TRADIŢII CULINARE/ Ce să mănânci de REVELION ca să ai noroc şi sănătate tot anul
Foto: Sursa foto: Foodstory

TRADIŢII CULINARE/ Ce să mănânci de REVELION ca să ai noroc şi sănătate tot anul
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Există tradiţia ca, de Anul Nou, să se pună pe masă cel puţin trei alimente aducătoare de noroc, de prosperitate şi de sănătate. Aşa se face că, de pe mesele de Revelion nu lipsesc, printre altele, peştele şi fructele. Dar mai sunt şi alte alimente despre care se spune că, odată incluse în meniul nopţii dintre ani, îţi asigură un viitor an minunat.

Carne de porc

Porcii sunt simbol al succesului deoarece ei râmă doar înainte şi sunt graşi. De exemplu, carnea de porc este combinată la masa de Anul Nou cu salată şi fasole.

Peşte

Peştele este vedetă pe masa de Anul Nou. Se spune despre el că îţi aduce noroc, dar şi bogăţie materială, datorită solzilor care seamănă cu monedele. De asemenea, peştii înoată grupaţi în bancuri, fapt care, potrivit unor culturi, semnifică ideea de abundenţă.

Verdeţuri

Se recomandă ca, de Anul Nou, să mănânci verdeţuri pentru a fi mereu proaspăt şi cu o sănătate de fier, dar şi pentru bunăstare financiară. Şi fasolea este semn de prosperitate pentru că simbolizează monedele. Indiferent că alegi să incluzi în masa de Revelion fasolea roşie, neagră sau pe cea clasică, aceasta nu este doar semn de bogăţie, ci te va ajuta şi să nu te îmbeţi, pentru că boabele de fasole au o mare capacitate de absorbţie a alcoolului.

Tăiţei şi cerealele

Tăiţeii sunt simbol de viaţă lungă, iar cerealele, precum orezul sau quinoa, sunt semn de abundenţă. Tradiţia asiatică spune că, pentru şi mai mult noroc, este bine, ca atunci când mâncaţi tăiţeii, să o faceţi zgomotos, să-i sorbiţi.

Fructe

Fructele sunt nelipsite de pe masa de Revelion în toate casele, indiferent de religie sau cultură. De exemplu, strugurii. Se sparg între dinţi câte un bob de strugure pentru fiecare dintre cele 12 bătăi de la miezul nopţii, acestea reprezentând fiecare lună a anului ce va urma. Dacă un bob este mai acru, trebuie să ai mare grijă la luna corespunzătoare lui. Printre alte fructe populare pe masa de Anul Nou se numără rodiile, ale căror seminţe numeroase semnifică prosperitate, şi smochinele, care înseamnă fertilitate.

Prăjituri

Se spune că, de Anul Nou, prăjiturile trebuie să aibă formă rotundă şi, dacă se poate, să ascundă în ele câte un flecuşteţ simbolic ce îi va aduce noroc celui care îl va descoperi.

Dulciuri norocoase

Sunt puţini aceia care nu gustă ceva dulce la mesele de Sărbători. Pentru noaptea de Revelion, în Italia se pregătesc nişte gogoşele numite chiacchiere, cu multă miere. Şi în Olanda se mănâncă gogoşi de Anul Nou. Sunt numite ollie bollen şi au umpluturi cu mere, stafide şi coacăze.

În Grecia, prima zi din an este dedicată Sfântului Vasile, iar prăjitura pe care o fac grecii în această zi este numită, în cinstea Sfântului, Vassilopita. În ea este ascunsă de fiecare dată o monedă din argint sau aur. Se spune că acela care o va găsi va avea noroc tot anul.

Şi în Mexic există obiceiul ascunderii unor mici surprize în prăjitura de Anul Nou numită roşca de reyes. În Suedia şi Norvegia se pregăteşte o budincă de orez care are ascunsă înăuntrul ei o alună ce va aduce noroc celui care o găseşte.

Indiferent de tradiţiile şi superstiţiile legate de masa de Revelion, este bine să nu uitaţi de un sfat de bun simţ: întodeauna să aveţi un meniu echilibrat, cu legume, carne, dulciuri, fructe etc.. Şi să nu exageraţi cu mâncare şi băutură pentru că, în loc de voie bună şi noroc, veţi primi o stare de rău deloc norocoasă.

(Surse on-line)

Citit 8804 ori Ultima modificare Luni, 28 Decembrie 2015 14:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.