16:23 Luni, 21 Mai 2012

Evaluator independent pentru apartamentele Consiliului Judeţului

Autor:   Maria Măndiţă
Publicat Luni, 20 Februarie 2012 00:00
Voteaza!
(1 vot)

Consiliul Judeţului Galaţi a decis, prin votul de săptămâna trecută, să apeleze la un evaluator independent care să stabilească preţul de vânzare al celebrelor apartamente L, Delta, B4, A16, V3 şi V5, pentru a fi vândute. Evaluatorul va fi stabilit în urma unei licitaţii organizate de Direcţia Tehnică a CJ. Decizia este a grupului USL care, în şedinţa din 30 ianuarie a refuzat să voteze vânzarea apartamentelor la preţul propus de preşedintele CJ Eugen Chebac.

Reamintim că, în urma unui proces care durează din 2008, 23 de chiriaşi ai respectivelor apartamente (magistraţi, foşti şefi ai instituţiilor deconcentrate şi chiar angajaţi ai CJ) au câştigat în instanţă dreptul de a-şi cumpăra casele. Discuţiile între USL şi preşedintele Chebac au apărut însă tocmai din cauza preţurilor de vânzare a apartamentelor.

Justiţia obligă CJ să vândă apartamentele la preţul de inventar (care ar conduce la situaţii în care case în buricul târgului să coste între 157 şi 1.700 de lei), în timp ce reevaluarea activelor fixe a bunurilor CJ (aprobată în 2011 şi iniţiată de preşedintele Chebac) indică, pentru aceleaşi locuinţe, preţuri cuprinse între 36.000 de lei (o cameră) şi 77.000 de lei (patru camere).

Precizăm că decizia instanţei se referă şi la faptul că până la vânzarea efectivă a apartamentelor, CJ Galaţi este pasibil de plata unei amenzi în valoare de 2.000 de lei pe zi. Conform procedurii, amenda ar putea fi aplicabilă CJ din aprilie, aşa că instituţia nu mai are decât o lună pentru a evalua locuinţele şi a le vine.

834 afisari  |  Ultima actualizare Duminică, 19 Februarie 2012 14:24

15 comentarii

  • Link Impotriva Diviziei de acatiste Chebac Marți, 28 Februarie 2012 21:50 postat de Impotriva Diviziei de acatiste Chebac

    Divizia de acatiste
    Nu stiu cum se face dar se pare ca d-l Chebac are o intreaga divizie ce ii redacteaza acatiste peste tot, in toate paginile publicatiilor locale unde ii apare numele. Toate mesajele sunt cu aceleasi caracteristici: d-l Chebac cu siguranta va gasi calea dreapta, opozitia bat-o vina e problema, dar cu liniste si calm, cu increderea noastra, dumnealui ne va duce pe drumul drept.
    Trebuie ca exista piscoturi si pentru activitatea celor din divizia de acatiste, insa e jenant, acestea apar in aceeasi forma, imaginatia nu e prea bogata, se invoca niste mantre pentru linistea planetei, a judetului, chiar daca astea nu constituie un raspuns la niciuna din problemele in discutie.
    Poate e importanta si o asemenea divizie de acatiste, pe langa mass-media ce viseaza sa o detina fiecare formatiune politica. Asteptam sa capete si un cod in Codul de Ocupatii din Romania!!!

  • Link Mirela Miercuri, 22 Februarie 2012 20:38 postat de Mirela

    Cu un evaluator extern nimeni nu va fi acuzat ca a fost partinitor. E vfoarte bine asa.

  • Link Daiana Miercuri, 22 Februarie 2012 20:35 postat de Daiana

    Dupa cate discutii s-au facut pe baza acestor apartamente este normal sa se apeleze la un evaluator extern. Asa Consiliul Judetean nu v-a fi acuzat de favorizare.

  • Link nae Luni, 20 Februarie 2012 20:01 postat de nae

    Asa cum a facut si pana la momentul actual Consiliul Judetean va lua cea mai buna decizie astfel incat cei care vor avea de castigat vor fi galatenii.

  • Link eugen Luni, 20 Februarie 2012 19:52 postat de eugen

    Cu ocazia acestei decizii viitorii cumparatori vor plati pretul corect.

  • Link BUBULICA Luni, 20 Februarie 2012 18:38 postat de BUBULICA

    HAI SA FIM SERIOSI.CINE A BENEFICIAT DE ACESTE APARTAMENTELE ASTEA??TOATE FU FELE LUI DURBI DE LA CJ. SA PLATEASCA PRETUL PIETII SI EU ZIC CA NU VA FI NICI O PROBLEMA nu 180 lei sau 2000 lei.

  • Link lala Luni, 20 Februarie 2012 16:29 postat de lala

    Consiliul Judetean va incerca sa faca in asa fel incat totul sa fie bine si toata lumea multumita. Locatarii acestor blocuri sa cumpere in conditii corecte apartamentele si sa nu fie nevoie nici de amenda.

  • Link andrei Luni, 20 Februarie 2012 16:25 postat de andrei

    sper ca evaluatorul sa ia decizia corecta astfel incat totul sa fie bine si sa nu se ajunga ca Cj sa plateasca amenda.

  • Link jeje Luni, 20 Februarie 2012 14:03 postat de jeje

    ce pupincu rişti mai sus.îţi este scârbă.

  • Link madalina Luni, 20 Februarie 2012 13:00 postat de madalina

    asa cum ne-a obisnuit, CJ va face treaba buna si va gasi cea mai buna solutie astfel incat nimeni sa nu sufere pierderi

  • Link miruna Luni, 20 Februarie 2012 12:52 postat de miruna

    cu siguranta Eugen Chebac va sti sa gestioneze situatia cu multa diplomatie, astfel incat nici institutiA sa nu aiba de platit amenzi,dar si locatarii sa cumpere in conditii reale

  • Link anca Luni, 20 Februarie 2012 12:36 postat de anca

    CJ va gasi cea mai buna solutie pentru rezolvarea aceste probleme astfel incat toata lumea sa fie multumita

  • Link Cetatenii Luni, 20 Februarie 2012 12:01 postat de Cetatenii

    Eugen Chebac merita reales Presedinte al Consiluilui Judetean Galati a reparat si modernizat drumurile din nordul judetului Beresti,Plesa,....,speram sa se repare daca vor fi gropi in asfalt si in aceasta primavara. Avem incredere in domnul Eugen Chebac ca va dota cu aparatura medicala si dispensarul din orasul Beresti pentru a nu se mai deplasa bolnavi 100 de km pana la Galati,costa mult transportul.

  • Link iulius Luni, 20 Februarie 2012 10:16 postat de iulius

    Mi se pare normal ca acele apartamente vizate sa se vanda in conditii reale si corecte si toata lumea sa aiba de castigat astfel incat nici institutia sa nu fie in situatia de a plati amenzi. Eugen Chebac va gasi astfel o solutie ca toata lumea sa fie multumita.

  • Link florin Luni, 20 Februarie 2012 10:02 postat de florin

    Cu siguranta Consiliul Judetean va gasi cea mai buna solutie astfel incat nimeni sa nu suporte niste consecinte nedorite.

Adauga comentariu

Comentaţi la obiect, cu legătură directă la conţinutul textului. Cuvintele obscene, anunţurile publicitare, atacurile la persoană, trivialităţile şi jignirile vor fi cenzurate.
Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii!

Atenţie! Nu postaţi acelaşi mesaj de mai multe ori. Comentariul va fi afişat la câteva minute după postare. Vă rugăm să aşteptaţi!

sus

Editorial

Comentarii

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Pe repede-napoi

Caricatura zilei

18 mai 2012

Logare

Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Media Galati

Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Media Galati

Viaţa liberă Galaţi © Toate drepturile rezervate

    PageRank