Acest colţ de pagină încearcă să transforme orice frustrare, să scoată un strop de energie pozitivă din orice idioţenie publică, să trimită ţopârlănia la şcoală, să latre puţin mai contondent decât piuie un pechinez şturlubatic...
Sunt câţiva ani de când îmi încordez muşchii în rubrica „Pe repede-napoi” - de multe ori îmi iese, alteori sunt demn de compasiune; măcar îmi dau silinţa, iar responsabilii pe linie editorială încă nu s-au plictisit de glumele-mi zilnice. Le simt şi ei pe cele mecanice, strânse la menghină, dar nu mi-au arătat niciodată cartonaşul galben.
Au existat şi situaţii în care cititorii au înghesuit toate invectivele din lume pe două foi de dictando, trimiţându-mi-le cu repulsie prin poştă. Unul dintre ei venise în persoană la redacţie ca să mă ia de perciuni - deh, românul, când nu i-au ieşit rimele, s-a născut şi boxeur. Sau pugilist. Pe de altă parte, am trăit nespuse bucurii când oameni simpli, cu zâmbetul mai mare decât venitul lunar, m-au oprit pe stradă sau la coadă la alimentară ca să-mi mulţumească. Să-mi strângă mâna că le descreţesc frunţile. M-aş fi dat iarăşi smerit, însă m-a avertizat recent un erudit prieten că modestia e uneori o formă de trufie. Fusese „sancţionat” la rândul său şi nu m-a iertat.
Printre alfabetizaţii care îşi aruncă zilnic ochii pe mini-tarlaua subsemnatului se număra până alaltăieri şi Nicolae Rainea, cel mai mare arbitru român din toate timpurile, indiferent că ne referim la fotbal sau la alte discipline. Mereu, când soarta ne aducea faţă-n faţă, mă întreba cu jumătate de gură (cealaltă jumate era ocupată cu un surâs) „de unde dracu’ le scot zilnic”. Bă, îmi spunea, înţeleg să scrii săptămânal, hai, de două ori pe săptămână, dar să faci asta în fiecare zi mi se pare al naibii de greu! Şi-ţi şi iese, că în fiecare dimineaţă te citesc în autobuz şi râd de unul singur. Or zice oamenii de pe lângă mine că m-am ţicnit, adăuga domnul Rainea. Îi făcea mereu plăcere să-mi descrie acest tablou. Pe aia de ieri dimineaţă, din nefericire, n-a mai prins-o. N-am să ţi-o iert, Nea Nicule! De fapt, o să mă răzgândesc. Îţi mulţumesc!
