Pensia care pute

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* O gălăţeancă de 65 de ani, doamna Ştefana Macovei, încearcă, de şapte luni de zile, să demonstreze că n-a murit şi că - de ce nu? - va veni la vot pe uşa din faţă, nu pe lista „specială”. O poştăriţă grăbită a declarat-o decedată şi de mai bine de jumătate de an situaţia rămâne în stare de putrefacţie. Pensia bietei femei nu mai vine, în vreme ce incompetenţii din sistemul bugetar (mă refer la entităţile din cadrul Casei Judeţene de Pensii, care încă n-au descoperit apa vie) îşi iau liniştiţi lefurile şi rup uşile la terminarea programului. Nu le pute nimic. Le doresc un Halloween plăcut atunci când - tot sper ca România să ajungă în capitalism - îşi vor pierde locurile de muncă pe motiv de ineficienţă.

* Am urmărit la televizor un alt caz ieşit din comun: o vasluiancă inconştientă, cu doi copilaşi (unul dintre ei era agăţat de ea ca ursul koala, celălalt abia-şi târâia picioruşele goale, la câteva grade peste zero), a fost filmată într-o deplină stare de ebrietate pupând şanţurile de pe marginea unui drum judeţean. Abia stătea în picioare, ţâncii o cam încurcau, dar mai deranjantă decât deplasarea legănată a sclavei lui Bachus mi s-a părut ardoarea celui care filma întreaga scenă. Şi în High Definition... Ca să avem noi ce comenta la telejurnal. În loc s-o deposedeze de prunci, aceştia riscând să fie trântiţi de ciment, cameramanul amator rămăsese nestingherit în REC, doar-doar o ajunge în prime-time cu scurt-metrajul său moldovenesc. Cinstit, nu mă interesează ce măsuri vor lua leneşii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, eu l-aş amenda crunt pe băiatul cu camera. Şi i-aş şi confisca aparatura.

* Au căzut primii fulgi de nea din sezonul rece 2014-2015, iar poliţiştii au ieşit la vânătoare de şoferi. De anvelope de vară, mai exact. Nu autorităţile care mă obligă să le plătesc RCA-uri şi roviniete sunt vinovate (la câtă zăpadă s-a aşezat pe şoselele din sudul ţării, deszăpezirea era floare la ureche, dar ne aflăm în campanie electorală), ci fraierii de şoferi. Muşca-mi-aş limba...

CITEŞTE ŞI: Ţevi şi ceasuri

Citit 783 ori Ultima modificare Duminică, 26 Octombrie 2014 16:27

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.