Aproape omul Ursu

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Şi te mai miri că prind gogoşile oferite prin telecomandă şi de pe sârmele dintre stâlpi... Românii, unii dintre ei, trăiesc într-o lume paralelă, am şi un exemplu grăitor. Ieri dimineaţă, lângă un chioşc de ziare din Galaţi, se discuta cu frenezie despre alegeri. Orice posesor de smartphone ştia de pe la miezul nopţii că s-a terminat cu şmecheria, că Iohannis este preşedintele ales. Existau date certe de la Biroul Electoral Central, nu mai punem la socoteală declaraţia de băiat cuminţit cu forţa a premierului. Eh, dimineaţă, cum vă povesteam, două băbuţe aveau în alb un alt câştigător, pe Victor Ponta. Au fost descoperite nişte nereguli, mamă, şi el a ieşit, se încurajau doamnele de vârsta a treia, că nu ştiu ce naiba oi fi avut în cap de le-am făcut băbuţe. Iar alţi bipezi din preajma lor încercau să aplece urechea, îţi era greu să le ignori, aveau goarnele nou-nouţe. Nţ, neamţul a făcut ceva, d-aia a câştigat Ponta, se gudurau concitadinele. În acelaşi timp, BEC-ul avea aproape 80 la sută din voturi trecute prin numărătoare şi diferenţa dintre combatanţi se lărgea la aproape zece procente. Iar domnul Ursu de la Antena 3 (e om, dar aşa îl cheamă, Ursu) făcea, cu o seară înainte, apologia detergentului virtual. Impostorul cugeta că fraierii de pe Facebook sunt, de fapt, nişte spălaţi pe creier, nu indivizi care, tocmai datorită Internetului, nu mai pot fi manevraţi din cutia pe care se află mileul şi peştele-bibelou. Sau se afla, mă rog, că acum avem plasme. Plasme şi frigidere goale.

* Nemernicia lui Meleşcanu, sinistrul ministru de Externe, aceea de a le recomanda românilor de la Paris să meargă la Nancy pentru a vota (era o soluţie de avarie, căci în capitala Franţei cozile erau mai lungi decât faleza Senei), merita cel puţin o demisie. Ieri, nu în zilele următoare, dragă domnule fost candidat-iepuraş la preşedinţie! Alege matale motivul şi mi-aş dori ca organele în drept să-l stabilească în timp util: incompetenţă sau abuz. Ambele sunt la fel de grave şi au beneficiat de complicitatea maladivă a câtorva televiziuni îngenuncheate. Ce zici, te bagi?

Citit 1059 ori Ultima modificare Luni, 17 Noiembrie 2014 17:06

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.