DNA: Concivia şi Tancrad, abonate de un deceniu la BANII CJ Brăila

DNA: Concivia şi Tancrad, abonate de un deceniu la BANII CJ Brăila
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Condiţiile tehnice din caietele de sarcini ale licitaţiilor "erau formulate astfel încât să poată fi îndeplinite doar de societăţile agreate", susţin procurorii


 

În dosarul şefului suspendat al Consiliului Judeţean Brăila, procurorii DNA susţin în rechizitoriu că modul de lucru al comisiilor care evaluau ofertele firmelor a condus la „generarea unei percepţii generale” şi că societăţile Concivia Brăila şi Tancrad Galaţi sunt preferate atunci când este vorba de lucrări pe bani publici. Percepţia generală a avut acoperire chiar în faptul că, de-a lungul timpului, cele două firme s-au înscris la licitaţiile care le aduceau astfel de contracte, mai arată cei din DNA Galaţi, care au efectuat ancheta penală ce a dus la trimiterea în judecată a 19 inculpaţi, inclusiv a şefilor suspendaţi ai CJ Brăila, Bunea Stancu Gheorghe şi Florin Mija. 

„Modul de lucru al comisiilor de evaluare a ofertelor constituite la nivelul Consiliului Judeţean Brăila, respectiv maniera de interpretare a îndeplinirii criteriilor de calificare doar în favoarea anumitor firme, în speţă SC Concivia SA Brăila şi SC Tancrad SRL Galaţi, a condus la generarea unei percepţii generale cu privire la faptul că aceste societăţi comerciale sunt preferate la încheierea contractelor de execuţie lucrări sau prestări servicii. Această percepţie s-a reflectat în înscrierea la procedurile de atribuire a diferitelor contracte de-a lungul timpului, doar a celor două firme”, susţin anchetatorii DNA.

"Societatea câştigătoare era impusă membrilor comisiei de evaluare"

Procurorii mai arată că în timpul derulării anchetei, membrii comisiilor de evaluare au declarat că au respectat legea în momentul când au analizat ofertele societăţilor. Însă chiar declaraţiile unor inculpaţi vin să combată aceste susţineri. „Societatea câştigătoare era impusă membrilor comisiilor de evaluare de către inculpatul Mija Florin, intermediarul preşedintelui Consiliului Judeţean Brăila”, le-a declarat anchetatorilor Vasile Puia, inculpat şi el în acest dosar de corupţie şi funcţionar în cadrul CJ Brăila. Tot el le-a mai dezvăluit procurorilor că membrii comisiilor de evaluare se raportau strict la condiţiile tehnice ale societăţilor, „deşi din punct de vedere economic erau mai avantajoase ofertele altor societăţi”.

DNA mai arată în rechizitoriu că specialiştii săi au analizat contractele încheiate pe bani publici de către CJ Brăila cu societăţile inculpate. „Se constată că în toate situaţiile, condiţiile tehnice erau formulate astfel încât să poată fi îndeplinite doar de societăţile agreate”, conchid procurorii, după ce au analizat informaţiile oferite de specialiştii DNA.

Stăncic şi-a recunoscut "relaţia" de peste un deceniu cu CJ Brăila!

Procurorii aduc în sprijinul anchetei lor chiar şi declaraţia administratorului SC Tancrad Galaţi şi Tancrad Construct Brăila, Cristian Cătălin Stăncic. Acesta a recunoscut că a participat „de peste zece ani de zile”, în calitate de ofertant la mai multe proceduri de achiziţie publică, organizate de către Consiliul Judeţean Brăila. Cu această ocazie „a reuşit să îi cunoască pe Gheorghe Bunea Stancu – preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, pe Mija Florin – vicepreşedintele Consiliului Judeţean Brăila şi pe Moisiu Nicolae – şeful Serviciului Achiziţii Publice”.

În rechizitoriu, cei de la DNA arată că, deşi Stăncic a negat că ar fi intervenit pe lângă şefii CJ Brăila ca să câştige licitaţiile, interpretarea ofertelor de către cei din comisiile de evaluare a dat câştig de cauză firmelor sale. „Din modalitatea în care au fost interpretate ofertele de către membrii comisiilor de evaluare (aspectele fiind detaliate pentru fiecare contract de achiziţie publică încheiat între Consiliul Judeţean Brăila şi una dintre cele trei firme agreate) coroborat cu declaraţia inculpatului Puia Vasile, rezultă că inculpatul Stăncic Cristian Cătălin şi, implicit, societăţile administrate de acesta, au fost favorizate în procedurile de achiziţie publică desfăşurate. Nu trebuie omis nici faptul că SC Tancrad SRL Galaţi şi SC Tancrad Construct SRL Brăila au figurat ca asociaţi, împreună cu Gheorghe Bunea Stancu, la o asociaţie sportivă din Brăila”, se mai arată în rechizitoriu.

Reamintim că dosarul întocmit de DNA Galaţi a plecat să fie judecat la Tribunalul Vrancea, la cererea procurorilor. Ei au trimis în judecată "lotul Bunea" pentru un prejudiciu de circa trei milioane de lei. Procurorii susţin că Bunea Stancu şi angajaţi din CJ Brăila au dat contracte pe bani publici unor firme agreate de conducerea suspendată a instituţiei publice. Vom reveni cu motivele pentru care dosarul de corupţie a fost strămutat din Galaţi la Vrancea.

CITEŞTE ŞI: CORUPŢIA a UNIT Galaţiul cu Brăila/ Pe urmele anchetei DNA în cazul Bunea Stancu

Citit 1980 ori Ultima modificare Vineri, 17 Octombrie 2014 19:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.