CET începe EXECUTAREA SILITĂ A DATORNICILOR LA ÎNTREŢINERE, în urma unei decizii a Tribunalului

CET începe EXECUTAREA SILITĂ A DATORNICILOR LA ÎNTREŢINERE, în urma unei decizii a Tribunalului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Electrocentrale (CET) are de primit de la Apaterm peste 116 milioane de lei * Aceşti bani vor fi recuperaţi de la proprietarii datornici, iar rău-platnicii vor fi scoşi în stradă


În cursul acestei săptămâni, judecătorii au respins contestaţiile depuse de Primăria Galaţi şi de Apaterm la planul de reorganizare al societăţii care le distribuie căldură şi apă caldă gălăţenilor. Această hotărâre fiind una executorie înseamnă, pe înţelesul tuturor, că, practic, de marţea viitoare, Electrocentrale va prelua de la Apaterm creanţe în valoare de aproximativ 116 milioane de lei, acestea reprezentând de altfel doar o treime din datoria istorică pe care Apaterm o are faţă de Electrocentrale.

Executare pentru mulţi gălăţeni

Această decizie a Tribunalului, chiar dacă nu este una definitivă, este totuşi executorie. Prin urmare, cei de la Electrocentrale îi vor putea executa pe gălăţenii datornici către Apaterm, în limita acestei sume. "Am reuşit să introducem această sumă în planul de reorganizare, în condiţiile în care, deşi noi eram cei mai mari creditori ai Apaterm, eram trecuţi ca având de primit doar datoria curentă de la această societate", a explicat Sinan Mustafa, administratorul special al Electrocentrale.

"Vrem să asigurăm populaţia că noi, ca firmă, nu avem niciun  interes să-i scoatem pe oameni din casă. Ne vom aşeza la masa negocierilor, pentru a stabili cu exactitate sumele datorate şi, mai mult, pentru putea stabili termene clare în care acestea pot fi plătite", a mai explicat acesta. "Pe de altă parte, dacă aceste termene nu vor fi respectate, ne vedem obligaţi de lege să mergem până la capăt pentru recuperarea acestor creanţe", a precizat administratorul special al Electrocentrale.

Potrivit ultimelor date publicate de Apaterm, datoria populaţiei către această societate se ridica la 160,84 milioane de lei, sumă compusă din datoria de bază şi penalităţi.

Negocieri trilaterale

Cristian Istrate, administratorul special de la Apaterm, susţine că în acest moment se caută soluţii. "În acest moment suntem în negocieri şi cu Electrocentrale, şi cu Primăria. Vrem să vedem exact în ce condiţii se va putea trece la executarea acestor creanţe. Vom negocia în continuare", a explicat Cristian Istrate pentru "Viaţa liberă".

Citeşte şi: SCHIMBARE radicală a procedurilor de EXECUTARE SILITĂ

Citit 4616 ori Ultima modificare Marți, 04 Noiembrie 2014 20:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.