Instanţele gălăţene NU L-AU ARESTAT pe Bunea Stancu

Instanţele gălăţene NU L-AU ARESTAT pe Bunea Stancu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* DNA vrea prelungirea încarcerării la domiciliu a şefilor suspendaţi ai CJ Brăila


Curtea de Apel a respins cererea DNA de arestare preventivă a preşedintelui suspendat al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. Acesta se află în stare de arest, dar la domiciliu, aşa cum este şi Florin Mija, care a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Brăila.

Procurorii DNA au arătat instanţei că, dintre cei doi, doar Bunea ar fi încălcat, indirect, obligaţia de a nu lua contact cu ceilalţi inculpaţi sau martori din dosar. Potrivit referatului DNA cu propunerea de arestare a lui Bunea, acesta ar fi vorbit de pe telefonul fiului său cu Sorin Costin, care la rândul lui a luat legătura cu suspectul Vasile Soare. Mesajul lui Bunea prin intermediar, susţin procurorii, ar fi fost ca Soare să nu ia legătura cu el pentru rezolvarea eventualelor probleme apărute în administrarea firmei Concivia Brăila.

Atât Tribunalul, cât şi Curtea de Apel au decis însă că motivele nu sunt suficiente pentru a schimba măsura arestului la domiciliu pentru Bunea.

Ancheta DNA este în plină desfăşurare şi vizează modul în care CJ Brăila, prin reprezentanţii săi, suspendaţi acum, a atribuit contracte pe bani publici firmelor Tancrad Galaţi, Concivia Brăila şi Tancrad Construct Brăila. Bunea Stancu este anchetat pentru abuz în serviciu şi conflict de interese. Potrivit referatului DNA, urmărirea penală se desfăşoară şi în cazul a altor peste 20 de persoane.

Miercuri, la Tribunal, DNA va solicita prelungirea arestului la domiciliu pentru Bunea Stancu şi Florin Mija. Rămâne de văzut ce va decide instanţa, în condiţiile în care avocaţii vor pleda pentru respingerea acestei cereri.

CITEŞTE ŞI: DNA cere ca Bunea Stancu să fie TRIMIS DUPĂ GRATII. A încălcat ARESTUL LA DOMICILIU

Citit 1395 ori Ultima modificare Marți, 02 Septembrie 2014 19:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.