Păcăline, mă bucur că ai luat ţeapă!

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Spitalul AKH din Viena a reziliat contractul prin care le făcea transplant pulmonar pacienţilor români. Dacă a picat AKH-ul, rămâne să apelăm la AKM-ul deputatului Rădulescu.

* Băi europenilor, n-o să mai mergeţi în siguranţă pe străzi, dacă va persista atitudinea UE faţă de Turcia! Ameninţarea îi aparţine lui Erdogan-Stănescu de la Ankara-Lieşti. Hopa, boss, ia să vedem cum ne situăm:

1. România se află în Uniunea Europeană şi nu prea. Mai ales sud-estul republicii, acest colţ gri de Uniune Sovietică.

2. Siguranţa de pe străzile noastre s-a prăpădit de mult, mititica de ea. Nici măcar pe autostradă nu uiţi cum arată un crater frumos, corespunzător.

3. Europo, fată bătrână, spală-te pe bucle şi pe fontanelă cu dictatorul de bazar!

* I-am dat ieri la radio o dedicaţie samsarului de maşini de lux care l-a păcălit pe al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu. Pe Păcălin, cum ar veni. Insul necunoscut, doar prin intermediul unei fotografii, l-a uşurat pe Tări de 14.500 de euro şi nu i-a adus Merţanul dorit. Cam aşa se întâmplă atunci când faci banii prea uşor...

* L-aş şi suna pe Păcălin. M-aş da drept mama lui Daniel Constantin şi i-aş transmite, exact ca-n şlagărul unei trupe hip-hop din România, că sunt cea care i-a dat viaţă celuilalt copreşedinte ALDE şi că l-am deranjat fix pentru acest motiv, să jubilez în momentele dificile ale liberalului de modă veche.

* Patru tineri fotbalişti de la clubul Dinamo Bucureşti au fost trimişi acasă de la lotul naţional dedicat vârstei lor deoarece au consumat băuturi alcoolice în avionul care i-a dus în cantonament. Ce-i drept, când aparţii unei grupări conduse de un domn, Adrian Mutu, care la un moment dat a avut probleme serioase cu cocaina, e ruşinos să bagi la ficat un nenorocit de whiskey sau ce-or fi rumegat vlăstarele dinamoviste. Ptiu, ptiu!

Citit 639 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Martie 2017 17:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.