Primăria Galaţi, ameninţată cu evacuarea din sediu. Înţelegerea cu proprietarul clădirii a expirat de o lună

Primăria Galaţi, ameninţată cu evacuarea din sediu. Înţelegerea cu proprietarul clădirii a expirat de o lună
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cât costă să facem Primărie din Sala Aplaudacilor? *  Firma Atelier 3D SRL, care a încercat să transforme spaţiul în Centru de Afaceri, se va ocupa de reproiectarea scheletului fără noroc în sediu al municipalităţii


De la 1 aprilie, Primăria municipiului Galaţi nu mai are, legal, statutul de chiriaşă în clădirea de pe strada Domnească nr. 38, pentru care a plătit până acum o chirie de aproximativ 10.000 de euro pe lună. Iar dacă nu va cădea la o înţelegere cu proprietarii imobilului, înţelegere care implică, automat, o chirie mult mai mare, riscă să ajungă cu toate catrafusele în stradă.

Nu s-a încheiat contract cu proprietarul clădirii

Avocatul familiei Macri, Didel Bujeniţă, ne-a confirmat faptul că Primăria Galaţi nu a încheiat niciun contract cu proprietarul clădirii. „Chiria, aproximativ 10.000 de euro s-a plătit pe baza unei Hotărâri de Guvern din 2006. Nu a existat niciodată un contract de închiriere semnat între cele două părţi. Conform acestui act normativ, pe 31 martie anul acesta a expirat termenul obligatoriu pentru menţinerea chiriaşilor în imobil.  După această dată, codul de procedură civilă spune că au termen 30 de zile să se înţeleagă pe cale amiabilă cu proprietarul. Dacă nu vor face acest lucru, vom începe procedurile de evacuare”, ne-a explicat avocatul Didel Bujeniţă.

Apărătorul familiei Macri ne-a declarat că, până în acest moment, nimeni din familie nu a fost contactat de Primărie. „Nu înţeleg ce se întâmplă. Noi oricum avem şi alte procese pe rolul instanţelor. Toată povestea durează de prea mult timp”, a conchis Didel Bujeniţă.

Un motiv suficient de serios pentru ca municipalitatea să depună toate eforturile pentru a transforma scheletul abandonat din coasta Prefecturii, fosta Sală a Aplaudacilor, într-un sediu modern de Primărie. La începutul acestui an, au fost alocate, din excedentul bugetar al anului trecut, 15.007.500 de lei pentru modernizarea imobilului din strada Domnească nr. 54, imobil preluat de la Consiliul Judeţului. Mai nou, municipalitatea tocmai a atribuit firmei SC Atelier 3D SRL serviciile de reproiectare necesare pentru modernizarea construcţiei parţial executate în vederea schimbării destinaţiei ei în sediu de Primărie.

Negociere fără licitaţie

SC Atelier 3 D SRL este firma care, la finele lui 2009, a primit din partea Consiliului Judeţului Galaţi contractul de reproiectare pentru Centrul de Afaceri, destinaţia iniţială a fostei „Fabrici de Aplauze”. CJ a negociat direct cu societatea, pe motiv că "serviciile nu puteau fi furnizate decât de un anumit ofertant", cel puţin aşa scrie în documentul de atribuire a contractului în valoare de 264.560 de lei fără TVA. Şi Primăria a negociat, tot direct, cu SC Atelier 3 D, firma care trebuie să aducă scheletul executat în concordanţă cu cerinţele impuse de un sediu pentru administraţia locală. Potrivit datelor oficiale, Primăria s-a adresat direct SC Atelier 3 D din motive legate de protejarea unor drepturi de exclusivitate şi de autor. În plus, spun surse din Primărie, a fost varianta mai ieftină şi mai rapidă decât dacă reproiectarea ar fi fost scoasă la licitaţie. Concret, societatea va oferi servicii de arhitectură, inginerie, amenajare urbană şi peisagistică şi consultanţă tehnică, contra sumei de 426.800 de lei fără TVA. Trebuie spus că, iniţial, valoarea estimată a contractului fusese de 462.000 de lei. Proiectul trebuie să fie gata în două luni pentru a putea fi scoasă la licitaţie lucrarea.

Compartimentare şi parcare

La momentul preluării construcţiei, primarul Marius Stan era încântat că, pe lângă cei peste 8.000 mp construiţi, există posibilitatea de a mai ridica un etaj. Principala misiune a firmei de reproiectare va fi compartimentarea imobilului în aşa fel încât să fie aduse absolut toate serviciile Primăriei într-un singur loc. Este important deoarece, în acest moment, Primăria este împărţită prin tot oraşul: sediul principal pe Domnească, Centrul de Informare a Cetăţeanului – pe Fraternităţii, Starea Civilă şi Serviciul Locativ - pe Traian, iar alte servicii sunt la Patinoar! Pentru ca sediul administraţiei locale să fie unul modern şi eficient, dar să se încadreze în arhitectura veche, de patrimoniu, a străzii Domnească, faţada ar putea fi o butaforie de genul celei care a existat pe platforma Sălii Sporturilor. O problemă ar putea fi parcarea. Soluţia iniţială era a unei parcări subterane, pe sub Domnească şi Monumentul Eroilor, dar va fi avută în vedere şi identificarea unor terenuri limitrofe care să poată fi transformate în parcare.

 

Citit 3598 ori Ultima modificare Joi, 25 Aprilie 2013 09:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.