Nu mai bea, Ivane!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Atacă Rusia, nu atacă, mă iubeşte, nu prea se omoară cu firea, dar dacă o face? Sunt prea multe site-urile care se folosesc de o potenţială beţie cu strigături a lui Ivan... Or nu există cetăţean de bloc căruia să-i scape caracterul invaziv al petrecerilor din Europa de Est. Poate că Ivan, nume de cod, se va maturiza şi va afla că votca nu-i face bine nici propriului ficat, dar nici vecinilor.

* Serios, ruşii n-ar avea ce face în zonă: ce să asupreşti, pe cine să pui hăţurile, pe gălăţeni şi brăileni? Te amână ăştia, Vladimire, n-ai nicio bază în ei - tu le vei trasa ordine, Doamne fereşte, iar ei te vor amâna. Elegant, dar te vor duce cu vorba. Prin urmare, du-te, bă, la japonezi, la sud-coreeni, ăia chiar sunt mine de aur!

* După Elena Udrea, şi fostul său bărbat Dorin Cocoş trece în arest la domiciliu. Şi să mai zici că soarta nu ţine cu ei, aproape că se atrag în continuare. Au nevoie de intermediar, e adevărat, dar poate că tocmai Cupidon i se zice.

* Premiile Oscar încep să devină un soi de Eurovision - toată lumea se interesează de rezultate, însă mai nimeni nu urmăreşte producţiile. Pot paria că la Birdman vor fi sălile goale (în oraşele în care există cinematograf), în vreme ce ultima şmecherie cu Van Damme şi Jackie Chan (iertaţi-mă că l-am botezat, parcă Cichician era numele său) va aduna cinefili şi pe acoperiş, dar şi la coadă la aripi picante. Vedeţi, noţiunea de multiplex e deja organică pentru omul mileniului al III-lea. Aşadar, Birdman, filmul câştigător nu e cu bătaie, ba da, e cu bătaie. De cap.

* Ieri, la simularea naţională, căci e prea mult să-i zici evaluare, elevii români au avut de rezolvat doina populară şi un fragment dintr-un articol de presă. Cum la mijloc sunt nişte şcolari de clasa a VIII-a, să nu vă surprindă rezultate pe bază de Cruduţa, Bianca Drăguşanu sau Andreea Tonciu, fete care au doinit la instrumentul purtătorului şi care, culmea, au ajuns vedete în media autohtonă. Nu uitaţi, pentru mulţi dintre elevi wowbiz e publicaţie de căpătâi!


CITEŞTE ŞI: Lăsatul lui Coldea

Citit 1029 ori Ultima modificare Luni, 23 Februarie 2015 16:24

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.