POVEŞTILE ORAŞULUI/ Ce fel de VIN servim alături de SCRUMBIA la grătar

POVEŞTILE ORAŞULUI/ Ce fel de VIN servim alături de SCRUMBIA la grătar
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Am auzit la Festivalul Scrumbiei o vorbă de duh: "Costă la fel ca anul trecut, dar parcă e mai scumpă anul ăsta", zice mucalit un cunoscut, aruncând prin aceasta simplă aserţiune săgeţi de o profunditate abisală spre starea economiei mondiale, indicele de inflaţie şi războiul civil din… nu conteaza, întotdeauna e un război civil undeva. Aici îi dau dreptate.

La Galaţi se mănâncă peşte. N-aş zice că este mai ieftin ca la Braşov, de exemplu, dar oamenii sunt mai obişnuiţi să-l mănânce, cel puţin. Pentru Galaţi, oraş ale cărui naştere şi existenţă au fost dependente de pescuit, Dunărea a ajuns, din pacate, un fluviu de agrement.

Cum era pe vremuri

În 1939 erau 14 cherhanale. Astăzi nu mai există vreuna. În 1992, conform anuarului statistic, 17 la sută din peştele proaspăt, congelat sau conservat de pe piaţa din România se producea la Galaţi. Astăzi vorbim de 5 la sută. O amară comparatie ne spune că judeţul Bacău, străbătut de impetuoase râuşoare, cum ar fi Trotuş şi Bistriţa, produce mai mult.

Cândva, în copilăria mea, de pe faleza inferioara puteai vedea multe bărci croindu-şi cu greu drum printre valurile lăsate de vapoarele care treceau cu o frecvenţă mare pe fluviu. Azi, cu greu poţi vedea una. Nici prea multe vapoare nu mai trec. Oficial, cel puţin după datele anului 2006, mai existau 47 de pescari profesionişti. Probabil, trei sferturi dintre ei, câţi or mai fi rămas de atunci, utilizează permisul doar pentru a putea vinde pescarilor peşte braconat sau de contrabandă de la vecinii moldoveni sau ucraineni.

Tradiţie

În fine, retrograd sau nu, combativ sau într-o pesimistă acceptare a lumii înconjurătoare, dacă sunt Florii, orice gălăţean onest trebuie să mănânce o coadă de scrumbie de Dunăre. Dacă nu o face, consiliul local voteaza expulzarea lui la Tecuci sau, şi mai rau, la Brăila.

Scrumbia depune icrele în martie-aprilie şi în mai se întoarce în mare. Aşadar, anul acesta, de Florii a fost numai bună, cu carnea mai delicată, mai dulce şi ceva mai grasă. Om cu frica lui Dumnezeu fiind, mi-am îndeplinit conştiincios obligaţia obştească. În prealabil, însă, m-am preocupat de vinul potrivit şi după o aruncătură lungă în portofel, m-am oprit la o fetească albă produsă de SERVE, IG Dealurile Munteniei. Este, desigur, un vin sec. Nu ştiu cum pot unii să mănânce peşte fript şi să bea Grasă de Cotnari. E împotriva firii.

Ce simţi

Acest vin are o culoare galben pai, cu reflexii verzui. Nasul aduce note clasice, de măr verde, citrice, pepene galben, nuanţe ierboase şi o uşoară tentă acetică (gândiţi-vă la un rose şi ajungeţi acolo). Gustul, cum elocvent apare pe contraetichetă, este "citronat", cu lime şi nuanţe uşoare, exotice, cu plinătate de pepene galben şi piersică, şi are prospeţimea şi fineţea aşteptată de la o fetească. Pe final apar unele note pelinate, uşor amărui, amintind, să zicem, de grapefruit.

Sunt mulţumit ca am descoperit un vin alb românesc, culmea!, îndeplinind şi condiţia de a fi din varietate autohtonă şi care s-a născut pentru a acompania scrumbia de Dunăre preparată direct pe grătar sau în folie! Sigur notele citrice îl fac potrivit peştelui în general, indiferent de metoda de preparare, iar nota uşor amăruie din final îl face tonic şi cu o certă aplicaţie spre gastronomie. Curat, proaspăt, răcoritor, uşor de băut, reconfortant şi nu în ultimul rând - nu foarte scump!

Totul s-a schimbat

Cumva mă gândesc că plăcerea omului pentru o scrumbie şi o sticlă de fetească sfidează dictonul fugit irreparabile tempus. Oraşul s-a schimbat, eu m-am schimbat, lumea întreagă s-a schimbat şi totuşi îmi pot imagina un alterego temporal, un musiu cu mustăţi arcuite, gambetă, baston şi papion, la fel de bonom ca mine, şezând într-o terasă, pe strada Domnească, cu o scrumbie şi un pahar de fetească în faţă. Asta în cazul fericit. Într-un altul, un hamal obosit, cu trăsăturile mele, mai aspre şi mai brute, înfulecând avid o scrumbie sărată la grătar cu juma' de pâine neagră şi o cană de vin, la o bombă vis-a-vis de docuri, pe strada Portului.

Mai socotesc că dacă lumea a supravieţuit experimentului comunist a făcut-o şi deoarece în fibra moale a scrumbiei şi în prospeţimea răcoritoare a feteştii albe rezidă ceva care scotoceşte adânc, neliniştitor, un catalizator al filigranului inalienabil şi inalterabil, glorios şi barbar, ticălos şi sublim, al sufletului omenesc.

Citit 3952 ori Ultima modificare Vineri, 04 Iulie 2014 11:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.