Pe 23 iunie 2016, Marea Britanie a decis printr-un referendum să nu rămână în Uniunea Europeană. Este un moment istoric, însă nu trebuie să uităm în 1975, englezii au fost în aceeaşi situaţie, întrebându-se dacă să rămână în Comunitatea Economică Europeană.
Referendumul a avut loc în data de 4 iunie 1975 şi a fost primul referendum organizat la nivel naţional. Cu doar doi ani înainte, Marea Britanie intrase oficial în CEE, un obiectiv pe care Londra şi-l setase de mai bine de un deceniu. Însă la scurt timp după, după căderea guvernului conservator Heath, noul guvern laburist – condus de premierul Harold Wilson – a promis britanicilor că va renegocia termenii apartenenţei Marii Britanii la CEE şi că va chema populaţia la un referendum.
Asta a făcut şi David Cameron acum, patru decenii mai târziu. Situaţia s-a schimbat însă în multe alte privinţe. În 1975, Partidul Conservator a fost cel care susţinea cu entuziasm apartenenţa Regatului Unit la Comunitatea Europeană. Margaret Thatcher, liderul conservatorilor, a avut un puternic discurs pro-european, în timp ce campania pentru retragere a fost condusă de Laburişti. Mai mult, ziare precum The Sun, The Daily Mail sau The Daily Express, astăzi cu un discurs eurosceptic, au făcut campanie pentru rămânerea Marii Britanii în CEE.
În 1975, euroscepticismul britanicilor se prezenta altfel. Atunci, Anglia, mai ales sudul ţării, era cel mai fervent susţinător al Europei, în timp ce Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord erau mai sceptice. Astăzi, lucrurile stau exact invers.
Şi cauzele euroscepticismului erau altele. Imigraţia nu era o problemă în 1975, ba dimpotrivă: cei care se opuneau CEE se temeau că tinerii englezi vor pleca la muncă pe continent. Iar Politica Agricolă Comună nu era privită ca o problemă de cei care încă îşi aminteau raţionalizarea alimentelor din timpul războiului şi primii ani postbelici.
O temă recurentă a campaniei din 1975 a fost amintirea războiului. Anul 1975 era mai apropiat de anul sfârşitului Marelui Război decât suntem noi astăzi, în 2016, de sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Oamenii încă-şi aminteau ce se întâmplase în cele două războaie mondiale. „Naţionalismul ucide”, avertiza un poster; „Fără războaie civile”, susţinea un altul. Un alt poster de campanie amintea oamenilor că „40 de milioane de oameni au murit în două războaie europene în acest secol. Mai bine să pierzi puţin din suveranitatea naţională decât un fiu sau o fiică”. Să nu uităm nici că referendumul din 1975 avea loc în plin Război Rece, într-o perioadă în care conflictul dintre blocul occidental şi blocul sovietic era omniprezent în politică (războiul din Vietnam tocmai se încheia cu înfrângerea americanilor). Astfel, într-o perioadă în care puterea americană părea că se prăbuşeşte, după eşecul din Vietnam, după scandalul Watergate şi după toate conflictele din mişcarea pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare, Europa Occidentală trebuia să rămână unită şi puternică, susţineau pro-europenii. Altfel, avertizau ei, sovieticii vor profita de ocazie pentru a destabiliza Europa.
Pe parcursul campaniei, ambele tabere au invocat posibilul dezastru ce aştepta Marea Britanie – în interiorul sau exteriorul CEE, după caz. Cei care preferau ca ţara lor să rămână în CEE avertizau că retragerea va duce la prăbuşirea lirei sterline, la creşterea şomajului, la lipsuri alimentare şi la raţionalizarea alimentelor. În tabăra cealaltă, euroscepticii susţineau că însăşi apartenenţa Marii Britanii la CEE afectează economia, că intrarea ţării în CEE a dus la pierderea a 500.000 de slujbe şi că această situaţie se va înrăutăţi dacă britanicii nu se retrag.
Lupta politică din 1975 a fost inegală din start. În tabăra pro-europeană se aflau toţi politicienii importanţi din Marea Britanie, iar aceştia erau sprijiniţi de un grup mare de actori, sportivi şi vedete care susţineau rămânerea Marii Britanii în CEE. De partea cealaltă se aflau, de asemenea, figuri cunoscute, însă acestea erau mai degrabă persoane considerate controversate, astfel că tabăra eurosceptică a fost asociată extremismului, mai ales că IRA şi comuniştii britanici susţineau aceeaşi cauză.
Rezultatul referendumului din 1975 a fost foarte clar: cu 64.5 la sută prezenţă la vot, mai bine de 2/3 din votanţi (67 la sută) au ales să rămână în Comunitatea Europeană. Toate zonele istorice din regat au votat pentru uniune, cu excepţia insulelor Shetland şi a insulelor Hebride. Cu toate acestea, chestiunea nu a fost îngropată. Nici opt ani mai târziu, politicienii laburişti promiteau iarăşi retragerea Marii Britanii din CEE. Însă decizia luată în iunie 1975 a avut un impact de durată şi, de atunci, istoria Marii Britanii a fost strâns legată de cea a Uniunii Europene. Sursa: historia.ro
