Murătura lui Adam

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vin sărbă... Fleoşc, s-au instalat deja. Mi-au luat ce-i mai bun de prin frigider (au dispărut şi conservele de peşte) şi l-au şi scos din priză. Cunoaşteţi genul - cocalar de oraş cu cercel, dar nefrecventat de apă şi săpun. Vai, şi cât de mult le aşteptasem!

Să părăsim mantia metaforei, doar n-o să creadă cineva că Moş Crăciun i-a împrumutat cuiva cheia magică şi m-am trezit cu vreun boschetar cotrobăind prin congelator... Aşadar, de câteva zile, ca să simţim cu adevărat că se apropie Revelionul (Crăciunul nu-i obligatoriu, peste el se sare în viteză - mai degrabă a câştigat notorietate Sfântul Ştefan), se pocneşte în draci prin cartier. La periferie, acolo unde locuiesc de când mă ştiu, trag băieţii noaptea de suspină Putin, atât de tare se dă cu tunul. Nu contează că e 12 noaptea sau 3 dimineaţă (sau poate că taman aceste borne trezesc apucăturile creierelor rase din parohia-mi), important este să te auzi cât mai bine: şi bum, şi dăi, şi iarăşi bum, ba chiar buuum! Bum încă o dată, bum până li se dezumflă ţesuturile organice de la inghinali.

Cineva îmi şoptea, probabil ca să mă lovească şi mai tare la ficat, că este interzisă comercializarea materialului pirotehnic până pe data nu-ştiu-care. Aoleu, dar prostituţia mentală când a fost legalizată? Dar politica? Iertaţi-mi derapajul, subiectul de faţă nu merită un asemenea tratament. Mă gândeam că poate vreun poliţist fără somn ar putea face turism de noapte prin cartierul Dunărea. Micro 20, ăsta-i tribul în care se împuşcă neuronii - pe-ai mei şi pe-ai altor nenorociţi de contribuabili, care n-au altceva mai bun de făcut decât să împungă perna. Cum, sinapsele bombardierilor? Fără a avea studii de specialitate (şi nu doresc să pun neuropsihiatrii pe drumuri, or avea şi ei brad de cumpărat şi porc de sacrificat), îmi asum responsabilitatea unui diagnostic: zero circumvoluţiuni, însă tunarii cărora le plouă în gât (exact aşa se naşte murătura lui Adam, şi nu mărul) nu sunt exoneraţi de răspundere. La fel vreau să le explodeze bugetul, buuum, să-i văd grămadă la bancă pentru un împrumut de nevoi personale. Sau antipersonal.

Citeşte şi: Castraţi-l pe Moş Gerilă!

Citit 712 ori Ultima modificare Luni, 15 Decembrie 2014 17:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.