Apelul este mijlocul procedural prin care persoana nemulţumită de hotărârea primei instanţe solicită instanţei ierarhice superioare anularea ori, după caz, schimbarea în tot sau în parte a hotărârii atacate.
În procesul civil, ca regulă generală, termenul pentru declararea apelului este de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, dacă prin lege nu se prevede altfel. Acest termen se calculează pe zile libere, adică nu se ia în calcul nici ziua în care începe (ziua comunicării hotărârii) şi nici ziua în care se împlineşte termenul. Dacă se împlineşte într-o zi nelucrătoare, termenul de apel se prelungeşte până la sfârşitul primei zile de lucru următoare. De exemplu, dacă termenul de apel se împlineşte sâmbăta, atunci acesta se va prelungi până luni, când va fi considerată ultima zi de depunere a cererii de apel.
În practica instanţelor de judecată s-a stabilit că în cazul în care cererea de apel este expediată prin poştă, termenul de declarare a apelului se calculează avându-se în vedere data predării plicului cu cererea de apel la oficiul poştal. Dovada acestei date se poate face cu plicul ce conţine cererea de apel ori cu recipisa care atestă predarea plicului la oficiul poştal.
Alături de termenul de drept comun de 30 de zile, legea prevede şi alte termene de apel speciale (ex., hotărârea dată cu privire la validarea popririi este supusă apelului în termen de 5 zile de la comunicare, sau ordonanţa preşedinţială poate fi atacată cu apel în termen de 5 zile de la pronunţarea hotărârii, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea acestora).
Neexercitarea apelului înăuntrul termenului se sancţionează de instanţa de judecată cu decăderea părţii din dreptul de a mai exercita această cale de atac şi, astfel, apelul va fi respins ca tardiv. Excepţia de tardivitate a apelului poate fi invocată de partea interesată, de procuror sau de către instanţa de judecată, din oficiu.
Codul de procedură civilă prevede că partea care nu a declarat apel în termenul legal poate solicita instanţei de judecată repunerea în termen, dacă dovedeşte că întârzierea s-a datorat unor motive temeinic justificate. Legea nu stabileşte care sunt aceste motive.
În practica judiciară s-a considerat că pot constitui motive temeinice pentru repunerea în termenul de apel, de exemplu, spitalizarea apelantului sau lipsa îndelungată a acestuia de la domiciliu, întrucât s-a aflat în străinătate. În această situaţie, persoana interesată poate să solicite instanţei de judecată repunerea în termen în 30 de zile (sau în termenul special) de la momentul încetării împrejurării care a împiedicat-o să declare apel.
Odată cu solicitarea repunerii în termen, se va formula şi cererea de apel.
Soluţionarea cererii de repunere în termen este de competenţa instanţei de apel.
La cererea de repunere în termen se vor ataşa acte doveditoare pentru împrejurarea ce l-a pus pe apelant în imposibilitatea de a declara apel (ex., acte medicale).
De menţionat că există situaţii expres prevăzute de lege când termenul pentru declararea apelului poate fi întrerupt.
Astfel, Codul de procedură civilă prevede că termenul de apel se întrerupe prin moartea părţii interesate să exercite calea de atac a apelului sau prin moartea mandatarului căruia i s-a comunicat hotărârea primei instanţe.
În prima situaţie, termenul de apel se întrerupe pentru a se face din nou comunicarea hotărârii către moştenitori, şi anume la ultimul domiciliu al persoanei decedate, pe numele moştenirii, fără să se arate numele şi calitatea fiecărui moştenitor, iar termenul de apel va începe să curgă de la data acestei comunicări.
În cea de-a doua situaţie, hotărârea se va comunica părţii, la domiciliul ei, şi termenul de apel se calculează de la această dată.
