FILMUL DE WEEKEND/ Mad Max-Fury Road, exploziv de la început până la sfârşit

FILMUL DE WEEKEND/ Mad Max-Fury Road, exploziv de la început până la sfârşit
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În categoria remake-urilor foarte reuşite putem încadra şi Mad Max-Drumul furiei, dat fiind că a reuşit să îi cucerească pe cei care l-au văzut deja nu doar prin efectele speciale, ci şi printr-o poveste fără prea mult dialog. Tom Hardy joacă iarăşi excepţional, iar rolul său este susţinut şi de frumoasa Charlize Theron, care revine pe micile şi marile ecrane în rolul unei luptătoare feroce, Imperator Furiosa. 

Cascadoriile, realizate pe viu

Conform regizorului George Miller, "toate lucrurile spectaculoase au fost făcute pe viu, nu pe calculator". Pentru publicul obişnuit cu filme de vară cu efecte vizuale sub standard, realitatea efectelor speciale din Fury Road ar putea fi năucitoare, dar nu aceasta a fost singura cale de a deosebi filmul de continuările de la debutul din 1979 încoace. „Unul dintre lucrurile pe care le-am observat a fost tendinţa tuturor de a aduce filmele plasate într-un cadru post-apocaliptic într-o paletă desaturată”, s-a plâns Miller. „Este obositor să tot urmăreşti aceste culori terne, desaturate”. Miller, în schimb, s-a asigurat că paleta de culori din Fury Road să sară în ochi, iar cerul albastru închis al deşertului şi portocaliul exploziilor să marcheze contraste cromatice.

Iar Tom Hardy, în rolul lui Mad Max, pare să se descurce cel puţin la fel de bine ca predecesorul său, Mel Gibson. 

Fără scenariu, doar cu improvizaţie

Din mai multe puncte de vedere, filmul pare să descrie o singură urmărire de maşini, în care Tom Hardy şi Charlize Theron traversează deşertul într-un camion imens, urmăriţi fiind de băieţii răi, psihopaţii conduşi de Immortal Joe. Conform regizorului, dialogurile au fost construite din mers, din improvizaţii, aşa că efectul este cu atât mai spectaculos. Iar dacă la toate astea mai adăugăm şi fondul sonor al urmăririi, asigurat de un chitarist legat bine de capul unui camion, atunci filmul este cu adevărat special. Iar pentru chitarist există şi o explicaţie logică. La urma urmei, ce cale mai bună de a-ţi motiva armata decât o trupă rock care să le insufle curajul şi adrenalina. Patru baterişti şi un chitarist - Doof Warrior, al cărui heavy-metal este punctat de flăcări care ţâşnesc din capul chitarei. Miller relatează că a avut o abordare destul de fundamentată în conceperea acestei arme contra auzului: „Trebuia să avem ceva foarte sonor (pentru a concura cu zgomotul luptei), aşa că el are chitara aceasta - construită dintr-o oală de noapte şi o chitară, însă trebuia să aibă şi o armă - aşa că ne-am gândit la un aruncător de flăcări. Are, sper, un fel de logică”. Ei bine, are! Şi dacă aţi crezut vreo clipă că le-aţi văzut pe toate, Mad Max-Fury Road o să vă zdruncine din temelii ideile despre filmele de acţiune. 

Mad Max este filmul pe care vi-l recomandăm pentru acest weekend. Îl puteţi vedea împreună cu familia, cu prietenii sau chiar şi singuri. Pentru efecte vizuale cât mai bune, vă recomandăm să îl vedeţi pe un ecran cât mai mare.

IATĂ ce FILME poți vedea până pe 7 iulie, la CINEMATOGRAFUL din Galaţi

Citit 1503 ori Ultima modificare Vineri, 01 Iulie 2016 14:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.