Teorie multă, practică puţină: Regulament pentru desfiinţarea garajelor

Teorie multă, practică puţină: Regulament pentru desfiinţarea garajelor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Condiţiile pentru demolarea construcţiilor cu caracter provizoriu se află în dezbatere publică, pe site-ul Primăriei


În prima zi de şcoală, elevilor Şcolii nr. 29 li s-a promis, personal de către primarul Marius Stan, defiinţarea garajelor care au cucerit toată zona şi amenajarea unui loc de joacă.

Deşi anul şcolar se apropie de final, garajele sunt tot acolo, iar elevii nu numai că nu au un loc de joacă, nu au nici măcar un trotuar pe care să poată merge spre şcoală!

Pe site-ul Primăriei a fost publicat însă un regulament privind desfiinţarea construcţiilor cu caracter provizoriu amplasate pe domeniul public sau privat al statului sau municipiului Galaţi. Concret, în vederea realizării intervenţiilor ce au ca scop restructurarea urbană a unor zone ale oraşului, se stabilesc prin regulament condiţiile pentru desfiinţarea garajelor, a spaţiilor comerciale alimentare sau nealimentare, a spaţiilor pentru prestări servicii, mijloacelor de publicitate, teraselor sezoniere, chioşcurilor, tonetelor, anexelor gospodăreşti şi împrejmuirilor. Pe lângă etapele şi responsabilii cu transformarea unei zone dominate de garaje şi chioşcuri într-o zonă civilizată, regulamentul stabileşte clar că că proprietarii/ beneficiarii construcţiilor cu caracter provizoriu vor fi obligaţi să asigure demontarea/desfiinţarea acestora şi readucerea la starea iniţială a amplasamentului, la încetarea contractului de închiriere a terenului.

Rămâne de văzut, însă, ce se va întâmpla cu cantităţile impresionate de deşeuri rezultate din demolări.

Citit 3440 ori Ultima modificare Duminică, 26 Mai 2013 16:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.