DREPTUL CONSUMATORULUI - clauze abuzive în contractele de credit (II): Considerente privind sesizarea instanţei

DREPTUL CONSUMATORULUI - clauze abuzive în contractele de credit (II): Considerente privind sesizarea instanţei
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

În materia contractelor de consum, legiuitorul a urmărit, în anumite ipoteze, atenuarea principiului pacta sunt servanda (principiul forţei obligatorii a contractului). În acest fel a dat instanţei de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula, în măsura în care reţine că acesta cuprinde clauze abuzive. O asemenea intervenţie nu contravine principiului menţionat, consacrat de art. 969 alin. 1 din Codul Civil, întrucât libertatea contractuală nu este absolută sau discreţionară. Un contract are putere de lege între părţi, în condiţiile în care a fost încheiat cu buna-credinţă şi pentru a fi util tuturor semnatarilor, până la răsturnarea acestei prezumţii.

Forţa juridică deplină este recunoscută doar în situaţia convenţiilor care nu intră în conflict cu principiul constituţional al bunei-credinţe şi cu bunele moravuri. În caz contrar, el nu poate fi opus părţilor, terţilor sau instanţei de judecată.

Un contract rămâne legea părţilor în măsura în care niciuna dintre acestea nu ignoră sau încalcă, cu bună ştiinţă, îndatoririle care îi revin în legătură cu executarea prestaţiilor asumate. Principiul forţei obligatorii a contractului trebuie examinat şi interpretat în strânsă legătură cu solidarismul contractual, întrucât esenţa contractului este alcătuită atât din voinţa părţilor contractante, cât şi din interesul contractual al fiecăreia dintre ele.

De altfel, prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, care a transpus conţinutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit în mod expres competenţa instanţei de judecată de a constata caracterul abuziv al unor clauze contractuale. Interpretând această directivă, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero (C –240/98) că protecţia acestui act normativ conferă judecătorului naţional dreptul de a aprecia, chiar şi din oficiu, caracterul abuziv al unei clauze contractuale, în măsura în care este învestit cu o cerere întemeiată pe aceasta.

Raţiunea avută în vedere la adoptarea actului normativ menţionat a fost aceea că întregul sistem de protecţie, preluat în dreptul intern, are ca fundament ideea că un consumator se află într-o poziţie de inferioritate faţă de comerciant, atât în privinţa puterii de negociere, cât şi a nivelului de informare. Această situaţie îl aşază în postura de a adera la condiţiile contractuale redactate, în prealabil, de comerciant, fără a avea posibilitatea de a influenţa, în nicio manieră, conţinutul lor. Chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conţinut a fost redactat anterior nu este prohibită de art. 5 din Legea nr. 193/2000, rămâne esenţial ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea consumatorului de a înţelege, negocia şi accepta conţinutul său.

Citit 2067 ori Ultima modificare Marți, 25 Octombrie 2016 00:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.