Curtea de Apel trage de urechi Tribunalul/ Bocăneanu era ARESTAT pentru 30 de zile, nu pentru 60

Curtea de Apel trage de urechi Tribunalul/ Bocăneanu era ARESTAT pentru 30 de zile, nu pentru 60
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Emanoil Bocăneanu s-a aflat ieri în faţa instanţei de judecată, care avea un singur lucru de făcut: să-i prelungească mandatul de arestare. Numai că acest termen a fost dat pe 4 iunie, atunci când Tribunalul a decis să amâne două zile pronunţarea pe măsura arestării, iar mandatul inculpatului a încetat de drept pe 5 iunie, la ora 24.00. Astfel că, ieri, judecătorul nu a putut decât să-i spună inculpatului că, urmare a deciziei Curţii de Apel, care l-a pus de îndată în libertate, nu mai pot fi luate în discuţie alte măsuri preventive, astfel că următoarea întâlnire va avea loc pe 18 august. Practic, procesul lui Bocăneanu s-a finalizat într-un singur minut.

Totul vine în contextul în care Curtea de Apel a constatat vineri, 27 iunie, că mandatul lui Bocăneanu a încetat pe 5 iunie, astfel că nu s-a mai putut lua în discuţie nicio altă măsură preventivă, deşi DNA a dorit arestarea acestuia la domiciliu. Procurorul DNA a mai explicat că, în ceea ce-l priveşte pe Bocăneanu, măsura arestării nu se lua pentru prima dată, lucru care impunea ca mandatul să dureze 30 de zile. "În cauză nu s-ar putea susţine că măsura arestării preventive a inculpatului, fiind dispusă în cursul judecăţii, s-a luat pe 60 de zile, deoarece din coroborarea dispoziţiilor art. 232 din noul Cod de procedură penală rezultă că, dacă instanţa ia măsura arestării preventive, măsura se dispune iniţial pe 30 de zile, putând fi atacată cu contestaţie la instanţa superioară, după care, în cazul în care arestarea inculpatului rămâne valabilă, măsura se verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile”, sună motivarea Curţii de Apel.

Judecătorii au explicat că nu se mai poate face nimic în situaţia în care mandatul inculpatului a încetat de drept. Curtea susţine că dacă starea de arest ar fi fost revocată sau înlocuită cu o altă măsură, atunci, potrivit Codului penal, s-ar fi putut pune în discuţie arestarea la domiciliu.

Procesul de ieri s-a desfăşurat în contextul în care Direcţia Naţională Anticorupţie a sesizat Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii despre modul în care s-a judecat acest proces, de la momentul camerei preliminare şi până în faza contestaţiilor, ceea ce include ambele instanţe, Tribunal şi Curte de Apel. Rămâne de văzut care vor fi concluziile Inspecţiei Judiciare în acest caz.

Fostul prefect de Galaţi a fost arestat anul trecut pentru fapte de corupţie, ulterior fiind trimis în judecată. În decembrie 2013 a fost pus în libertate de Tribunal, după care DNA a cerut arestarea lui în luna mai, aducând ca dovadă a faptului că a încălcat limitele teritoriale ale oraşului, un dosar penal al Parchetului din Brăila, cu înregistrări ale unei întâlniri cu un presupus asasin, căruia i-ar fi cerut s-o lichideze pe Ileana Schipor, denunţătoarea sa din dosarul de corupţie. A fost arestat pe considerentul încălcării condiţiilor impuse de instanţă.

Luna trecută i-a fost prelungit mandatul, după ce acesta încetase de drept, iar după 21 de zile, Curtea a constatat acest lucru, eliberându-l. Rămâne de văzut ce se va întâmpla pe 18 august.

Citiţi aici de ce a fost pus în libertate Emanoil Bocăneanu (motivarea Curţii de Apel)

 

Mai citiţi şi: Curtea de Apel Galaţi a DECIS: fostul PREFECT Bocăneanu a stat ILEGAL în AREST

Citit 2022 ori Ultima modificare Marți, 01 Iulie 2014 18:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.