SCLAVAGISM ÎN GALAŢI. Gaşca lui "Lulu", judecată pentru trafic de persoane

SCLAVAGISM ÎN GALAŢI. Gaşca lui "Lulu", judecată pentru trafic de persoane
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Galaţi au finalizat o anchetă privind traficul de fiinţe umane. La finalul anchetei, două persoane, Ali Daniel Zamfir, zis „Lulu”, şi Gicu Dobrin, zis „Bodo”, au fost trimise în judecată, urmând ca o primă sentinţă să fie stabilită de judecătorii Tribunalului Galaţi.

Cei doi nu sunt la prima abatere de la lege, fiecare dintre ei având şi alte dosare pe rolul instanţelor de judecată. Astfel, Ali Zamfir Daniel şi Gicu Dobrin au fost condamnaţi la câte trei ani închisoare cu suspendare pentru şantaj, distrugere în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Gicu Dobrin mai are o condamnare de trei ani şi două luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe.

O anchetă a dus la alta

În urma audierii martorilor, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au aflat că "cei doi bărbaţi recrutau şi cazau, fie ca urmare a exercitării a diferite forme de constrângere, fie prin oferirea de diferite foloase (de natură locativă sau pecuniară), diferite persoane, pe care ulterior le exploatau, obligându-le să participe la furtul de cocs din vagoanele aflate în trecere sau staţionare" în zona staţiei de cale ferată "Cătuşa-Culbutori", din imediata apropiere a SC ArcelorMittal SA.

CITEŞTE ŞI: Gaşca lui "Lulu" a ajuns după gratii după ce a furat sute de tone de cocs şi a bătut 116 agenţi de pază

La dosar a fost ataşată şi o adresă emisă de SC Security WBC SRL Galaţi, din care reiese că, în cursul anului 2012, gruparea condusă de inculpaţii Ali Daniel Zamfir, Gicu Dobrin şi alţii "a atacat 184 de trenuri încărcate cu cocs, iar în acţiunile de respingere a membrilor grupării 116 agenţi de pază au suferit diverse leziuni şi traumatisme, înregistrându-se trei accidente de muncă".

După ce şi-au finalizat ancheta, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au disjuns cauza şi au trimis noul dosar rezultat colegilor de la DIICOT, pentru ca aceştia să facă cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane.

"Afacere" pusă la punct în 2011

Din noua anchetă, oamenii legii au aflat că cei doi gălăţeni, "dornici de înavuţire în ritm accelerat şi cu costuri minime, au dezvoltat, începând din anul 2011, un sistem de exploatare prin obligarea la comiterea de furturi şi lipsire de libertate în condiţii asemănătoare sclaviei, la un imobil situat pe strada Garofiţei din municipiul Galaţi, sistem căruia i-au căzut victime numeroase persoane fără adăpost", se arată în rechizitoriul DIICOT.

Astfel, "inculpaţii s-au orientat spre folosirea în activitatea infracţională a persoanelor fără adăpost, care locuiau în sistemul de canalizare al municipiului Galaţi, unele cu diverse handicapuri fizice sau psihice. Persoanele lipsite de educaţie şi de statut social, despre care nu avea cine să se intereseze şi cărora nimeni nu le putea veni în ajutor, cădeau cel mai repede pradă grupului infracţional. Victimele erau atrase de faptul că li se promitea un loc de muncă, un venit şi cazare, dar în momentul în care ajungeau la imobilul de pe strada Garofiţei descopereau că au fost înşelate, fiind obligate să doarmă într-o cameră de 12 metri pătraţi, câte opt sau chiar 15 persoane. Mai mult decât atât, locuinţa nu avea niciun fel de utilitate, iar hrana provenea din containerele de gunoi, acolo unde şi-o căutau singuri."

Violenţa îi obliga să fure

Folosind acte de violenţă fizică şi psihică de natură să le înfrângă orice încercare de rezistenţă şi, de asemenea, orice urmă de demnitate umană, persoanele racolate erau constrânse să participe la furturi de cocs din incinta Combinatului Siderurgic Galaţi, în folosul aproape exclusiv al inculpaţilor. "Victimele erau obligate să participe la acţiuni concertate, coordonate de inculpaţi, acţiuni ce se desfăşurau într-un autentic stil sclavagist, cu victimele care erau „mânate” precum o turmă de animale în conflictele armate cu agenţii de pază ai Combinatului, de inculpaţii înarmaţi cu bice şi care strigau permanent la ele comenzile de luptă, ameninţându-le cu acte de violenţă fizică pentru a le determina să asculte dispoziţiile primite", se mai arată în rechizitoriul DIICOT.

În timpul furturilor, victimele riscau să fie împuşcate, aşa cum i s-a întâmplat de altfel de două ori unei singure persoane, sau să fie prinse în flagrant şi să răspundă penal pentru o activitate ilicită de care nu profitau.

Cocsul furat era vândut de inculpaţi, iar persoanele exploatate primeau sume cuprinse între 10 şi 50 de lei, în timp ce inculpaţii obţineau câte 2.000 de lei pentru 3.000 de kilograme de cocs. Procurorii au reţinut faptul că cei doi inculpaţi au valorificat 389.680 de kilograme de cocs, obţinând un profit de 260.000 de lei.

Atât Gicu Dobrin, cât şi Ali Daniel Zamfir sunt cercetaţi şi judecaţi şi în alte dosare penale, ei urmând să primească pedepse pentru fiecare infracţiune în parte.

CITEŞTE ŞI: Mafioţii fierului de pe Garofiţei, cercetaţi pentru evaziune fiscală! Vezi unde ajungea fierul din Combinat


CITEŞTE ŞI: Ani grei de INCHISOARE pentru autorii JAFULUI de 30.000 de euro care a ÎNGROZIT o localitate gălăţeană

Citit 5785 ori Ultima modificare Luni, 04 Mai 2015 16:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.