Da! Clipa Mamei şi Clipa Tatei! Într-o clipă! Amândouă! Dinspre actorul Vasile Dănilă se aude până dincolo de Taină: "Mama şi-a vopsit părul cu zăpadă.../ şi ninge la Zimbru acelaşi colind.../ şi parcă aşteaptă un fel de rocadă/ în jocul de-a anii cu marele Când!// Lacrimile mamei sunt opere de artă.../ (la Zimbru aşteaptă rocada ningând).../ în jocul de-a anii, doar mama mă iartă.../ mă duc s-o ascult şi să-i spun un colind!"... Şi nu-i întru de-ajuns: "Tata măsoară drumul pân-acasă/ cu lumânarea ochilor de lup,/ lemne de foc întârziat apasă/ înspre genunchi clavicule de cub!// În urma lui, pădurea se descalţă,/ cu tot cu lupi s-apropie de sat.../ (scade lungimea firului de aţă/ şi creşte frunza lemnului tăiat!)//...Curând, n-o să mai vină dimineaţă.../ şi focul se va stinge pe cuvânt.../ Şi tata, şi copacii se înalţă/ încet, spre cer, cu ochii în pământ!// Tristeţi de lup se spânzură de ploaie,/ inele oxidează pe butuci../ În ascuţit/unghi cubul se îndoaie/ sub greutatea lemnelor de cruci!"...Sigur că da! Amfiteatrul se ridică în/pe picioare...şi se aude până-n Rai şi până-n Iad, deopotrivă, din toate inimile şi din toate sufletele Marii Sosiri: NEC PLUS ULTRA!...
Numai o dată se aude! Nici nu trebuie de mai multe ori! Mai ales că nu se poate mai mult decât Totul unei secunde! Şi se vede foarte clar şi se aude limpede cât frumos adânc şi înalt încape-n teribilul şi inexorabilul "nu se poate mai mult"!... Şi iarăşi asculţi: "Scâncet abia (îngânare)-i Lumina.../ (între Tot şi Nimic nu există perete).../ Du-te acolo şi spune-i Tăcerii/ că umblă prin apă o Literă verde!// Orpheus - pedeapsă şi glorie - plânge,/ iar Hades îşi pune pe foc manuscrise.../ Du-te acolo... eşti punctul cu aripi/ al Timpului Unu: bastard şi Ulysse!// Alt fel de Iubire şi alt fel de Aer.../ (cădere mortală în propria spadă).../ Ia-ţi Singurătatea şi du-te acolo.../ Nimic nu se uită şi Totul se iartă!//... Între Tot şi Nimic nu există perete,/ târziu... Şi Godot nu mai ştie să vină!/... O Literă verde se-nalţă din apă,/ izbeşte Pământul şi face Lumină!"... Sigur că da!... Nu?...
Mă uit peste umăr. Clipele nu mai sunt. Amfiteatrul e gol. Şi numai lauri peste tot. Şi numai NEC PLUS ULTRA citesc peste tot. Şi timpul/nisipul pe care mi l-a dăruit Tata. Lângă Bojdeuca neterminată, printre greieri şi mătrăgune, o Clipă goală (abia făcută) îmi citeşte din Ileana Mălăncioiu: "Ia florile, mi-a spus, am uitat să aduc cuţitele,/ dar o să fie, totuşi, ca şi cum ai murit!"... Nu?
