Codul muncii defineşte demisia ca fiind actul unilateral de voinţă al salariatului, care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă.
Cererea de demisie trebuie să exprime voinţa clară şi necondiţionată a salariatului şi să fie înregistrată la angajator. Legea nu impune salariatului obligaţia de a motiva demisia şi nu prevede în mod expres modalitatea de înştiinţare a angajatorului despre demisie. Cea mai sigură modalitate este depunerea şi înregistrarea demisiei în registrul de intrări - ieşiri al angajatorului.
Înştiinţarea poate fi transmisă prin fax, poştă cu scrisoare recomandată, cât şi pe cale electronică. Angajatorul are obligaţia de a înregistra demisia salariatului.
Termenul de preaviz este cel prevăzut în contractul de muncă şi nu poate depăşi 20 de zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de execuţie sau 45 de zile lucrătoare pentru angajaţii cu funcţii de conducere. Salariatul poate demisiona fără preaviz în situaţia în care angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă (de exemplu, nu plăteşte salariul).
CITEŞTE ŞI: Breviar juridic/ Reguli speciale privind soluţionarea conflictelor de muncă
Întrucât pe durata preavizului, contractul de muncă continuă să îşi producă efectele, salariatul trebuie să se prezinte la serviciu şi să-şi îndeplinească obligaţiile profesionale, iar angajatorul este obligat să-i plătească salariul pentru perioada lucrată.
Demisia nu trebuie aprobată de angajator şi nu este necesară nici emiterea unei decizii privind încetarea contractului de muncă.
De menţionat că persoana căreia i-a încetat contractul de muncă prin demisie nu poate beneficia de indemnizaţia de şomaj.
Judecător Eugen Mortu
Tribunalul Galaţi
