cununie a inculpatului, asupra lui Carmen Tofan, Iuliei Ciobotaru, Mihaelei Ioan şi Elena Pălimaru, toate angajate ale AJOFM. De asemenea, acuzaţiile s-au dus şi spre funcţionarii din 19 primării, dar fără nume şi sume, miza fiind sprijinul instituţiilor în realizarea documentaţiei: liste de persoane, dosare individuale, emiterea de autorizaţii, etc. Nu trebuie uitat că potrivit contractului dintre AJOFM şi Social Trade urmau să fie luaţi ca şi cursanţi 17.500 de indivizi.

Şase ani de cercetări, aproape patru de judecată

Toţi cei nominalizaţi au negat că ar fi primit ceva, însă modul în care anchetatorii au tratat acest caz nu trebuie lăsat deoparte. „Din materialul probator rezultă că fără încălcarea atribuţiilor de serviciu a angajaţilor AJOFM, Social Trade nu ar fi putut încheia şi derula cele două contracte care au dus la prejudiciul de 10.267.398.379 de lei”, se arată în Ordonanţa de declinare a celor de la PNA. Dosarul a trecut şi pe la DIICOT Bucureşti, dar în martie 2005 a ajuns la Parchetul Tribunalului, iar pe 7 decembrie 2007, poliţiştii de la Serviciul Investigare Fraude îl finalizează cu propunere de trimitere în judecată pentru întreaga echipă de la AJOFM Galaţi, dar şi pentru Oţelea. Pe 26 martie 2008, dosarul pleacă de la Parchetul Tribunalului şi ajunge în instanţă cu un singur trimis în judecată – Mihăiţă Oţelea. De atunci şi până acum, dosarul a stat la o singură instanţă, în aşa fel încât pentru două dintre acuzaţii a intervenit prescripţia. Până la momentul în care justiţia nu-şi va spune ultimul cuvânt, adică până la decizia Înaltei Curţi, Mihăiţă Oţelea va rămâne în libertate. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte achitarea prejudiciului.

 

Citit 3767 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Ianuarie 2012 23:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.