* La noapte vom da ceasurile înapoi. Eu n-am mângâiat antebraţul nimănui (glezna mâinii, ca să inventez o sintagmă şi să scot bani de pe urma ei, la OSIM), aşadar nu mă simt cu musca pe cozoroc. Politicienii, însă, ar trebui să nu zăbovească, ne tot fac de prin ’90 încoace.
* Măcar vom dormi mai mult, îşi spun românii dinăuntrul graniţelor. Evident, cel mai bine vor soili compatrioţii care vor munci în schimbul al III-lea.
* Iarna campează în România încă de la finele lunii octombrie, în timp ce căldura din sistemul centralizat se face că plouă. Sau se face că lapoviţă. Legea spune că, abia după trei zile consecutive de ger, se poate da drumul la robinet - o lege românească, perimată... Dacă nu rezişti până la finalul celor 72 de ore „legale”, va fi numai vina mortului. Asta e problema noastră, n-avem deloc răbdare.
* Un deştept a inventat cu ani în urmă o măsură conform căreia posesorii de centrale termice de apartament trebuie să-i plătească sistemului centralizat în contul ţevilor care-i traversează căminul. Probabil că şi anul trecut, pe vremea asta, îl salutam din acest colţ de pagină. Mi-aş dori să ne facă o vizită şi să-i înjghebăm un calcul sumar: cam cât ar trebui să le achite el celor care deja îşi încălzesc camerele fără sprijinul societăţii de apă caldă. Vino, nene, poate o să te cinstesc şi cu o vişinată! Poate.
* Apartamentul în care locuiesc beneficiază - e drept, trebuia să dau publicităţii această dâră de efort extern - şi de căldura emanată de vezica urinară a unei potăi de pe scară. Două zile la rând i-am zărit jetul obraznic aruncat în silă pe colţul peretelui, aproape că-mi venea să măsor temperatura în acea zonă a clădirii. Îmi doresc să aflu de urgenţă cine-i posesorul mărinimoasei creaturi care, dacă va insista, îmi poate transforma culcuşul şi în salină. Mânca-i-ai coada, zicea Caragiale. Eu i-aş pupa-o. Cu şpiţul. Vai, iar am devenit insensibil, n-am pic de suflet în mine, nu ţin cont de faptul că animalele nu raţionează, că ele au un singur ghid, instinctul. Vai, mie!
