Filmaţi, vă rog, cu infraroşu!

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Şeful ANAF anunţă că instituţia pe care o reprezintă lucrează la o aplicaţie de smartphone care nu ne va spune ora exactă şi nici câţi nori fac promenadă pe cer. N-o să dăm informaţii spectaculoase, va fi doar o aplicaţie de împrietenire, aşa, susţine conducătorul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Dar cine şi-ar dori să se întovărăşească, nene, cu băieţii care vânează orice pas al contribuabilului? E ca şi cum ai decide să-ţi virusezi, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, computerul, copiii şi cele două pisici din apartament.

* Naţionala de fotbal a României va juca un meci amical în Cecenia. Anul ăsta. Cu Rusia, ca să nu existe discuţii. Probabil e dorinţa specială a ţarulului Vladimir, noi doar ne-am rezervat opţiunea de a accepta invitaţia. În Cecenia, tătucule? Înseamnă că bătaia – aia propriu-zisă, nu vă uitaţi la scorul final! – din Kazahstan n-a fost decât o joacă, un preambul.

* Hackerii din organizaţia Anonymous dezvăluie că pentru Pentagon începerea celui De-Al Treilea Război Mondial este iminentă. N-are rost să ne alarmăm, doar n-o să credeţi că o conflagraţie planetară poate anula difuzarea pe Pro TV a seriei Singur Acasă şi pe finalul anului 2016...

* Camera Deputaţilor a decis ca ziua de 1 Iunie, adică sărbătoarea copilului, să fie liberă. Sper ca acum să fie mulţumită doamna Gabriela Firea. Nu-i aşa, domnule Klaus Iohannis?

* Toate activităţile din secţiile de votare de la alegerile parlamentare din 11 decembrie, după închiderea urnelor, vor fi filmate, prevede un proiect al Ministerului Afacerilor Interne. Propun să se filmeze cu infraroşu (pe parcursul întregii zile de scrutin) ca să bifăm şi vizual morţii hotărâţi să decidă soarta republicii.

* Elena Udrea poate fi din nou urmărită penal, iar, în momentul în care a aflat decizia colegilor din Camera Deputaţilor, a cugetat cu lirism: „Refuz să merg cu zâmbet tâmp spre abator.” De aici ar putea dezvolta o altă metaforă: Parlament, abator al vieţii mele.

Citit 764 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Octombrie 2016 17:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.