16:20 Luni, 21 Mai 2012

Mintea românului cea de pe urmă: Priza Dunării nu trebuia privatizată

Autor:   Anca Melinte
Publicat Vineri, 03 Februarie 2012 00:00
Voteaza!
(1 vot)

Dacă în a doua parte a săptămânii viitoare temperaturile vor scădea iar sub minus zece grade, necazurile ar putea să curgă din nou la robinet în locul apei potabile sau calde. Potrivit viceprimarului PSD Nicuşor Ciumacenco, apa de adâncime de la Vadul Roşca asigură cam 20 la sută din suprafaţa Galaţiului, mai precis cartierele 38, 39 şi 40, care nu au probleme cu alimentarea. Din păcate, reţeaua respectivă este dimensionată strict pentru ceea ce poate deservi şi nu există debitul necesar pentru a acoperi şi restul cartierelor alimentate prin Priza Dunării. „Apă Canal cumpără de la Combinat apa pe care o prelucrează şi o distribuie către populaţie. Problema este la Priza Dunării, care este proprietatea ArcelorMittal. Întreţinerea, modernizarea şi menţinerea în funcţiune a Prizei Dunării face parte din atribuţiile celor de la ArcelorMittal, pentru că încasează bani şi nu puţini de la municipalitate pentru apa pe care o cumpărăm. Probabil în momentul când s-a privatizat Combinatul nu a fost o idee foarte bună să fie prinsă în contract şi Priza Dunării şi ar fi trebuit să rămână la serviciile publice, pentru că asigură necesarul de apă al unei mari părţi din populaţia Galaţiului”, a declarat Ciumacenco.

 

1925 afisari  |  Ultima actualizare Joi, 02 Februarie 2012 22:15

19 comentarii

  • Link Radu de Galati Marți, 07 Februarie 2012 04:36 postat de Radu de Galati

    Sa nu uitam ca actualul Primar si partidul lui nu au fost straini de vanzarea Combinatului. Tunuri s-au tras si se mai trag inca in sistemul diabolic instaurat chiar cu sustinerea actualilor diabolici din conducerea orasului.
    Daca primaria va lua priza dunarii va lua o instalatie veche ce va costa cu mult mai mult decat construirea unei instalatii noi, plus comisioane.
    Gogorita cu galatiul fara apa vine de la teparii care stau pe margina si asteapta pe Mos Niciolae sa le mai dea cate ceva de ciugulit. Pentru starea jalnica in care a ajuns Galatiul azi, inconjurat de apa si lovit de inundatii, sa ramana fara apa este urlator la ceruri. Numai o fosila comunista putea aduce orasul in asemenea situatie si la adus. Votati pe Marius Necula si-l va distruge si mai mult ca doar i-a fost stagiar.

  • Link un  simplu cetatean Luni, 06 Februarie 2012 15:43 postat de un simplu cetatean

    inca un tun dat de ,,baietii destepti,,,,,,Combinatul vinde la pret de inventar iar apoi o sa cumpere apa de la primarie de n ori mai scump....cine bate palma isi ia si ,,comisionul ,,...au asteptat un pretext cu vremea...combinatul stia ca nivelul apei scade si odata cu iarna va ingheta apa de la pompe si nu au facut nimic,special ca sa arate lumii ca nu se mai poate asa.... asta este ...pina cand o sa se destepte ,,indianul,, ca a fost un contract aranjat atunci o sa cada multe capete....

  • Link B2 Sâmbătă, 04 Februarie 2012 02:42 postat de B2

    Capitalistii romani se plang ca investitorii straini in (ce amai ramas ,din )EconomiaRomaneasca ,ar primi ca bonus de la guvernanti ,(toti care au fost) decimarea la "fier vechi" a unor foste "combinate socialiste falimentate" .Si asta in detrimentul celor care ar fi avut posibilitatea financiara si "stiinta" de a le face functionale si rentabile. De ce nu se doreste CAPITALISTI ROMANI, care sa dezvolte economia nationala ,pentru romani .De ce sunt discriminati ? Chiar totul ,dar absolut totul a fost "un morman de fiare vechi" ca sa ajungem acum "sa ne imprumutam de la generatiile viitoare" . Nimeni nu are dreptul sa intrebe ,si nimeni sa nu raspunda . De la sonde petroliere , filaturi de bumbac , statii de irigatii, flota comerciala, piscicola, uzine de tractoare etc. etc. etc.

  • Link Bibicu anti PSD Vineri, 03 Februarie 2012 22:06 postat de Bibicu anti PSD

    Incopetenta politicienilor din PSD. Când se vinde o intreprindere, mai intai se face o inventariere, o evaluare şi după aceia se decide vanzarea. Cand s-a vandut Sidex . Daca se facea mai intai o inventariere a intregului patrimoniu se putea usor constata că în evidenta Sidex figurau obiective ce nu aveau nici o legatură cu obiectul de activitate a Sidex (Sala sporturilor, Stadionul Oţelul, etc.) Dacă erau nişte politicieni competenţi luau mai intai decizia de scoatere din patrimoniu a tot ceia ce nu avea nici o legatură cu fabricarea otelului, caz în care sunt convins ca valoarea combinatului negociată cu indianul nu scădea cu nimic. Cine poate crede că stadionul a adăugat ceva la pretul de vanzare. Acum plătim noi ca prostii. Capitalistii asta asteptă, să trateze cu incompetenţi.

  • Link pt.mimi de la ricu poman Vineri, 03 Februarie 2012 21:45 postat de pt.mimi de la ricu poman

    mimi,se vede ca esti psdista.la Hora Unirii nu s.a strigat pt. partide,in caz ca nu stii membrii p.c. au fost organizati ,au depus flori iar porta vocea cu care s.a scandat a fost imprumutata de la partid de alta persoana ,nu de ppopel.

  • Link mimi pesedista Vineri, 03 Februarie 2012 21:30 postat de mimi pesedista

    singura sansa a Galatilor e un primar tanar,asa ca Ciumacenco s.ar plia in opinia mea.in ce priveste afirmatii gen poppel ,macar astia care conduc acum austudii superioare.pe cand altii joaca Hora Unirii cu un megafon politizat.bai ,ma lesi!

  • Link alfar Vineri, 03 Februarie 2012 14:28 postat de alfar

    galatiul a fost orasul rosu. acum chiar nu mai stiu. raspunsul partidului ce poarta rosu la alegeri a fost acelasi pe care il dai, nesimtit fiind, unui peckinez ce doar latra si cere de mincare, un sut in cur. ia sa fi fost un pitbull, il punea-ti la masa cu voi si daca va musca fugea-ti de va sfiriiau picioarele. edili ce ati ingropat acest oras dupa '90 incoace ar trebui sa existe o justitie care sa va analizeze toate deciziile si actiunile facute. pentru ca de fapt au fost atributiuni de serviciu, platite si care au adus galatiul la un nivel de marginalizare si mizerie cumplit. daca mai iesi din acest oras infect si sarac si ajungi in locatii gen, iasi, brasov, cluj, timisoara, constanta si altele: p. neamt, bacau, sibiu, arad, oradea,tg. mures etc......spui : cine ne-a blestemat pe noi, galatenii? asa sa va ajute si pe voi DUMNEZEU.

  • Link antipsd Vineri, 03 Februarie 2012 13:28 postat de antipsd

    Domnule doctor aveti cumva idee cine era la conducerea combinatuilui Sidex cans s-a pregatit privatizarea?
    Domnule doctor aveti cumva idee cine era director la Siderman care capusea combinatul Sidex si la materie prima si la produsele finite? Aveti cumva nidee cine a adus combinatul la sapa de lemn aproband la toti smecherii mii de tone de tabla, mii de vagoane de benzen si mii de tone de profile?
    Aveti cumva idee ce partid era la guvernare cand s-a vandut Sidexul cu tot cu priza de apa, cu tot cu Sala sporturilor si Stadionul Otelul, cu plaja de la priza si cu conacul de la Tiganesti?
    Daca ai idee atunci lasa dracului partidul asta de pungasi si treci la cabinet la tratat zambetele galatenilor ca te faci de ras si-l faci si pe saracu' domn Ciumacenco sa roseasca cand te vede in compania mafiotilor din PSD. Te-ai intrebat vreodata ce ai tu comun cu Saghian? Sau cu Nica? Sau cu Nicolae? Sau Gelu Stan, Cubasa, Zaharia sau Florin Popa, ca s-ai numesc numai pe cei mai vizibili? Sau cu parasutele pesediste din consiliul local si cel judetean? sau cu "confraţii" din PNL: Dobre, Criste etc.?

  • Link crucisatorul de Priza Dunarii Vineri, 03 Februarie 2012 13:27 postat de crucisatorul de Priza Dunarii

    Dom. vice postarea " spargatorului de zai" avea un cu totul alt sens. Pe cuvintul lui de onoare ! Dar daca tot v-ati dovedit disponibilitatea sa deveniti subiect de postari OK .Intoarcem tunurile.Va rog pe viitor sa fiti o victima curajoasa si sa nu cumva sa cereti sa fiti legat la ochi cind se va trage. Cit priveste timpul liber al fiecaruia, el are marele avantaj ca stie cine i-a facut rost de el , luindu-i si dreptul la un loc de munca. Ceilalti au marele dezavantaj ca nu stiu cind si cum..................................bip

  • Link @spargatorul de zai AKA CUBASA Vineri, 03 Februarie 2012 12:51 postat de @spargatorul de zai AKA CUBASA

    mai respira, domne, ca te/ne sufoci... ia o pauza de scris/gandire... intelegem ca ai mult timp liber acum, dar orisicat...
    acuma o sa-i imputati lu asta micu, domn vice, si revolutia din `89 si pe aia din `48, cutremurul din `77 si bomba de la hirosima... sa fim seriosi! indiferent de partid, ne-au vandut cu totii cu masuri egale!

  • Link POPPEL Vineri, 03 Februarie 2012 12:21 postat de POPPEL

    Mi-e rusine de faptul ca-s condus de oameni cu o slaba pregatire in ale politicii,referire fac la cei din PRIMARIE cat si la cei din Consiliul Judetului,neuitandu-i pe mai marii conducatori ai TARII.
    Vor veni sa ne cerseasca iarasi votul,sa-L dam dupa cum si-l merita.
    Putin mai este,vom scapa de BASE dar si de marii nostrii conducatori,CIUMI cu al lui tatuc NICOLAE.
    Hai va PUP.POPPEL.

  • Link SPARGATORUL DE ZAI Vineri, 03 Februarie 2012 10:44 postat de SPARGATORUL DE ZAI

    NU DOMNULE " DOCTOR IN VINZARI DE PIEI DE CLOSCA". @ doctori in vanzari

    PENTRU BUNA DUMNEATA INFORMARE , NEGOCIERILE DE VINZARE AU INCEPUT IN IANUARIE 2000, SUB CONDUCEREA GUVERNULUI ISARESCU , IAR VINZAREA S-A SEMNAT IN NOIEMBRIE 2001 LA LONDRA CU TONY BLAIR SI N.A.T.O. IN COASTA ( IN NOIEMBRIE 2002 ,DUPA CUM PROBABIL STII SI DACA NU STII INVETI; LA PRAGA INTRAM "VICTORIOSI " IN N.A.T.O. CU SUSTINEREA ACTIVA A MARII BRITANII).
    CA S-OR FI DAT SI SPAGI INTERNATIONALE, NU STIU ,NU AM FOST DE FATA SA VAD.
    SI ACUM HAI LA SUBIECT:

    1. DIN 2001 PINA AZI MII DE CETATENI , DIRECTORI , VICEPRIMARI, PRIMARI AU ROSTIT ACEST TRUISM, CE-I MAI RAU ESTE CA NICI UN PRIMAR , ORI VICEPRIMAR, SAU DACA VRETI VREUN CONSILIU LOCAL DIN CELE VREO TREI , IUTE MANCATOARE DE BANI PUBLICI, NU AU FACUT NICI UN EFORT SA O RASCUMPERE (PRIN PLATA , SCHIMB DE TEREN SI BUNURI ,NATIONALIZARE IN FOLOSUL CETETENILOR S.A.M.D.) MAI USOR SA CONSTATI , BAGIND IN R---T PSD-UL CA A VINDUT TARA . NICI MACAR ACTUALUL PRIMAR NU MAI ERA ATUNCI IN SIDEX SA PUTEM SA-L "OMORAM"

    TEMA DE DEZBATUT IN VIITOR

    2. DESI SE DEZBATE DIN 2006 , SUB FORMA DE TOACA LA SURZI, DESI ULTIMUL DIRECTOR AL APATERMULUI A SPUS-O PINA L-AU DAT AFARA, IN MAXIM UN AN SAU DOI ACTUALELE ELECTROCENTRALE NU VOR MAI PUTEA LUCRA , (UTILAJE ULTRA INVECHITE 1959 - 1962 DIN URSS, TARIFE MEREU CRESCINDE, AVARII URIASE , LIPSA DE COMENZI PENTRU CURENT ELECTRIC, STIUT FIIND CA NU POATE PRODUCE CALDURA FARA SA PRODUCA CURENT ELECTRIC, ETC. )
    SI ATUNCI VA APAREA UN ALT VICEPRIMAR CARE SA CONSTATE UIMIT SI REVOLTAT TOTODATA CA GALATIUL NU ARE PROPRIA SURSA DE CALDURA , CUM AU TOATE ORASELE CIVILIZATE DIN LUME O AU ! ORI DE CE PRIMARII VREMELNICI AI ORASULUI ,NU AU AVUT SUFICIENT SINGE IN INSTALATIE ,CA SA TREACA ELECTROCENTRALELE LA MUNICIPIU SI SA LE RESTRUCTUREZE PENTRU PRODUSUL DE CALDURA ( DUPA PAREREA MEA , IDEE MAI PROASTA DECIT PRIMA ).

    INCA O DATA , NOROC SI SANATATE DOM. VICE. FITI LINISTIT V-AU CITIT SI APRECIAT TOATE FATUCILE PARDON "ZIARISTELE " DE PE FACEBOOK SI V-AU DAT O GRAMADA DE LIKE-uri (DE CE OARE O FI SUNIND ASA OBSCEN CUVINTUL ASTA ?) DIN CARE VA ROG SA TRANSMITETI O PARTE SI DOMNULUI PRIMAR CA DE VA ESTE " MENTOR".

  • Link flo Vineri, 03 Februarie 2012 10:03 postat de flo

    jos basescu si puneti la putere pe ponta cu , cu, cu.........tot aia care au privatizat combinatul, si au distrus tot ce a putut fi distrus in tara, de la agricultura si pana la industrie!!

  • Link Vali Vineri, 03 Februarie 2012 09:37 postat de Vali

    Spune-i lui Nastase 7 case sau mai noi penalului Bombonel cun trebuia privatizat combinatul mai mascarici. Du-te la partid la tine si arata-le obrazul ca si-au batut joc de un oras intreg si l-au adus la sapa de lemn. Ai curaj? Ai pe naiba ... nu stii decat sa dai din gura in presa si la TV si cu sacalii esti mielusel abia fatat si pastrat in tarc pana la Pasti!

  • Link gigi Vineri, 03 Februarie 2012 08:54 postat de gigi

    Drobul de sare...
    Cumpara primaria instalatia de apa, in loc sa faca Parcul Rizer samd, .
    Negociati, clauza de interes public, ... nu va mai plangeti, gasiti solutii.

  • Link hora Vineri, 03 Februarie 2012 08:30 postat de hora

    daca a fost privatizata tot un semecher de-al vostru a luat-o, asa ca ciocu mic

  • Link Ion Cetateanu Vineri, 03 Februarie 2012 07:35 postat de Ion Cetateanu

    Domule Ciumacenco ,privatizarea SIDEX este un subiect tabu. Nu vă legati de cei care au facut-o ca veti fi acuzat de proces politic ( alaturi de cele cu matusi ,termopane ,afise ,pusti si cartuse si cate or sa mai fie) si nu veti mai prinde nici postul de viceprimar,cum bine stiti, mama partidului e lunga, lunga....... Galateni hai cu totii la vot , sa dam cu votul ca-s buni ,daca au privatizat apa sa le dam o sansa sa privatizeze si aerul pe care-l respiram ...mai draga,vorba unui presedinte de onoare . Reusita cea mai mare au avut-o si o au in "privatizarea mintii" a o parte dintre noi care-i voteza de douazeci de ani si ei aplica tactica stramoseasca ,au distrus si distrug tot si ne lasa fara hrana ,apa ,parca am fi hroade de năvălitori , veniti sa-i deranjeze in afaceri .

  • Link Glateanu Vineri, 03 Februarie 2012 07:14 postat de Glateanu

    Mai nesimtitule cine a vandut combinatul nu voi ?Cat ati fost la guvernare erati in stare sa o vindeti si pe matusa TAMARA

  • Link doctori in vanzari Vineri, 03 Februarie 2012 02:02 postat de doctori in vanzari

    Asta nu s-a intamplat sub "primatul" lui Adrian Nastase ? Plus restul specialistilor "in vanzari" Fac o fantana pe locul meu ,i-o vand vecinului dela Stambul ca are "acareturi",dupa aia ma trezesc din"betie" ca mi-e sete, mor de sete, si cu mintea dupa urma ,cumpar apa de baut. Trezit de-a binelea ,imi dau seama ca banii din vanzare ii dau inapoi ca altfel raman si nespalat . Ma uit la picioare si ma-ntreb,unde oare mi-a fost CAPUL ?Cum se spune in sanscrita la ""SHINSHI"" ca sase ,sase, se spune la hotii !

Adauga comentariu

Comentaţi la obiect, cu legătură directă la conţinutul textului. Cuvintele obscene, anunţurile publicitare, atacurile la persoană, trivialităţile şi jignirile vor fi cenzurate.
Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii!

Atenţie! Nu postaţi acelaşi mesaj de mai multe ori. Comentariul va fi afişat la câteva minute după postare. Vă rugăm să aşteptaţi!

sus

Editorial

Comentarii

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Pe repede-napoi

Caricatura zilei

18 mai 2012

Logare

Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Media Galati

Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Media Galati

Viaţa liberă Galaţi © Toate drepturile rezervate

    PageRank