Comisionul de acordare reprezintă un cost al contractului de credit impus de majoritatea băncilor şi plătit de consumator, care poate fi un procent din suma împrumutată sau în cuantum fix. De cele mai multe ori, băncile includ acest comision în costul total al creditului şi îl reţin la momentul acordării pentru a face oferta cât mai atractivă şi a da consumatorului impresia că nu trebuie să achite nimic.
De fapt, prin acest procedeu, comisonul de acordare generează alte costuri, precum creditul prinicpal acordat şi anume: dobânzi, comisioane, dobânzi penalizatoare, etc. Spre exemplu, în contractul de credit se menţionează că aţi împrumutat suma de 10.000 euro, iar comisionul de acordare este de 2 la sută. Astfel, deşi veţi primi doar 9800 euro, la finalul contractului veţi achita toate costurile menţionate în contract pentru suma de 10.000 euro.
Inserarea unor astfel de comisioane încalcă dreptul consumatorului la o informare precisă şi corectă, drept reglementat de articolul 45 din legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului, fiind, totodată, şi o practică de natură comercială incorectă, care are drept scop şi ca efect deformarea substanţială a comportamentului economic al consumatorilor.
Potrivit definiţiei reglementate la articolul 2 litera e din Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu clienţii, deformarea substanţială a comportamentului economic al consumatorilor reprezintă folosirea unei practici comerciale ce afectează considerabil capacitatea consumatorilor de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză, decizie pe care altfel nu ar fi luat-o.
Totodată, există multiple situaţii când, în contractele de credit, veţi regăsi printre costurile împrumutului, pe lângă comisionul de acordare, o taxă suplimentară: ”de analiză dosar”. Ceea ce nu veţi întâlni în niciun contract de credit este modalitatea de calcul a acestor comisioane, justificarea muncii depuse de bancă pentru a acoperi pretenţiile financiare ridicate prin perceperea acestor costuri sau de ce acest comision este, în majoritatea speţelor, în procent din suma împrumutată şi nu raportat la volumul de muncă depus sau complexitatea analizării dosarului clientului.
În cazul împrumuturilor ipotecare, este bine de ştiu că articolul 15 din Legea 190/1999 prevede că în sarcina împrumutatului vor fi puse doar cheltuieli aferente întocmirii documentaţiei de credit şi constituirii ipotecii şi a altor garanţii, după caz. Aşadar, nu se face nicio menţiune referitoare la încasarea comisionului de acordare.
Astfel, cele mai multe dintre instanţele române au sancţionat clauza privind comisionul de acordare şi au constatat caracterul abuziv al acesteia, obligând băncile la restituirea sumelor încasate cu acest titlu.
