* Extraordinar, iarăşi se vorbeşte despre vânzarea Oţelului. Oţelului ca substantiv propriu... Aşa-zisul miliardar fără chip, Adamescu şi Grigore, s-a trezit deodată să anunţe prin sistemul de sonorizare al clubului de fotbal că nu mai poate susţine de unul singur această afacere. Au, doare! Poate facem o chetă, ceva, un teledon, mă tem ca omul, disperat de chingile business-ului cu chişca rotundă, să nu recurgă la cine ştie ce gesturi reprobabile. Boss, capul sus, mă!
* Se tot vorbeşte prin târg, inclusiv pe Facebook, că Adamescu îi va lăsa echipa de fotbal taman celui care i-a vândut-o în 2012. Mă îndoiesc că ArcelorMittal va redeveni patronul formaţiei de Liga I, căci uzina de lângă lacul Cătuşa i-a cedat-o, nu actualul primar al Galaţiului, care doar garanta fără argumente pentru un cetăţean cu pile la Topul Forbes. Că nenorocirea l-a prins, exact ca la cutremurul din ’77, sub dărâmături, e altă discuţie - ţine de cât de naivi pot fi unii pe planetă. Aşadar, dacă Oţelul nu-şi va găsi un nou investitor, ar trebui urcat pe mercador (parcă aşa îi zice) şi i se va găsi cumpărător, vorba reclamei.
* Şi totuşi, nu cred o iotă din cele spuse de Narcis Răducan de la Oţelul. Cum să vinzi un produs pe care tocmai l-ai rebranduit? Adicătelea, i-ai modificat stema, i-ai înstrăinat imnul şi i-ai dat în plasament un leu de pluş pe post de mascotă pentru a-l comercializa în fugă? E adevărat că se cerea o nouă poveste, mai ales că entităţile din vestiarul grupării dunărene sunt neplătite de la trei luni în sus, situaţie similară legării fotbaliştilor de glie în contextul insolvenţei societăţii comerciale în cauză. Sunt restant la unele poveşti nemuritoare, dar îmi aduc aminte că, de obicei, binele învinge. Doamne ajută!
* Dacă tot v-am deranjat cu probleme neobişnuite pentru acest colţ de pagină, glosez şi pe marginea caracterelor întâlnite la stadion cu ocazia meciului de luni seară, Oţelul - Ceahlăul. Nu mă aşteptam ca la tribuna zero a arenei din Ţiglina III (tribuna zero e un soi de VIP Zone la o scară mai mică) să plouă cu atât de mulţi agricultori urbani: gargaragii fără motiv, aparate de proferat injurii, igienă lexicală zero. Aproape că ţi-e jenă să aduci la stadion o poză cu ai tăi, darămite familia însăşi.
