Ieri, de ziua naţională a Elveţiei (trebuia să mă joc cu majusculele?), a fost aniversat şi domnul Mugurel Isărescu, căci Mugurel trebuie să i se fi spus la scara blocului. Maică-sa, când îl chema de pe la şotron să-şi halească sendvişurile cu icre negre, nu-i zicea Mugur, ar fi fost un apel încheiat prea abrupt, ci utiliza diminutivul. De asemenea, cel mai bun prieten al său, când împrumuta de la Isărescu Jr. decapotabila şi unul dintre nenumăratele sale costume cu papion, n-avea cum să-l strige ca în buletin. Iertaţi-mi apoziţiile, revin la subiect. Isărescu, ajuns mare de tot între timp, a suflat în tort în aceeaşi zi cu cetăţenii din Ţara Cantoanelor, ceea ce mă trimite cu gândul la o sumedenie de năstruşnicii:
1. Părinţii lui Mugurel au fost tot timpul extrem de chibzuiţi, altfel n-ar fi ieşit un asemenea caracter care să dea cu pixul pe hârtiile care ne ţin de cald în buzunar. Mostră de aroganţă - ştiind că Ziua Elveţiei se sărbătoreşte pe 1 august, babacii celui care avea să devină guvernator al Băncii Naţionale au luat la tocit calendarele şi au stabilit ca odrasla să vină pe lume fix în prima zi de Gustar. Nicio secundă în plus sau în minus!
2. După ce bebeluşul Mugurel a apărut pe lume, capul familiei Isărescu a fost străbătut de o dilemă - bă, ce facem cu ăsta micu’, îl botezăm sau îl listăm la bursă?
3. Nu-mi vine a crede că Argentina a intrat în faliment pe 31 iulie 2014, pentru ca a doua zi să sosească darurile pe adresa lui Mugur Isărescu. Iată unde se află România, la ore distanţă de nenorocirea instalată la Buenos Aires!
4. La tăierea din moţ a lui Mugur Isărescu, omul, cu siguranţă, a ales stiloul. Nu, n-a ajuns să scrie, s-o facă pe romancierul, dar n-aţi fi vrut să ştampileze cu degetul pe bancnotele alea...
5. Ieri, în acelaşi timp cu Isărescu şi Elveţia, a petrecut şi Beninul, un minuscul stat de pe continentul african. Se presupune că, la aniversare, cetăţenii din Benin au avut voie să mănânce pe săturate.
