Mircea Rusu, poliţistul-fotomodel din Tecuci, este LIBER ca pasărea cerului!

Mircea Rusu, poliţistul-fotomodel din Tecuci, este LIBER ca pasărea cerului!
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Comisarul Mircea Rusu a fost lăsat în libertate şi de cea de-a doua instanţă de judecată. Joi seara, magistraţii Curţii de Apel au păstrat decizia Tribunalului, prin care Rusu, acuzat de DNA de abuz în serviciu, a fost lăsat liber, fără a i se impune vreo măsură restrictivă.

DNA a susţinut că Mircea Rusu le-a ordonat verbal subalternilor săi Viorel Andrei şi Lucian Dobri să-l însoţească pe un amic al său la bancă. De fapt, susţin procurorii, acesta le-a dat, prin intermediul unui nepot, o  ţeapă de peste 60.000 de lei unor administratori de firmă care doreau să cumpere ţeavă de la el. După ce aceştia au semnat cecul, cei doi poliţişti au intrat în bancă şi sub pretextul că-l arestează pe nepot, l-au luat de sub nasul celor doi, care au rămas şi fără bani, şi fără marfă. Dacă subalternii lui Rusu au primit control judiciar din partea celor de la DNA, Mircea Rusu a fost propus la arestare, dar două instanţe au decis că nu este cazul şi l-au lăsat liber ca pasărea cerului.

Mai citiţi şi: CAZ INCREDIBIL la Galaţi: Trei POLIŢIŞTI au ajutat un BULIBAŞĂ să fure 60.000 de lei

Citit 4093 ori Ultima modificare Vineri, 24 Octombrie 2014 16:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.