Nu mai puţin de nouă licitatori s-au luptat pe SEAP pentru contractul de lucrări la modernizarea străzii Ana Ipătescu. Potrivit anunţului postat pe site-ul Primăriei municipiului Galaţi, câştigătoare a ieşit Asocierea SC Super A Plus K SRL Galaţi şi SC Sireg SA Galaţi, valoarea contractului fiind de 4.275.698 de lei. Investiţiile la strada Ana Ipătescu se vor realiza cu bani de împrumut. Arterei i-au fost alocate 8.000.000 de lei din creditul de 61 de milioane de lei pe care administraţia locală l-a contractat anul trecut de la BRD. Strada avea nevoie de reabilitare ca de aer pentru că nu mai corespunde condiţiilor de circulaţie din zonă, reţeaua de apă are durata de funcţionare depăşită şi are doar parţial reţea de canalizare.
Prin proiectul stabilit cu ocazia contractării împrumutului se prevede o serie întreagă de lucrări: demontarea liniei de tramvai, realizarea unui carosabil cu patru benzi de circulaţie, devierea reţelelor pentru asigurarea gabaritului la carosabil şi a stâlpilor pentru linia de contact, modernizarea reţelei de iluminat, refacerea carosabilului dimensionat pentru trafic greu, reţele de apă şi de canalizare şi branşamente noi pentru consumatori.

Gălăţenii care locuiesc la blocurile ANL beneficiază de căldură şi apă caldă furnizată de centralele termice aflate în grija Apaterm. Societatea tocmai a câştigat licitaţie pentru atribuirea serviciilor de supraveghere a funcţionării, de întreţinere şi reparaţii la centrale termice ANL. Apaterm a licitat singură pentru acest serviciu, iar valoarea contractului este de 223.794 de lei.

• Primăria Galaţi vrea să se asocieze cu primăriile din Târgu Bujor şi Bereşti pentru a găsi cea mai potrivită soluţie de delegare a gestiunii serviciului de producere, transport, distribuţie şi furnizare de energie termică în sistem centralizat

  ---

La „spartul” mandatului, cu nici trei săptămâni înainte de alegeri, aleşii locali caută soluţii pentru încălzirea în sistem centralizat a oraşului. În acest moment, societatea locală de distribuţie a căldurii, Apaterm, îşi dispută în instanţă falimentul. În plus, firma exploatează reţelele edilitare, găurite şi cu pierderi uriaşe, fără a avea un contract legal, fapt admis şi de autorităţile locale. În aceste condiţii, pe masa Comisiei de Buget-Finanţe a Consiliului Local (care se va întruni în şedinţă, pe 24 mai) a apărut un proiect de hotărâre privind constituirea Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară de utilităţi publice pentru serviciul de producere, transport, distribuţie şi furnizare de energie termică în sistem centralizat. Botezată „Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Serviciul de Termoficare Galaţi”, această structură urmează a se constitui prin asocierea primăriilor Galaţi, Târgu Bujor şi Bereşti, edilul Dumitru Nicolae fiind împuternicit să semneze în numele municipiului nostru actul constitutiv şi statutul Asociaţiei. Sediul asociaţiei urmează să fie stabilit pe strada Crizantemelor, adică fix la sediul Apaterm.
Bani de la bugetul local
De la bugetul local al Galaţiului urmează să fie alocată suma de 9.500 lei reprezentând 95 la sută din patrimoniul iniţial de 10.000 lei al Asociaţiei. Restul, 300 de lei pune Târgu Bujor, iar 200 de lei Bereştiul. În afară de aceşti bani, va mai exista şi o cotizaţiei de 57.000 lei pentru anul 2012, ce va fi achitată din bugetul municipiului Galaţi pe anul 2012. Potrivit documentelor care au ajuns pe masa aleşilor, Asociaţia se constituie în scopul înfiinţării, organizării, reglementării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a serviciului de producere, transport, distribuţie şi furnizare de energie termică în sistem centralizat pe raza acestor unităţi administrative. De asemenea, se doreşte şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal sau regional destinate înfiinţării, modernizării şi/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilităţi publice aferente serviciului. Totuşi, principalul obiectiv al asociaţiei va fi elaborarea şi aprobarea, în termen de 6 luni, a unui studiu de oportunitate pentru fundamentarea soluţiei de delegare a gestiunii serviciului, precum şi documentaţia de atribuire a contractului/contractelor de delegare a gestiunii. Rămâne de văzut dacă aleşii locali vor agrea această asociere şi dacă şedinţa în plen în care va fi dezbătută şi supusă aprobări propunerea, va mai avea loc în acest final de mandat.

Silicoanele, mai tari ca plodul
Nu mi-au plăcut niciodată femeile îşi care folosesc copilul pe post de „căpăstru” pentru „priponirea” bărbatului cu care l-au procreat. Dacă individul nu are suficientă bărbăţie în izmene, în cap şi în suflet ca să-şi asume pruncul născut, atunci lasă-l în plata Domnului! E doar un purtător ilegal de prohab! Nimic nu va pârjoli mai tare inima bărbatului cu pricina decât să-i treci pe dinainte cu o mândreţe de puştan sau cu un îngeraş de fetiţă, care nu-i vor spune în veci „tată!”. Nici nu mai contează dacă biologicul tătic suferă de o boală acută care se numeşte căsnicie, şi e legat prin pirostrii de femeia care se cheamă nevastă. De aia nu mi-au plăcut câtuşi de puţin strofocările mediatice ale Vicăi Blohina la adresa lui Piţi. Sunt sigură că nu-i simplu să creşti singură un copil. Însă mie una nu mi se pare că Vica ar duce-o de azi pe mâine. E mai degrabă o treabă de publicitate şi de orgoliu. Dar ca să-l revendici cu plodul pus în proţap, în faţa naţiunii, în vreme ce omul se află în patul conjugal, mi se pare trist. Am văzut-o deunăzi pe Vica, la Kanal D, certându-l pe alde Piţi că pierde nopţile şi nu vine la tribunal. Era toată numai furie, frustrare şi nemulţumire maternă! Totul până a fost întrebată de noile ei silicoane. Instantaneu, chipul Vicăi s-a luminat într-un zâmbet cât tot ecranul şi negura i s-a şters ca prin farmec. Măi să fie! Dragă Piţi, ştiu că eşti ocupat, da’ măcar dă şi tu o fugă pân’ la Vica. Şi-a pus femeia ţâţe noi! Şi poate la pachet cu decolteul iei de crescut şi „copchilu”!
Ieftin şi vulgar
Poate pentru că e gălăţeancă, poate pentru că o ştiu de mică sau poate pentru că sunt eu subiectivă, dar asta cred: Andreea Antonescu mi s-a părut mereu jumătatea mult mai profundă, mai talentată şi mai fermecătoare a defunctei trupei „Andre”. Mi-a părut rău când Andreea a intrat în conul de umbră din care nu mai izbuteşte să mai iasă, dar m-am bucurat că s-a împlinit ca femeie. Ultimele ei apariţii m-au speriat, însă. Dintr-o femeie sexy şi misterioasă ce era, Andreea a reuşit să arate ieftin şi vulgar, cu o rochie din care îi ieşea jumătate se sfârc şi nişte picioare prea mult dezgolite, cu părul smotocit şi un aspect neîngrijit, afişând un soi de disperare după o cauză pierdută. Păcat.

* Fraierul emisiunii. Joi seara s-a isprăvit Burlacul? Care Burlac? Ăsta a fost BurLACHE! Acu' vreo patru emisiuni, când l-am văzut pe Bote sărutând până-n amigdale una dintre concurentele emisiunii, m-am gândit că face şi el ce poate ca să crească ratingul emisiunii, după dezastrul platonic-nesimţit lăsat în urmă de fostul Burlac, eliminat. Dreptu-i că fătucile aduse spre cucerirea titularului îl sorbeau din priviri... şi nu numai pe Bote. Joi seara, a fost ca la nunta de la care mireasa fuge cu naşul! Blonda Adelina, aleasa Burlacului, după ce l-a „mozolit” cu foc pe cel care a făcut-o câştigătoare, s-a mai bucurat cinci minute, apoi l-a părăsit pe motiv că „e îndrăgostită de altcineva”. Şi în seara în care bărbatul o aştepta să desăvârşească „burlăcia”, fata s-a înfipt cu şampania la uşă la Bote. Care a primit-o cu drag şi a închis uşa după ei. Propun solemn ca în ediţiile următoare, Bote să joace în Burlacul IV, V – XXX, cât îl ţin brăcinarii, că oricum nu rămâne cu niciuna!

* Căpuşa, un must-have. Da’ oare ce-or mai fi făcând Viespea lui Ogică şi Sânzi Buruiană, mă întrebam retoric ieri dimineaţă. (Dumne)Zeul televiziunii era însă pe recepţie şi m-a servit prompt, pe Realitatea Tv unde aveam să aflu că „fotomodelele” din categoria de mai sus au prezentat într-un club o inedită colecţie de bijuterii din insecte. La vremurile astea, căpuşa chiar e un must-have şi dacă, Doamne fereşte, te pricopseşti şi cu borelioză, eşti în trend! Sau în ambulanţă. Revenind la bijuterii, mă aşteptam ca gândacii de bucătărie, muştele, moliile, ce-or fi fost ele, să fi fost cumva integrate într-un concept. Prinse în vreo lucrătură filigranată, capturate într-un Swarowski, un chihlimbar… ceva! Nu mi-a venit să cred ochilor când le-am văzut pe alde Sânzi, Pamela Traşcă şi Ioana Popescu purtând pe sâni şiraguri de bucăţi de polistiren, pe care erau prinse cu boldul, ca în insectar, tot soiul de chestii cu multe picioare. Rochiile? Ha, şi le aduseseră de-acasă, aveam să constat când am recunoscut rochia roşie minimalistă (ca să nu spun de prestatoare pe centura vieţii auto) purtată de Casandra lui Ogică şi la nunta lui Pepe. Ah, m-am prins şi unde era conceptul: să te cheme Viespea şi să-ţi pui pe ţâţe nişte viespi decedate!

* În frigul crâncen al iernii trecute, Dorin a dormit două zile afară, în curtea casei, alungat de mama lui * De ce? Pentru că nu i-a adus ţigări din banii câştigaţi muncind cu ziua * Şi tot mama lui i-a spart cu ciocanul de bătut cuie ochelarii de vedere cu dioptrii mari, minus 14, fără de care Dorin nu vede mai nimic

---

Dorin are 14 ani, este în clasa a VI-a şi locuieşte cu mama şi cu un alt frate. În iarnă, gerul crâncen ne-a încercat pe toţi. Şi ni se părea că nici măcar caloriferele fierbinţi şi hainele groase nu ne sunt de ajuns. Dorin a dormit două nopţi la rând afară, în curtea casei familiei sale, îmbrăcat cu o bluză sport, tocmai când termometrul coborâse sub minus 20 de grade. Nu s-a plâns, n-a spus nimănui. Când n-a mai putut, s-a dus la politie. Şi a spus ca mama lui nu-l primeşte în casă pentru că nu i-a adus ţigări. Pentru că nu s-a dus să lucreze cu ziua ca să câştige bani să-i cumpere ţigări. Şi tot mama lui i-a spart ochelarii cu dioptrii mari, de minus 14, fără de care el se descurcă greu. I-a spart intenţionat, cu ciocanul de bătut cuie…
Marian cel domol, un destin nedrept
Mama lui nu a lucrat niciodată, iar tatăl lui a renunţat la slujbă în urmă cu zece ani, când a început să-şi bea şi minţile. Marian a fost lăsat să meargă la şcoală doar până în clasa a II-a, când părinţii lui au început să-l trimită să cerşească în fiecare zi. Iar când aducea prea puţini bani acasă era bătut de părinţi. Aveau nevoie de sume pentru băutură şi ţigări. Iar când nu era forţat să cerşească, trebuia să caute fier vechi în pubele de gunoi. La masă n-a fost primit niciodată lângă părinţi şi cei doi fraţi mai mici. Mânca stând pe jos, resturi rămase de la ceilalţi. Şi ca „supliment”, gesturi şi cuvinte de batjocură. De ce? De ce a fost mereu altfel tratat decât fraţii lui? Poate pentru că el este un pic mai încet, mai domol. Aşa s-a născut.
Acum, Marian are 21 de ani. Fratele lui mezin a renunţat la şcoală după clasa a VIII-a, iar celălalt a plecat la 19 ani să caute de lucru în Austria. Marian stă cu părinţii şi cu fratele rămas în ţară într-o casă din care doar o cameră de aproximativ 15 metri pătraţi poate fi folosită. Nu au apă potabilă, nu au energie electrică, nu au lemne pentru foc iarna. În această iarnă, în casă era la fel de frig ca afară, aşa că în unele nopţi a dormit încălţat pentru a nu-şi mai găsi încălţămintea îngheţată dimineaţa. În acest moment, tot Marian îşi întreţine familia. Manipulează marfă într-un magazin şi pentru asta primeşte o mică sumă de bani în fiecare zi. E puţin pentru efortul şi munca lui, dar e mai mult decât nimic.
Vinovaţi prin indiferenţă
Vi se pare revoltător? Incredibil că asemenea lucruri se petrec lângă noi? Poate vi se pare greu de crezut, dar fiecare dintre noi suntem, voit sau nu, personaje în povestea tristă a lui Dorin. Prin indiferenţă, tăcere sau prin faptul că nu ne deschidem ochii ca să vedem. Povestea cumplită a lui Dorin, şi drama lui Marian (aşa cum am decis să le spunem astăzi), le-am  aflat-o de la cei care le-au întins mâna: Fundaţia Cuvântul Întrupat. Şi chiar dacă, temporar, în vieţile lui Dorin şi Marian a apărut curcubeul speranţei, rămâne o întrebare, o nelămurire pe care ne-au sădit-o în suflet chiar oamenii Cuvântului Întrupat. Dacă eu sau tu, oricare dintre noi, ar fi fost în locul lui Dorin ce am fi făcut? Am fi supravieţuit? Cum? Unde am fi cerut ajutorul? Ni l-ar fi dat cineva?
Puteţi ajuta!
În Galaţi, în România sunt zeci de Dorini şi de Mariani. Şi cărora le puteţi oferi un strop de mai bine sau măcar un strop de normalitate… Şi asta fără să vă coste absolut nimic! Codul Fiscal (Legea 571/2003) oferă fiecărui contribuabil, persoană fizică, posibilitatea de a direcţiona 2 la sută din impozitul pe venit, plătit statului, către o organizaţie non-guvernamentală.
În fiecare lună, dacă nu chiar de mai multe ori pe zi, ca o caracatiţă flămândă statul îşi strecoară „tentaculele” în buzunarele şi portofelele dumneavoastră cu scopul de a vă taxa: pentru sănătate şi asigurări sociale, pentru TVA, pentru şomaj, pentru educaţie, şi tot aşa. Banii pe care îi plătiţi de bună-voie şi siliţi de împrejurări se pierd în sacul fără fund al unui sistem. Plătiţi pentru Sănătate, dar e vai de sănătatea tuturor! Şi vai de asigurările sociale, vai de şomaj sau de pensie, că nu se ştie dacă fondul la care cotizaţi din greu va asigura măcar supravieţuirea. La fel ca pentru celelalte drepturi şi asigurări sociale, statul v-a taxat deja impozitul pe venit. Aveţi, însă, posibilitatea să-i daţi statului peste mână şi să decideţi cui daţi cei doi la sută din impozit. Şi banii aceia chiar se vor duce acolo unde hotărâţi dumneavoastră.
Timpul rămas este scurt. Doar până pe 25 mai puteţi completa şi semna Formularul 230 (dacă în 2011 aţi realizat venituri din salariu) sau Formularul 200 (pentru venituri din alte surse: activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, profesii liberale etc). Şi dacă încă mai staţi pe gânduri, iată ce spun oamenii Fundaţiei Cuvântul Întrupat: „Convingerea noastră fermă este că, departe de a fi o povară, a ajuta este un privilegiu, o onoare şi o modalitate prin care oricine poate fi parte a unui proces de schimbare, de îmbunătăţire a unei stări de fapt. Trebuie doar să vă gândiţi cât de norocoşi sunteţi că nu dormiţi afară în nopţi geroase, ca aveţi ochelari şi o mamă care vă iubeşte. Şi poate vă gândiţi să-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru cât sunteţi de binecuvântat, ajutând”.

 

* Dacă se usucă… pică? Evrica! Acu’ m-am prins de ce s-a înverzit PDL-ul din siglă şi până în chiloţii de campanie ai candidaţilor! De la frunza doamnei Elena Udrea li se trage, dom’le! Păi nu sub frunza ministresei creştea copăcel-copăcel turismul? Ziceţi şi voi dacă nu turism/traiseism (electoral) se cheamă ce-au făcut PDLeii când au părăsit corabia lui Băse pentru arca USL şi-au trimis „glorioasa guvernare portocalie” în verdea şi amara opoziţie. Ştiu că verde de Paris nu-i tot una cu verde PDL, da’ ştiu că frunzuliţa doamnei Udrea e tot ce-a mai rămas din gloria turismului nostru lăsat în prag de vară în fundul gol, ca la ţară. De la ce m-am luat cu ideile astea? Păi mă bântuie încă ştirea pe care am auzit-o acu’ vreo două seri despre Elena Udrea care zicea că „pe bune şi pe corecte”, Arena Naţională ar trebui să se cheme Stadionul „Adriean Videanu”. Pe această linie, şi frunzuliţa turistică ar trebui să poarte numele ministresei. Atenţie însă, că pe la noi prin popor e şi o vorbă: ce-a fost verde s-a uscat, şi apoi s-a scuturat. Dacă rămâne şi fără frunzuliţa lui Nuţi nu ştiu, zău, ce s-alege din PDLeu.
* Săracu’ Tudi! Băieţii de la DIICOT au avut parte de sex-gate cu Oana Zăvoranu şi Tudy în rolurile principale. Uuuu, mama! După atâţia politicieni burtoşi şi oameni de afaceri trecuţi de a doua tinereţe, combinaţi cu piţipoance siliconate, era cazul să primească şi ei ceva XXX cu trufandale şi prospături. Faza tare e că Pepe vrea „reconstituire” că nu e sigur că omul cu... sexul manual este sigur Tudi. Săracu’.
* „Silifoane” sau Mărculescu-gay? Sincer, nici nu ştiam ce să aleg aseară. La Kanal D, bunica lu’ Oana Lis voia ea să-şi pună ea perechea de „silifoane” pe care a renunţat să şi-o mai pună nepoată-sa de frica divorţului. Viorel se gândea dacă totuşi n-ar fi mai bine să şi-o pună el. Eventual în pantaloni. De cealaltă parte, la Antena 1, două tabere se contrau pe tema Costin Mărculescu – gay sau nu. Dilema era majoră: ţâţe false pentru nevasta primarului (încă viu) Lis ori sexul nedefinit al lui Mărculescu. Am decis să mă gândesc până pe 10 iunie şi să votez atunci. Noapte bună!

De şase ani şi jumătate, Australia a devenit „acasă” pentru familia Gorgos. Chiar dacă sunt legaţi de părinţii, surorile, rudele rămase în Galaţi, casa lor, viitorul pe care încearcă să îl construiască pentru fiul lor Andrei, născut în Australia, şi pentru cel de-al doilea copil, aflat pe drum, este în New South Wales.
Soţii Gorgos locuiesc într-una din suburbiile oraşului Sydney, la 30 de minute de mers cu trenul de centrul metropolei australiene şi aproape de oceanul care îi învăluie cu briza. Pentru toţi cei care visează la ţara cangurilor, Vasilica Gorgos a acceptat să ne povestească ce înseamnă să începi o viaţă nouă la celălalt capăt al lumii.
30 de ore de zbor
Vasilica mărturiseşte că şi-ar fi urmat soţul oriunde, chiar şi la capătul pământului, ceea ce s-a şi întâmplat dacă ţinem seama de distanta uriaşă dintre România şi Australia. Deşi în ţară avea o carieră în ascensiune, a preferat să o pună în stand-by şi să se dedice familiei, pentru câţiva ani. Dificil le-a fost în cei doi ani în care au stat departe unul de celălalt, el - în Australia, ea - aşteptând viza. Primul zbor Bucureşti - Paris - Singapore - Sydney a durat peste 30 de ore, dar era atât de entuziasmată încât aproape n-a simţit timpul.
Cum e Australia? „O ţară a multor, multor posibilităţi, aşa cum se spunea despre SUA. A fost puţin mai greu până când ne-am acomodat cu stilul de a fi al australienilor, mai reci faţă de noi, care suntem mai expansivi în modul de manifestare”, ne-a mărturisit doamna Gorgos. Odată ajunsă, a fost plăcut surprinsă de diversitatea de culturi, tradiţii şi naţionalităţi, care, toate adunate la un loc, încearcă să construiască ceva împreună.
Nu şi-au pierdut speranţa!
Amândoi au plecat cu viză de student. Soţul Vasilicăi, absolvent de studii superioare în România, a urmat cursuri postuniversitare de management-turism în Australia, lucrează în acest domeniu. Vasilica a absolvit management şi marketing în afaceri economice internaţionale, iar acolo, dorind să lucreze ca economist/contabil a urmat un curs despre sistemul fiscal australian. Punând lucrurile cap la cap, încă de acum patru ani puteau aplica uşor pentru rezidenţă permanentă în Australia, şi de la obţinerea ei la cetăţenia australiană mai era doar un pas.
Din păcate, drumul le-a fost pe nedrept complicat şi abia anul acesta vor depune actele pentru cetăţenie. În momentul în care au ajuns, au apelat la agenţii de imigrări pentru a fi îndrumaţi. Sunt destul de scumpi şi, din păcate, cu primul agent au avut probleme. „Am avut încredere şi am plătit, dar nu ne-a îndrumat către calea cea bună, în sensul că acum ar fi trebuit să fim cetăţeni de ceva vreme dacă am fi aplicat unde trebuie”, spune Vasilica. Au fost momente în care s-au gândit să revină în România, dar nu şi-au pierdut speranţa.

„Crăciunul este Crăciun, Paştele este Paşte”

O dimineaţă de Crăciun în Australia

În acest moment, Vasilica este însărcinată şi nu lucrează, dar îşi permit să trăiască decent dintr-un singur salariu, al soţului. Andrei, fiul lor, are trei ani şi opt luni, merge la grădiniţă, şi înţelege perfect româneşte. Părinţii vorbesc cu el în engleză şi română, şi are atât prieteni români, cât şi de alte naţionalităţi. Este educat în spiritul tradiţiilor creştineşti. Familia Gorgos merge în fiecare duminică la Biserica „Sfânta Maria”, cea mai apropiată de ei, unde se întâlnesc cu prietenii români. „Păstrăm tradiţiile de acasă şi ceea ce vrem este ca şi copiii noştri să meargă pe aceeaşi tradiţie. Crăciunul este Crăciun, Paştele este Paşte”, ne-a spus Vasilica.
Mai aproape de Dumnezeu
Toţi românii plecaţi peste hotare trăiesc cu sufletul mai aproape de Dumnezeu. Familia Gorgos nu face excepţie. „În Australia, la aşa depărtare de România, aş putea spune că ne gândim mult mai mult la El şi ne rugăm mai mult decât o făceam odată. Nu ştiu dacă este vârsta sau problemele de care ne-am lovit pe parcursul acestei călătorii ce încă nu s-a finalizat… dar faptul că avem biserici româneşti unde să putem asculta slujbele în româneşte şi faptul că te întâlneşti cu cei din acelaşi neam cu tine te fac sa te simţi ca… acasă, ca pe un plai românesc. Deşi drumul poate fi lung şi obositor, ţinând cont că bisericile nu sunt la doi paşi de casă, că avem un copil mic, la sfârşitul zilei te simţi mulţumit şi împăcat cu Dumnezeu”, ne-a mărturisit Vasilica.

Cununia religioasă în parohia "Sf. Maria" din Sydney

În Australia, programul de lucru este unul solicitant, şi la un moment dat lucra inclusiv sâmbăta şi duminica până când a spus „Nu!”, duminica rămâne pentru a merge la biserică, sâmbăta pentru a se recupera după săptămâna intensă de muncă.
Canguri, dar nu în bucătărie
Deşi carnea de cangur constituie un soi de delicatesă locală, familia Gorgos n-a încercat. Andrei a văzut cănguraşi la grădina zoologică. Iar când conduc pe autostradă, părinţii lui sunt foarte atenţi pentru că sunt zone cu avertisment, unde îţi poate sări cangurul în faţă şi poţi face un accident.
Familia gălăţeană locuieşte într-o suburbie în care predominanţi sunt chinezii, aşa că influenţa asiatică se simte la fiecare pas. La început totul i se părea fără gust - carne, fructe, legume, parcă nu erau ca acasă! Pe urmă diferenţele s-au estompat. S-au obişnuit cu mâncăruri asiatice, orez prăjit, mâncăruri indiene, thailandeze, iar nuca de cocos nu le lipseşte din bucătărie. În ceea ce priveşte tradiţiile şi obiceiurile locale, gălăţenii se bucură de sărbătorile legale australiene pentru că mai au câte o zi liberă. La sărbătorile populare, australienii se răsfaţă tot cu grătar, dar cu carne de vită, cârnaţi şi fructele de mare.
România...
În Australia, despre România nu se ştie mai nimic, dar se ştie despre români. „Comunitatea românească nu e foarte mare, şi nu are un statut legal. În momentul în care, oriunde în lume, românii fac prostii, întotdeauna li se va dezvălui naţionalitatea. În cazul celorlalte comunităţi, mari, cu statut legal, fie că sunt vietnamezi, chinezi sau cambodgieni, nu se face acest lucru”, spune gălăţeanca.
Nu-şi pot permite să vină prea des cu toţii în ţară. Şi li se face dor de prieteni, de tinereţea petrecută aici, între Galaţi, Piatra Neamţ şi Bucureşti, de Dunăre, Faleză, de Ceahlău. În curând, soţii Gorgos vor deveni părinţi pentru a doua oară, iar copii lor vor dobândi odată cu ei cetăţenia australiană. Ce vor şti despre ţara de origine a părinţilor lor? „România este o ţară frumoasă, dar din păcate nu ştim să ne bucurăm şi să punem în valoare ceea ce ne-a fost dat de la Dumnezeu”...

În sala arhiplină a Muzicalului, independentul Nicuşor Ciumacenco şi-a lansat aseară candidatura la Primăria Galaţiului, alături de echipa sa de zece profesionişti de nota 10 pentru Consiliul Local. Lansarea, tardivă dacă avem în vedere că oraşul geme deja de afişe, a fost decentă, scurtă şi la obiect. Componenţii acestui proiect unic al independenţilor, iniţiat de Ciumacenco, şi-au expus obiectivele.
"Aplicarea legii în favoarea cetăţenilor şi nu împotriva lor" este deviza fostului şef al poliţiştilor gălăţeni şi adjunct al şefului Poliţiei Române, Tache Bocănială, pentru un Galaţi mai sigur. Distanţa dintre viaţă şi moarte este de numai patru minute, de aceea dr. Angel Trifan, şeful SMURD Galaţi, vrea reînfiinţarea Centrului de Permanenţă, un elicopter SMURD, reducerea numărului de accidente rutiere, dar şi cursuri la care elevii să înveţe cum să acorde primul ajutor. Tot pe linia vieţii, generalul situaţiilor de urgenţă Viorel Zaharia militează pentru scurtarea de la 30 de minute la 5 minute a timpului de intervenţie al ambulanţelor şi al autospecialelor de pompieri. Antrenorul Florin Nini vrea baze sportive. Promovarea valorilor culturale gălăţene este ţelul dirijorului şi profesorului Eugen Dan Drăgoi. O librărie a Uniunii Scriitorilor Români şi un pod al artei Galaţi-Chişinău, la astea visează scriitorul Corneliu Antoniu. Avocata asociaţiilor de proprietari, Antoneta Gafiţuc pledează pentru servicii publice de bună calitate, la un preţ corect. Scoaterea Zonei Libere din amorţeală constituie obiectivul lui Didel Bădărău, fostul şef al de la Frontieră. Pentru chibzuinţă şi eficienţă în cheltuirea banului public este gata să-şi pună la bătaie experienţa inginerul Ioan Ungureanu, fostul director executiv al Combinatului. Iar Radu Oprea, şeful patronatului Tinerilor Întreprinzători, ne-a ameninţat că Galaţiul este "în pericol" de a face performanţă.
Sala a explodat la apariţia lui Nicuşor Ciumacenco. Locuri de joacă, oraş curat, baze sportive de cartier, policlinică şi o Primărie apolitică sunt măsurile pe care le propune candidatul independent la fotoliul de edil al urbei, dr. Nicuşor Ciumacenco.
Evenimentul s-a încheiat pe ritmuri blues cu Iulian Canaf, fostul concurent la „Vocea României” şi bandul său.

Nu mai puţin de 1.272.020 de lei de la bugetul local, atât ar putea costa, în prima etapă, reabilitarea Viaductului Sidex, care face legătura între municipiul Galaţi şi SC ArcelorMittal. Proiectul de hotărâre care avizează această lucrare de intervenţie propusă pentru 2012 a ajuns pe masa aleşilor locali. Reabilitarea este necesară, se arată în documentele care însoţesc proiectul, deoarece obiectivul prezintă degradări majore la elementele de construcţie şi de rezistenţă ale suprastructurii. În prima etapă ar urma să se refacă partea carosabilă, inclusiv trotuarul pe rampa Sidex, iar în cea de-a doua etapă, refacerea căii pe toată partea carosabilă şi a trotuarelor ,inclusiv a căii pentru tramvai, montarea parapetelor de siguranţă şi refacerea instalaţiei electrice pentru iluminatul exterior. Investiţia din prima etapă ar urma să se desfăşoare în patru luni. Rămâne de văzut dacă va primi şi votul aleşilor.