Interlopul de la Straja. Straja dormea

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Prezentă la Cluj-Napoca pentru meciul de Fed Cup, Simona Halep s-a operat. De fapt, a fost operată de o cehoaică aflată în afara topului primelor zece tenismene din lume. Ştiu, sunt maliţios, dar mă disociez de tagma haterilor.

* Am văzut imaginile cu acel interlop care a trimis la podea o domnişoară salvamontist cu un croşeu de stânga. Un jardarm montan stătea la masă cu ticălosul şi n-a părut mişcat de eveniment, ba chiar şi-a fumat în continuare cuiul de coşciug. Îmi permit luxul de a fi radical şi pot explica:

1. Românul trăieşte cu motoul „cât de cât”, de aceea niciodată nu se taie în carne vie. Măsurăm de o mie de ori şi la urmă gâdilăm. Râde cine trebuie, iar cei care au datoria să bocească demonstrează mereu că sunt solvabili. Debite să fie, că de lacrimi nu ne putem plânge...

2. Nemernicul care şi-a demonstrat bărbăţia în prezenţa unei fete trebuia să fie deja condamnat în regim de urgenţă. Luat pe sus, giugiulit la fel cum face el în acel clip şi întemniţat înainte să-şi stoarcă mintea avocatul apărării. Măcar zece ani, de plăcere. Altfel, aşa cum s-a întâmplat şi altă dată (chiar şi în cazul violatorilor), va ieşi defensorul în faţa presei şi va perora că inculpatul a fost provocat, că suntem şi noi oameni, că mai şi greşim. Dar niciodată nu ratăm ţinta - se vede clar pe înregistrare.

3. Ştiu cum va scăpa derbedeul de la Straja. O amendă penală, ceva uşor de acoperit, doar n-o să credeţi că fetele pe care le are la produs (dacă nu, înseamnă că l-am încurcat cu alţi golani care, zice-se, s-au înzdrăvenit financiar deoarece lucrează din greu la vaccinul anticancer) prestează pe ochi frumoşi.

* Coreea de Nord şi-a testat ieri dimineaţă o rachetă la graniţa cu Sudul, rămăşiţele proiectilului căzând la vecini. Asta înseamnă să n-ai televiziune decât două ore pe seară - mai o Viaţa Satului, un desen animat, un meci de fotbal din Europa... Altfel s-ar fi acoperit nevoia de senzaţional a coreeanului (de nord) de rând.

Citit 690 ori Ultima modificare Duminică, 07 Februarie 2016 14:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.