Vezi cine este noul prefect de Galaţi!
Foto: Foto: Sorin Pană

Vezi cine este noul prefect de Galaţi!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Actualul şef al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Galaţi, Emanoil Cătălin Bocăneanu, este noul prefect al judeţului Galaţi, în timp ce inspectorul guvernamental Gabriel Aurelian Panaitescu va ocupa funcţia de subprefect. Bocăneanu a beneficiat de spriinul PSD pentru a fi reprezentantul Guvernului în teritoriu, în timp ce Panaitescu, fost prefect interimar, a fost propunerea PNL. Viaţa liberă prezină fişa celor doi, informaţii despre activitatea acestora şi date din declaraţiile lor de avere.


Emanoil Cătălin Bocăneanu are experienţă vastă în organizarea alegerilor şi grabă în declararea averii. El a condus din 2008 Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Galaţi, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Galaţi. Ca viitor prefect se va ocupa de organizarea alegerilor locale, însă nu este lipsit de experienţă. În 2008, Bocăneanu a condus Biroul Electoral de Circumscripţie Suhurlui, comună în care s-au organizat alegeri parţiale, iar în 2009, la alegerile europarlamentare, a făcut parte din BEJ, ca membru PSD, alături de alţi politicieni locali, printre care şi Mihail Boldea (PDL).

DECLARAŢIE DE AVERE EMANOIL - CĂTĂLIN BOCĂNEANU

Potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul instituţiei judeţene, acesta nu are nici un teren în proprietate, are în schimb o casă de locuit (cumpărată în 2008) şi două apartamente (unul cumpărat în 1994 şi unul moştenit în 2003). Mai deţine şi un Ford Focus, pe care l-a achiziţionat în leasing în 2006. Are o datorie de 20.000 de euro la Unicredit Ţiriac, credit făcut în 2010, cu termen de scadenţă în 2018. La capitolul venituri, în 2009 declară că a încasat, ca şef al direcţiei şi consilier juridic, 35.364 de lei, iar soţia sa - 12.931 de lei, ca şi consilier juridic al Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului Galaţi. În declaraţia de avere depusă pe 2010, Bocăneanu are veniturile modificare - 28.990 de lei (doar ca director) şi 10.441 de lei - soţia, ca şi consilier juridic la Protecţia Copilului.

Un credit declarat cu un an înainte de a fi contractat

Conform site-ului Direcţiei Judeţene de Evidenţa Populaţiei, în declaraţia de avere pe 2009, Cătălin Bocăneanu scrie că are un împrumut la Unicredit Ţiriac făcut în… 2010! Dincolo de a crede că şeful a avut o previziune despre cât se va împrumuta anul viitor, neconcordanţa se poate explica prin faptul că, probabil, a depus declaraţia de avere aferentă anului 2009 abia în 2010. Asta, în ciuda faptului că în ultimul timp, site-ul a fost actualizat. De pildă, pe site-ul direcţiei, duminică, 6 mai, nu se puteau accesa decât declaraţiile de avere şi interese din 2009, nu şi cele din 2010, spre deosebire de ziua de ieri. Mai există o ultimă neclaritate: deşi există informaţii potrivit cărora directorul este încă membru PSD, calitatea sa politică nu este trecută în declaraţia de interese nici în 2009, nici în 2010.


Cine este Gabriel Panaitescu

În prezent inspector guvernamental la secretariatul general al Guvernului, Gabriel Aurelian Panaitescu nu este străin de Prefectura Galaţi. În urmă cu exact patru ani, în mai 2008, Panaitescu a fost numit prefect interimar al judeţului Galaţi, după demisia depusă de fostul liberal Mihai Capră.

Înainte de a fi numit prefect, Panaitescu fusese, pentru trei ani, şeful Gărzii de Mediu Galaţi După ce a gestionat cu bine alegerile locale, dar şi cele generale din 2008, pe 18 februarie 2009, prefectul Gabriel Panaitescu a fost, însă, înlocuit din funcţie cu Claudiu Brânzan. Ulterior, Panaitescu a fost mutat în functia de inspector guvernamental la Maramureş.

DECLARAŢIE DE AVERE - GABRIEL PANAITESCU

Potrivit declaraţiei de avere pe 2010, Panaitescu posedă două terenuri intravilane, unul la Galaţi şi unul la Tuluceşti, două case de locuit şi o Skoda Fabia în leasing. Are două împrumuturi făcute la Volksbank, unul de 52.500 de euro, făcut în 2007 cu scadenţă în 2027 şi altul de 424.000 franci elveţieni, făcut în 2008, cu scadenţă în  2026. În 2010 a vândut un teren şi un apartament de pe care a obţinut 35.000 de euro şi, respectiv, 39.500 de euro. Soţia sa lucrează la CJ Galaţi şi Universitatea Danubius.

Citit 9849 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Mai 2012 09:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.