- Persoanele judecate într-un dosar de deturnare de fonduri scapă de justiţie pentru că procesul a fost tărăgănat
- Este vorba despre dosarul fostului rector al Universităţii „Dunărea de Jos”, Emil Constantin, care a trimis trei doamne în excursie pe bani europeni
Guvernul anului 2005 sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) că la Universitatea gălăţeană un proiect european dădea semne de „natură penală”. În iulie 2005 a fost făcută plângerea, iar, în decembrie 2005, DNA trimitea ancheta Serviciului Teritorial Anticorupţie Galaţi, dat fiind faptul că infracţiunea se petrecuse în cadrul unui proiect dezvoltat de Universitatea „Dunărea de Jos”. „Reform” era finanţat din fonduri europene, iar cancelaria primului ministru de atunci sesizase Anticorupţia că fondurile fuseseră deturnate, plătindu-se nişte excursii în străinătate pentru trei persoane care nu aveau nimic în comun cu proiectul.
Călătorii pe bani europeni
Procurorii gălăţeni au stabilit faptul că fostul rector al Universităţii, Emil Constantin, şi-a stabilit componenţa personalului pentru „Reform” - 88 la număr. Costul proiectului era de 375.000 de euro, iar scopul declarat era acela de constituire a unei „reţele regionale de centre de formare continuă şi managementul calităţii totale”. Aşa au dat şi peste trei nume - Claudia Ion Fechete, Doiniţa Ariton şi Carmen Tofan - care nu aveau nimic în comun cu proiectul, dar au plecat în excursii pe bani europeni. Fechete a primit 467 de euro diurnă pentru o deplasare în Portugalia, în perioada 15 - 24 aprilie 2003. Doiniţa Ariton a luat 1.980 de euro pentru o plimbare în Anglia, în perioada 15 - 25 iunie 2003, iar Carmen Tofan, tot pentru un drum în Anglia, a încasat de la Universitate 618 euro, călătoria ei desfăşurându-se între 14 - 21 iunie 2003. Universitatea a scos astfel din visteria europeană 3.065 de euro pentru scopuri turistice ale unor omeni care nu lucrau la proiect.
În instanţă, după trei ani de la sesizare
Procurorii gălăţeni au stabilit, de asemenea, că toate cele trei doamne au făcut vizite „în scop turistic” şi că, deşi au redactat un material sau au vizitat nişte ghişee ale unor instituţii publice din străinătate, nu au făcut nimic concret pentru programul european. Ministerul Dezvoltării s-a constituit parte civilă cu suma de 22.869,69 de euro. În aprilie 2008, procurorii i-au trimis în judecată pe Emil Constantin, Mihaela Iordăchescu şi pe Diana Elena Anghele, pentru deturnare de fonduri. Motivul a fost că solicitările pentru deplasările celor trei doamne au fost aprobate de aceştia.
Dosarul şi-a schimbat judecătorii ca pe şosete
În aprilie 2008, dosarul a ajuns la Judecătoria Galaţi, pe masa unui magistrat care s-a pensionat pe 1 noiembrie 2008, predând cazul. Pe 19 noiembrie, procesul fost repartizat unui alt judecător, care, pe 1 ianuarie 2009, s-a mutat la Giurgiu. Astfel, dosarul de deturnare de fonduri a fost mutat pe masa altui magistrat, însă acesta nu avea competenţa să judece astfel de infracţiuni, aşa că a fost dat mai departe. În urma unei noi repartizări aleatorii, cazul a poposit la un judecător care fusese avocat şi care, din această postură, îşi oferise serviciile fostului rector Emil Constantin. În consecinţă, judecătorul a făcut o cerere de abţinere, care i-a fost respinsă în mai 2009. A urmat apoi o suită de amânări din diverse cauze, astfel că nici la acest moment dosarul nu a plecat de la Judecătorie, procesul fiind în plină desfăşurare.
Prescripţia care înlătură răspunderea
Date fiind dosarele de deturnare de fonduri care s-au perindat multă vreme pe la instanţele gălăţene, parte din acestea fiind lovite de prescripţie, ne-am uitat în Codul Penal, la capitolul destinat acestei realităţi care înlătură răspunderea penală. Călătoriile celor trei doamne s-au petrecut în 2003, în lunile aprilie şi iunie. Fapta pentru care cei trei responsabili de proiect au fost trimişi în judecată în aprilie 2008 se numeşte deturnare de fonduri. Aceasta este pedepsită de Legea 78/2000 cu închisoare de la şase luni la cinci ani. În Codul Penal, la articolul 122, se arată că la o astfel de sancţiune, prescripţia intervine după cinci ani şi curge de la data săvârşirii infracţiunii. Din 2003 şi până acum au trecut nouă ani. Lucru care depăşeşte chiar şi prescripţia specială, prevăzută de articolul 124. Aici se arată că: „prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 122 este depăşit cu încă jumătate”, lucru care în cazul nostru ar fi de doi ani şi jumătate, termen care s-a împlinit de ceva vreme. Cei din apropierea acestui caz ştiu că a intervenit prescripţia, apărătorii mergând, se pare, pe achitarea clienţilor lor. Sigur, magistratul este suveran peste dosarul său şi încă nu a dat o decizie aici, astfel că nouă nu ne rămâne, în afară de a semnala acest aspect, decât să aşteptăm hotărârea instanţei.
