Investim, dar nu ştim cât. Preda susţine că nu ştie cât va costa blocul din Francezi

Investim, dar nu ştim cât. Preda susţine că nu ştie cât va costa blocul din Francezi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vicepreşedintele regiunii Sud-Est al PDL, Cezar Preda, venit duminică la Galaţi pentru o întâlnire cu preşedinţii de organizaţii PDL din regiune, susţine că nu ştie la cât se ridică propria investiţie pentru blocul din cartierul Francezi. „Pe cuvântul meu dacă ştiu la cât se ridică investiţia. Faceţi socoteala cu numărul de apartamente, cât iese. Eu nu mă ocup de problemele astea. Eu sunt deputat. Am firma care se ocupă”, a declarat deputatul Cezar Preda. Nici cu cât a cumpărat terenul de 783,01 mp nu mai ştie parlamentarul, dar a estimat că undeva spre 100 de euro pe metru pătrat. Cu toate că PUD-ul a primit recent aviz favorabil la şedinţa de Consiliu local, Preda a spus că el nu vrea să facă decât o investiţie, să construiască un bloc, dar Primăria Galaţi nu a făcut altceva decât să îi pună beţe în roate de la început. „Vreau să construiesc în locul unei nenorociri de tablă sau de schelă, o ruină, un bloc. Am înţeles că am numai beţe în roate pentru această investiţie de la Primăria Galaţi. Este inexplicabil. Nu-i nicio problemă. Am şi foşti colegi de partid cărora le pute investiţia asta, dar eu nu am nimic împotrivă că Galaţiul nu vrea să construiască nimic”, a afirmat Cezar Preda. Imobilul, care va avea 25 de apartamente şi va fi ridicat în zona blocurilor C32 - C33, de către firma deputatului, Atlas Invest, a obţinut, în 2012, certificatul de urbanism, dar PUD-ul s-a ales cu aviz negativ la comisii, din cauza accesului înghesuit. PUD-ul a primit însă aviz pozitiv la penultima şedinţă a CL, aşa că în curând blocul urmează să fie construit.

Citit 1478 ori Ultima modificare Duminică, 12 Mai 2013 18:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.