Cum poţi DIVORŢA la NOTAR şi cât COSTĂ procedura

Cum poţi DIVORŢA la NOTAR şi cât COSTĂ procedura
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Dacă la un moment dat cei doi soţi nu se mai înţeleg şi vor să divorţeze amiabil şi civilizat, pot face acest lucru şi la notarul public. Dacă la starea civilă se poate divorţa doar dacă soţii nu au copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, la notar separarea legală se poate realiza şi dacă cei doi au copii.

Ei trebuie să depună personal o cerere de divorţ şi să fie de acord asupra tuturor aspectelor ce privesc desfacerea căsătoriei: numele de familie pe care să îl poarte după divorţ şi, după caz, exercitarea autorităţii părinteşti obligatoriu de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi copil/copii, stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educaţie a celor mici. Cererea de divorţ va fi însoţită de fotocopii de pe certificatele de naştere ale soţilor, de pe actele de identitate şi, după caz, ale copiilor minori, dar şi certificat de căsătorie, care va fi reţinut de către notar până la eliberarea certificatului de divorţ.

În ceea ce priveşte partajul bunurilor comune ale soţilor şi acesta poate fi realizat la notar. Nu este însă obligatoriu. Soţii pot rămâne coproprietari pe bunurile dobândite în timpul căsătoriei şi le pot vinde ori dona împreună, fără a face partaj.

Onorariul minim notarial, prevăzut în Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 46/C/2011, pentru divorţul cu copii minori este de 868 lei, în timp ce separarea fără copii este 620 lei. Certificatul de divorţ este eliberat în termen de 30 de zile de la depunerea cererii la notar.


CITEŞTE ŞI: UTIL/ Acte necesare pentru vânzarea unei maşini

Citit 24287 ori Ultima modificare Vineri, 04 Decembrie 2015 02:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.