Oamenii au fost capabili să pescuiască în mări, oceane şi ape dulci încă de acum aproximativ 50.000 de ani. Uneltele primitive folosite pentru prinderea peştelui erau confecţionate din lemn, oase sau silex. Cu toate acestea, se ştiu foarte puţine lucruri despre aceşti primi vânători, dat fiind faptul că, acum, multe din zonele de locuire din acea dată se află sub ape. Cele mai vechi cârlige de pescuit au fost descoperite de arheologul australian Sue O’Connor, în Timorul de Est. Acestea erau confecţionate din os şi datează de aproximativ 42.000 de ani. Aceste cârlige erau folosite pentru a prinde peşti de dimensiuni mari.
Descoperiri din Neolitic arată cum materiale ca osul, scoicile, coarnele de animal, ciocurile păsărilor sau lemnul erau folosite pentru confecţionarea cârligelor. De multe ori, acestea erau de dimensiuni mari şi aveau o bună eficacitate. O dată cu Epoca Bronzului, au apărut cârligele de mai mici dimensiuni. Acestea din urmă erau confecţionate dintr-un aliaj tare, format din cupru şi bronz.
Istoria modernă a cârligului de pescuit începe o dată cu apariţia oţelului. Prima menţiune a folosirii acestuia pentru cârligele de pescuit o găsim în 1496, într-o scriere din Londra. Oţelul a existat cu mult înainte de acest moment, dar era prea moale. S-a reuşit ca el să fie folosit abia după inventarea unui cuptor special.
În secolele XVII-XVIII, apar primele ateliere şi magazine care confecţionau şi vindeau cârlige de pescuit. Tot în această perioadă, acestea se răspândesc în toate regiunile civilizate. În a doua jumătate a secolului XVIII, apare pentru prima dată o maşină care uşura munca oamenilor în ceea ce priveşte prelucrarea metalului. Acest fapt va creea cale liberă către cârligele moderne, atât de rezistente şi ingenioase.
(sursa: historia.ro)
