A UCIS un om şi i-a VIOLAT fiica pentru o DATORIE de 500 de lei

A UCIS un om şi i-a VIOLAT fiica pentru o DATORIE de 500 de lei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cristinel Popa, un bărbat în vârstă de 31 de ani din Valea Mărului, care i-a îngrozit atât pe locuitorii din comună, cât şi pe anchetatori, a fost trimis în judecată de procurorii Tribunalului Galaţi, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, de lipsire de libertate în mod ilegal şi de viol. Oribila întâmplare a avut loc în luna aprilie, atunci când Cristinel Popa i-a luat viaţa vecinului său şi i-a sechestrat şi violat fiica minoră.

În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că victima, Sandu M., şi călăul său s-au întâlnit într-un bar din localitate, unde au discutat despre o datorie de 500 de lei. Cristinel Popa le-a spus procurorilor că Sandu a refuzat să-i înapoieze banii. Deşi răspunsul nu i-a fost pe plac, Popa susţine că nu s-a certat cu cel care avea să-i devină victimă, ci a plecat într-un alt bar din localitate. În noua locaţie, inculpatul a băut o bere şi s-a gândit la refuzul consăteanului. Aşa au apărut şi primele idei de răzbunare. Cu planul diabolic în minte, Cristinel Popa a revenit în barul în care se întâlnise cu Sandu.

Conform declaraţiei sale, probabil anticipând un nou refuz al victimei, inculpatul a recunoscut în faţa procurorilor că „deja hotărâsem să-l omor pe Sandu, stabilind chiar şi modul în care voi face acest lucru”.

Plan diabolic dus la îndeplinire

Cum nu l-a mai găsit pe Sandu în bar, Cristinel Popa a cumpărat o sticlă de bere, după care a mers la acesta acasă. Pentru a-şi duce planul la îndeplinire, inculpatul şi-a rugat victima să-l ajute să repare o priză la o casă pe care o avea în grijă. Aici, spun anchetatorii, Cristinel Popa l-a înjunghiat pe Sandu cu un cuţit, provocându-i mai multe răni care i-au fost fatale. Inculpatul a abandonat apoi atât arma crimei, cât şi victima şi a plecat spre casa acesteia, pentru a-şi continua planul diabolic. Ajuns la casa victimei, Popa i-a spus fetei acestuia că tatăl ei este beat şi că doarme la el acasă, motiv pentru care are nevoie de ajutorul ei să-l trezească. Minora a crezut povestea şi a plecat spre casa celui care avea să-i facă rău. Copila le-a povestit anchetatorilor că a fost violată în repetate rânduri de Cristinel Sandu, care, după ce şi-a satisfăcut plăcerile carnale, a încuiat-o în casă, în ciuda rugăminţilor ei de a fi lăsată să plece acasă.

Când a realizat ce a făcut, Cristinel Popa şi-a sunat o rudă, fiind astfel anunţate şi organele de cercetare penală. În faţa anchetatorilor, inculpatul şi-a recunoscut faptele, fiind arestat preventiv.

Magistraţii Tribunalului Galaţi i-au prelungit mandatul de arestare preventivă lună de lună, Cristinel Popa refuzând de fiecare dată să facă contestaţie. Bărbatul îşi aşteaptă acum sentinţa, care va fi stabilită de judecătorii Tribunalului Galaţi, el fiind obligat să plătească şi 2.582 de lei cheltuieli judiciare către stat.

CITEŞTE ŞI: Povestea CUTREMURĂTOARE a CRIMEI de la Balinteşti, sub lupa JUDECĂTORILOR

Citit 3537 ori Ultima modificare Luni, 01 Septembrie 2014 17:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.