Se REDESCHIDE cea mai veche bibliotecă din lume

Se REDESCHIDE cea mai veche bibliotecă din lume
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Biblioteca al-Qarawiyyin din Maroc - cea mai veche din lume - se va redeschide anul acesta, după lucrările de restaurare care au durat patru ani, anunță The Guardian.

Biblioteca din Fez datează din secolul al IX-lea şi găzduieşte manuscrise de valoare inestimabilă. Anul acesta, după redeschiderea bibliotecii, protecţia lor va fi asigurată de cele mai moderne tehnologii în domeniu. Restaurarea clădirii a presupus şi construcţia unui nou sistem de canalizare, care să absoarbă umezeala din camerele în care sunt depuse manuscrisele şi cărţile vechi. Au fost achiziţionate şi scanere performante, care pot detecta găuri minuscule ce pot apărea în pergamentele vechi, precum şi aparate care tratează manuscrisele cu un lichid special, care le umezeşte suficient cât să prevină crăparea lor.

O cameră specială, foarte bine protejată, cu sisteme pentru controlul temperaturii şi al umidităţii, găzduieşte cele mai vechi opere. Cea mai preţioasă dintre ele este o copie a Coranului din secolul al IX-lea, scrisă în stilul caligrafic kufic,pe piele de cămilă.

Restaurarea bibliotecii a fost făcută într-o perioadă agitată. În alte colţuri ale lumii arabe, monumentele antice sunt în pericol de a fi distruse. Unele dintre ele - din Siria sau Irak - au şi dispărut din cauza militanţilor Statului Islamic, inclusiv marea bibliotecă de la Mosul, în care se aflau mii de manuscrise, sau oraşele antice Nimrud şi Hatra. Însă Marocul pare departe de aceste tulburări şi în ultimii ani autorităţile au acordat mai multă atenţie restaurării monumentelor.

Biblioteca al-Qarawiyyin a fost fondată în secolul al IX-lea de o femeie, Fatima al-Fihri, fiica unui negustor bogat din Kairouan, care a sosit la Fez şi a puz bazele complexului cultural ce va include biblioteca, o moschee, dar şi universitatea al-Qarawiyyin, la rândul ei cea mai veche instituție de acest gen din lume. (sursa: historia.ro)

Citit 3325 ori Ultima modificare Luni, 21 Noiembrie 2016 00:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.