Retrocedare ILEGALĂ în centrul oraşului, cu COMPLICITATEA "experţilor" din PRIMĂRIE

Retrocedare ILEGALĂ în centrul oraşului, cu COMPLICITATEA "experţilor" din PRIMĂRIE
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Retrocedarea unei alei din centrul Galaţiului face imposibilă intervenţia pompierilor şi a ambulanţelor în zonă * Primăria nu s-a apărat în proces, deşi în subteran există ţevi ce deservesc utilităţile publice


Galaţiul a devenit, fără dar şi poate, locul în care absolut orice absurditate este posibilă. Este şi cazul unei retrocedări de terenuri, situate chiar în centrul oraşului, retrocedare ce încalcă flagrant atât legea, cât şi bunul simţ.

Astfel, în urma unor sentinţe judecătoreşti, Primăria va fi nevoită să retrocedeze către foştii proprietari trei terenuri situate în cartierul Mazepa I, mai exact în spatele blocurilor Paltin 2 A şi Paltin 2 B. Toate bune şi frumoase, numai că, potrivit legii, aceste terenuri sunt de utilitate publică şi nu ar fi trebuit retrocedate. În schimb, urmaşii foştilor proprietari ar fi trebuit să primească despăgubiri materiale.

Dezinteres suspect din partea Primăriei

Asociaţia de proprietari numărul 130 se luptă de câţiva ani prin instanţe pentru a le da oamenilor ce locuiesc în zonă dreptul la viaţă. Asta deoarece, pe lângă faptul că respectivele terenuri sunt situate fix deasupra tunelurilor ce deservesc societăţile Primăriei, respectiv Apaterm şi Apă-Canal, prin retrocedarea acestor suprafeţe se blochează de facto absolut orice intervenţie a pompierilor sau ambulanţelor în zonă. Potrivit celor de la asociaţie, Primăria nu a făcut absolut nimic pentru a se apăra în acest caz şi nici măcar nu s-a interesat la societăţile din subordine pentru a vedea dacă în subteran există instalaţii ce ar putea afecta furnizarea utilităţilor în zonă.

CITEŞTE ŞI: Palatul Gheorghiu şi CALVARUL retrocedării/ ZECE dosare, acelaşi monument în RUINĂ (FOTO)

În Legea nr. 10 din 2001, la articolul 11, aliniatul 3, se precizează: "În cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent".

În cazul de faţă, nu numai că strada pe care erau situate imobilele nu mai există, dar prin locul unde erau situate acum trece o alee de acces, ce deserveşte atât parcarea celor două blocuri, cât şi Pompierii, Poliţia sau Ambulanţa, în cazul în care unul din aceste servicii trebuie să facă o intervenţie în zonă.

Proprietarii sunt disperaţi

Proprietarii apartamentelor din zonă au depus nenumărate memorii către Primărie, dar şi către Poliţie şi Pompieri, pentru a încerca să repare, pe cât posibil, această aberaţie. Potrivit unui astfel de memoriu, ajuns şi la "Viaţa liberă", o astfel de situaţie este nemaivăzută. "Primăria Galaţi a efectuat retrocedarea a trei imobile, ca urmare a unor acţiuni în justiţie întreprinse de doamna Veronica Niculescu, din Bucureşti, şi de doamna Marieta Timofte Jora, din Galaţi. În urma acestor retrocedări s-a ajuns în situaţia nemaiîntâlnită de a se bloca strada betonată de acces dintre strada Roşiori şi blocurile Paltin 2 A şi Paltin 2 B, contrar tuturor normelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, care a trimis o comisie la faţa locului pentru analizarea situaţiei, confirmând prin adresa 115044/P/30.04.2014 că această stradă betonată este singura cale de acces a maşinilor cu autoscară care pot interveni pentru salvarea de vieţi omeneşti în cazul unui incendiu", susţin proprietarii.

 

 

Mai mult, potrivit asociaţiei, care a plătit doi experţi independenţi, şi care are ca martori foşti locatari ai străzii cu pricina, terenurile retrocedate nu sunt nici măcar cele corecte. "Retrocedarea celor trei imobile, ce au fost situate în fosta stradă Deşteptării, mai exact la numărul 10 şi la numărul 10 bis şi în strada Arhipelag, la numărul 3, s-a făcut în baza unui raport de expertiză întocmit, în anul 2006, de un fost salariat al Primăriei Galaţi de la Serviciul de Cadastru, ulterior expert judiciar, care a stabilit incorect amplasamentul celor trei imobile, ignorând în mod intenţionat strada de acces betonată dinspre blocurile Paltin 2 A şi Paltin 2 B, pe care nu a trecut-o în Anexa numărul 2 a Raportului de expertiză, pentru a influenţa hotărârea instanţei de judecată. În plus, expertul nu a răspuns singurei întrebări puse de instanţă, prin care s-a cerut identificarea terenului, cu precizarea dacă acesta este liber de construcţii şi dacă este sau nu afectat de utilităţi sau de detalii de sistematizare", mai susţin proprietarii.

Practic, ignorând această întrebare, expertul nu a precizat că în zona retrocedată există tuneluri de utilităţi de 1,2/1,8 metri, ce deservesc sistemele de furnizare a apei reci, a apei calde, cât şi sistemul de canalizare, cămine de vizitare ce sunt construcţii tehnico-edilitare de interes public, ce deservesc blocurile din zonă.

În acest caz, este suspect şi non-combatul Primăriei Galaţi, care, deşi a fost parte în proces, nu şi-a trimis reprezentanţii la niciun termen şi nu a solicitat nicio contraexpertiză.

 

 

La solicitarea unuia dintre proprietarii asociaţiei 130, în aprilie 2014 s-a efectuat o contraexpertiză topografică, realizată prin măsurători cu dispozitive GPS şi analizarea documentelor urbanistice, în urma căreia s-a stabilit că retrocedarea imobilului din strada Deşteptării 10 s-a făcut eronat, pe amplasamentul din Deşteptării 6. Mai mult, contraexpertiza a stabilit amplasamentul corect al fostului imobil din strada Deşteptării 10. Un plus de suspiciune ridică şi faptul că, la efectuarea expertizei şi, implicit, a retrocedării din anul 2006, nu s-a respectat nici faptul că zona a fost sistematizată şi prinsă în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) din anul 1999 şi nu putea face obiectul unei retrocedări.

"Ne exprimăm protestul faţă de retrocedarea abuzivă a străzii betonate, retrocedare ce va face imposibil accesul spre blocurile Paltin 2 A şi Paltin 2 B. Această stradă este în prezent folosită de către locatarii blocurilor şi de către deţinătorii spaţiilor comerciale de la parterul blocurilor. În plus, nu ne explicăm cum pot fi retrocedate tunelurile cu utilităţi, construcţii de interes public, ce deservesc blocurile adiacente", mai menţionează locatarii.

Cine este expertul

Cel care a întocmit expertiza în acest caz este Vasile Bideaua, fost angajat al Primăriei Galaţi, actualmente expert judiciar. De numele său se mai leagă o retrocedare cel puţin ciudată. Este vorba de retrocedarea unui teren de 1,5 hectare din Fileşti, teren pentru care Primăria Galaţi ar trebui să plătească nu mai puţin de 4,2 milioane de euro. El a fost cel care, prin expertiză, a stabilit această valoare a terenului, deşi, la ora respectivă, suprafaţa cu pricina nu valora mai mult de 300.000 de euro, potrivit experţilor imobiliari.

CITEŞTE ŞI: Parcarea din faţa Bisericii Mavramol va fi retrocedată / Poate scăpăm şi de peisajul sinistru

Citit 5223 ori Ultima modificare Duminică, 14 Septembrie 2014 18:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.