De patru ani, în dosarul ex-procurorului general Dinu Gâlcă, magistraţii nu au dat nici o sentinţă

De patru ani, în dosarul ex-procurorului general Dinu Gâlcă, magistraţii nu au dat nici o sentinţă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Din 2010 şi până în prezent, dosarul penal care l-a avut ca protagonist, până la moartea sa, pe fostul procuror general Dinu Gâlcă nu are nicio soluţie. După un drum între Înalta Curte, Curtea de Apel Galaţi şi Curtea de Apel Iaşi, dosarul de corupţie a rămas pe masa de lucru a magistraţilor ieşeni, care încă nu au ajuns la finalul cercetării judecătoreşti, dând un alt termen de judecată, pentru 13 mai.

Cazul instrumentat de procurorii gălăţeni ai DNA şi trimis instanţei pe 16 septembrie 2010 are drept inculpaţi nume grele ale urbei noastre. Toţi sunt acuzaţi de trafic de influenţă, şantaj, fals în declaraţii, uz de fals, cumpărare de influenţă şi mărturie mincinoasă. Procurorii DNA au arătat că Dinu Gâlcă ar fi primit diverse produse alimentare pentru a-i determina pe anchetatori să nu efectueze cercetări sau să dea soluţii de netrimitere în judecată faţă de unele persoane. De asemenea, acesta ar fi făcut presiuni asupra şi ameninţări cu anchete penale asupra unui individ care i-ar fi datorat 5.000 de lei notarului Cozma Dumitru. Tot Gâlcă, în schimbul unor foloase, i-ar fi promis lui Petrică Tudose menţinerea în funcţia de şef la Direcţia Silvică Vrancea, prin influenţa pe care ar avea-o asupra unor funcţionari publici. Procurorii susţin că Tudose trebuia să-l ajute pe Gâlcă pentru a schimba destinaţia unui teren forestier deţinut de mătuşa soţiei fostului procuror general.

Inculpaţi în acest dosar sunt avocatul Alexandru Bălan, fostul procuror inspector Ion Popescu, notarul Dumitru Cozma, poliţistul Alexandru Şerban, fostul director al Direcţiei Silvice Focşani, Petrică Tudose, dar şi afaceriştii Lili Dediu, Bogdan Vasile, Dorel Dumitraşcu şi Costel Pohrib. Aici a fost trimis în judecată şi fostul procuror general al Parchetului Curţii de Apel, Dinu Gâlcă, motiv pentru care dosarul a şi ajuns iniţial la Înalta Curte, aptă să judece un om care a deţinut o astfel de funcţie. După decesul său, profesia avocaţilor a înclinat balanţa spre Curtea de Apel, aptă să-i judece pe apărători, însă de la Galaţi dosarul a ajuns la Iaşi, pe 16 mai 2012, unde, după un termen dat pentru angajarea avocaţilor, instanţa a pus în discuţie faptul că nu poate judeca un asemnea dosar, care, în opinia judecătorilor, ar fi fost de competenţa Înaltei Curţi. Dilema a fost tranşată de Curtea Supremă, care a trimis cazul pe masa de lucru a magistraţilor ieşeni, unde s-a reluat judecata în decembrie 2012. Aşa a trecut un an peste dosarul "Gâlcă", deşi cercetarea judecătorească n-a înaintat. Un alt an, 2013, s-a scurs pe invocarea de excepţii şi audierea de martori, unul dintre aceştia fiind chiar preşedintele Consiliului Judeţului Vrancea, Marian Oprişan. Deocamdată, în 2014, singurul lucru notabil este că datorită reorganizării instanţei, dosarul şi-a schimbat indicativul primit pe portal, dar şi faptul că DNA Galaţi trebuie să trimită la Curtea de Apel Iaşi decontul cheltuielilor judiciare făcute pe parcursul urmăririi penale, pentru a se face dovada că acestea sunt în cuantumul cerut prin rechizitoriu, de 10.000 de lei.

Citit 2623 ori Ultima modificare Luni, 05 Mai 2014 17:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.