Berbecul cu faţă de miel

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cinstit, nu mă aşteptam ca Jean Valjean, fost la Prefectura Judeţului Galaţi, să aibă sânge atât de rece. Chiar dacă şi-l tot clătise la jeturile duşului pentru care fusese închis în noiembrie... Dar să fii cercetat în libertate, să ai interdicţia de a părăsi oraşul, iar tu să mergi la Brăila pentru a pregăti „mierlirea ciripoiului”, mi se pare prea mult.

L-am văzut pe acest Bocănilă acum câteva săptămâni. Am trecut pe lângă el în Ţiglina II, deşi mai degrabă a trecut el pe lângă mine. Părea grăbit, însă avusese timp să-şi aranjeze claia de fân de pe tărtăcuţă. Avea acea mină cu care ne cucerise în fotografii şi la televizor - de preocupat, poet, maturizat la fără frecvenţă. Chiar mi-am zis, io-te-l, bă, pe ăla de l-au încălţat pentru nişte sacoşe de haleală şi pentru un sifon de duş. Prezenta un început de notorietate cu care nu se sfia să iasă în public, omul îşi plimba cu plăcere gloria de sacoşar al politichiei gălăţene.

Pentru o clipă am vrut să-l opresc şi să ne facem un selfie... Sau ca să-i cer un autograf, să-l întreb cum este posibil ca ditamai reprezentantul Guvernului în teritoriu să pună botul la debreţini şi la un robinet de apă călâie cu cristale Swarowski. Nici acum nu ştiu de ce am renunţat, însă mă felicit - mai ştii cum ar fi reacţionat bărbatul cu chip de miel netuns? Iată, după repriponirea sa, înţelegem că nu era chiar mieluşelul din jacuzzi, conform primului dosar penal, ci mai mult decât ne-am fi închipuit. Trebuie să fii ditamai berbecul să pregăteşti eliminarea cuiva din galaxie, câtă vreme tu, cercetat în stare de libertate, erai urmărit la fiecare pas.

Ce-ar fi ca individul care a inventat acest personaj în politica de Covurlui (nu că fauna ar fi dominată de fete cu certificat „pe zero” de la ginecolog) să iasă în intersecţie şi să-şi facă mea culpa? Habar n-am cine a pariat pe Cătălin, care a fost în stare să scrie, prin atitudinea sa, atâtea file inestimabile de poveste. Dar ştiu că ne-a făcut de râs de două ori. Mai întâi a demonstrat că habar n-are să fure ca lumea, apoi a fost dat de gol de un interlop bun creştin (da, oximoron!). Un’ te duci, tu, mielule?

Citit 1190 ori Ultima modificare Joi, 08 Mai 2014 15:58

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.