Nu-l mai votaţi pe Lache!

Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

 Acum două nopţi ne-am trezit cu Super-Luna, la pachet cu o porţie mare de eclipsă totală... Dacă tot nu ne interesa congresul PSD, naşterea HD a domniţei Andei Adam şi nici crunta bătălie suferită de nevasta lui Nicolae Guţă, Universul a ieşit la interval cu o şmecherie repetabilă la 32 de ani. Super-Luna s-a prezentat şi sângerie, ocazie cu care mi-am adus aminte de celebra imprecaţie a lui Dan Iosif.

* Băiatul ăla care declara pe nerăsuflate că un înalt demnitar ca domnia sa nu se poate compara cu un medic sau un profesor recidivează. Deputatul PSD Marius Manolache, finul premierului Victor Ponta, a propus pe ordinea de zi a camerei din care face parte un proiect de lege care-i salvează pe amărâţii de penali. Mariusică (dacă doriţi să-i vedeţi minunatul chip, vă ajută Google, dar în prealabil ar fi bine să înghiţiţi un fresh de lămâie) doreşte modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară. Dacă e înalt demnitar înseamnă că se pricepe şi la lucrurile de pe acoperişul statului. Modificarea solicitată de acest individ ar face ca apelul de la completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fie formulat doar în favoarea inculpatului. Cu alte cuvinte, dacă în prima instanţă un inculpat este achitat, procurorii nu vor mai putea face apel. De asemenea, Manolache mai vrea şi înfiinţarea unei secţii în cadrul Parchetului General care să investigheze infracţiunile săvârşite de procurori şi judecători, altele decât cele aflate în competenţa DNA şi DIICOT. Nu mai mâncaţi, alegătorilor, junk-food, că vă prosteşte (asta zic specialiştii într-o altă ştire, dar am considerat că trebuie să le comasez) şi iarăşi îi votaţi p-alde Lache! Aş fi întrebat ce face preşedintele Klaus Iohannis într-un asemenea context, dar mă tem să fac gălăgie - am auzit că şi-a dus doamna la World Trade Center şi nu se cade să tulburăm liniştea de acolo. Vorba aia, există nenorociri şi mai mari decât legile votate în plenul Parlamentului României.

* Puiu Haşotti de la PNL face glume proaste: social-democraţii au de ales între Liviu Dragnea şi Dragnea Liviu. Hai s-o duc eu până la capăt: Opoziţia face opoziţie sau nu merge la putere. Şi n-o deranjează.        

Citit 795 ori Ultima modificare Luni, 28 Septembrie 2015 15:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.