Fă, aveai chef de o vestă?

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Ediţia de ieri a Gazetei Sporturilor ne-a oferit un material de excepţie, ceva la limita credibilului din colecţia animată Tom şi Jerry. Zice-se că bărbaţii vor avea viaţa mai lungă dacă se vor uita la poze cu sâni. Mă vizitează următoarele gânduri:

1. Iată, Burleanule şi nenea Daum, unde aţi adus presa sportivă din România! În loc să ne facem calcule, cu ziarul în faţă, pentru a câştiga grupa de calificare la Mondialul din Rusia, stăm şi luăm de bune idioţenii de tabloid.

2. Noi, amatorii de sport aflat la curtea regelui Cioabă, ne doream măcar un corner cu Danemarca, nu fotografii cu doamne deposedate de sutien. Cine nu achiesează, ca să mă joc cu lexicul şefului Federaţiei Române de Fotbal, e rugat să ridice măcar o mânuţă.

3. Oare la câte imagini d-astea s-a uitat Nea Nelu, bre? Şi, din câte ştiu, nici fotbalul nu prea l-a atras pe fostul locatar de la Cotroceni.

* Am prins metafora lui Grindeanu după partida de pescuit la care a fost invitat de Liviu Dragnea. De la numărat de ouă s-a trecut la numărat de ştiuci, a comentat premierul, făcând precizarea că în iarna următoare îl va lua pe şeful Camerei Deputaţilor la schi. Îl voi învăţa să cadă, a riscat Sorin să afirme, iar lui Victor Ponta, în limbajul de Facebook, îi place asta. Şi-i dă şi share. Liviule, mă tem că nu creşti un caras la piept, ci ditamai şarpele...

* Dacă cearta lui Victor cu Livache nu-i vreo diversiune - să se consemneze! - ironiile copilotului sunt aproape bune şi l-ar putea răsturna pe teleormănean de pe soclu. Ponta zice că vrea să-i salveze pe cei aruncaţi din barcă de mustăciosul suprem şi cunosc şi felul în care vor fi abordate victimele: Fă/băi, aveai chef de o vestă conflabilă? Hai, treci pe pluta mea!

* Proiect ieşit din comun la vest de România! Ungaria va construi o şosea care va cânta. E uimitor, recunosc, dar şi la noi am întâlnit situaţii de acest gen - câte drumuri din spaţiul carpato-danubiano-Ponta n-au fost amenajate cu cântec?

Citit 564 ori Ultima modificare Marți, 28 Martie 2017 17:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.