Inculpații din dosarul "Ţigareta de Galaţi 2", ÎN LIBERTATE/ Parchetul nu a cerut la timp CONTROLUL JUDICIAR

Inculpații din dosarul "Ţigareta de Galaţi 2", ÎN LIBERTATE/ Parchetul nu a cerut la timp CONTROLUL JUDICIAR
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În dosarul "Ţigareta de Galaţi 2", inculpaţii sunt liberi din toate punctele de vedere, nemaiexistând nicio măsură care să le îngrădească libertatea de mişcare sau de a se întâlni cu oricine vor ei. Acest lucru a fost posibil şi pentru că, la termenul din 3 martie, Parchetul nu a insistat în reiterarea controlului judiciar, aşa cum prevedea noul Cod penal. Pentru că s-a omis acest aspect, a încetat de drept măsura obligării lor de a nu părăsi ţara, cu toate restricţiile care veneau la pachet: de a nu purta arme, de a nu vorbi cu martorii din dosar şi nici cu ceilalţi inculpaţi, etc.

Solicitarea Parchetului a venit pe 20 martie, când s-a lovit de constatarea instanţei că măsura a încetat de drept. Noul Cod penal a intrat în vigoare la 1 februarie. De altfel, judecătorul explică în motivarea deciziei sale că, potrivit noilor reglementări, măsura luată pe vechiul cod era valabilă până la primul termen de după intrarea „în legalitate” a noii proceduri penale, deci pe 3 martie, nu pe 20 martie. Totuşi, judecătorul arată că nu se impune nicio altă măsură pentru că inculpaţii s-au prezentat de fiecare dată la instanţă de-a lungul procesului.

Judecata în "Ţigareta de Galaţi 2" va continua pe 25 septembrie.

Povestea contrabandei din noiembrie 2011

Povestea a început în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 2011, doar că a fost structurată în două dosare separate. În unul au fost judecaţi şi condamnaţi definitiv trei inculpaţi: Jenică Bujoreanu, Ion Vulpe şi Daniel Marcel Sârghe. În „Ţigareta de Galaţi 2” sunt cercetaţi de judecătorul unei prime instanţe alţi patru inculpaţi: Marcel Bujoreanu, Liviu Constandachi, Alin Popa şi Gabriel Cristian Sbârnea.

Anul trecut, în vară, procurorii Parchetului Tribunalului au fost cei care au preluat ancheta în acest al doilea dosar, după ce parchetul din Târgu Bujor a dispus neînceperea urmăririi penale a celor patru. Conducerea Parchetului Tribunalului a infirmat ordonanţa şi s-au făcut mai multe percheziţii la Corod, Matca, Munteni, Barcea şi Cavadineşti, de unde au fost confiscate mai multe staţii de emisie recepţie, un dispozitiv de ascultat convorbirile telefonice de la distanţă şi chiar tractorul folosit la fapta din 2011. În octombrie, dosarul a fost finalizat şi trimis la Judecătorie, instanţa competentă să-l judece.

"Sârghe Daniel şi Vulpe Ion sunt consăteni cu Sbârnea Cristian. Bujoreanu Jenică este fratele lui Bujoreanu Maricel, ambii din Cavadineşti. Constandachi Liviu se cunoaşte de mai multă vreme cu Sbârnea Cristian, cei doi desfăşurau relaţii comerciale prin societăţile pe care le-au avut. Popa Alin este din Matca şi este prieten cu Sbârnea", aşa arată legătura dintre inculpaţii din cele două dosare „Ţigareta”, făcută chiar de procurori.

În rechizitoriu se arată şi succesiunea logică a evenimentelor. Pe 5 noiembrie 2011, Sârghe s-a întâlnit cu Sbârnea la ferma acestuia din Corod, unde ar fi pus la cale transportul care a rămas unul dintre cele mai mari din România: 422.572 de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de 3.756.395 de lei. Sârghe şi alte trei persoane, rămase în continuare neidentificate, au mers la la Cavadineşti, la ferma lui Jenică Bujoreanu, unde l-au aşteptat pe Alin Popa. Au mers în zona satului Vădeni din comuna Cavadineşti, cu două tractoare, iar după ce au încărcat marfa, au plecat spre Corod, antemergător fiindu-le Liviu Constandachi. Acesta din urmă a fost oprit şi amendat de poliţişti. După acest moment, tractorul lui Bujoreanu a fost oprit în trafic, în Bereşti, pentru un control de rutină. Popa a fost anunţat şi şi-a schimbat traseul, trecând prin Bereşti Meria, dar, din cauza drumului, a rămas blocat, aşa că a abandonat remorca. Aceasta a fost dusă în pădurea din satul Pleşa, „la tunel”, iar pe 6 noiembrie, Sârghe şi Vulpe, dar şi alţii, rămaşi neindentificaţi, s-au dus cu două autoutilitare şi au luat ţigările de contrabandă. Oamenii legii l-au reperat pe Vulpe, undeva în Pădurea Adam, iar Sârghe, la indicaţiile lui Sbârnea şi Vulpe, a abandonat maşina, sunând apoi la poliţie şi declarând-o furată. Inculpaţii condamnaţi definitiv sunt acum martori în dosarul „Ţigareta de Galaţi 2”.

CITEŞTE ŞI: Alte patru persoane, inculpate în dosarul "Ţigareta de Galaţi 2"

Citit 3404 ori Ultima modificare Luni, 14 Iulie 2014 22:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.